ganduri | Psihologie servicii
13 Nov

Muramasa, sabia-demon

 

 

Am sa va spun o poveste cu doi fierari japonezi: Muramasa Sengo si Goro Masamune.

Insa inainte sa va spun povestea, o sa stim ca cei doi desi au existat, nu s-au intalnit niciodata: Goro Masamune a trait in Japonia intre 1264-1343, iar Muramasa a creat sabii in jurul anului 1500, intainte de vestitul shogunat Tokugawa.

Muramasa era descris ca un individ impredictibil, cu dese descarcari de furie, incontrolabile si neintelese. Caracterul sau era vazut ca rau format. Sabiile Muramasa, desi erau urate, aveau proprietatea unica de a despica nefiresc de usor adversarii. Se credea ca o katana Muramasa energiza si proteja in lupta pe cel care o manuia, dar era asemeni unei fiare insetate de sange: cerea victime.

Vreme de cateva sute de ani (1600-1868) sabiile Muramasa au fost interzise oficial in shogunatul Tokugawa (comandantul militar Tokugawa Ieyasu a fost cel care a pacificat Japonia in 1600). Aceasta interdictie pornea de la faptul ca bunicul,  tatal si sotia shogunului fusesera omorati cu lame Muramasa, legenda spunand ca spiritul unor astfel de sabii ar fi dusmanul familiei care stapanea Japonia in acele vremuri.

Atat de puternica era interdictia de a detine katane Muramasa, incat prefectul din Nagasaki, prins ca detinea 24 astfel de sabii, a fost obligat sa se sinucida de catre shogunul Tokugawa.

Masamune era un fierar ale carui creatii erau dorite de familia imperiala japoneza pentru frumusetea si aura de blandete care le insotea. Rareori Masamune isi semna sabiile, din dorinta de a ramane un modest creator de sabii.

Cea mai pretioasa sabie creata de el – Honjo Masamune – a ajuns in familia Tokugawa dupa ce Honjo Shigenaga, unul din generalii shogunului, a fost atacat cu aceasta sabie in cursul unui duel. Se povesteste ca sabia i-a despicat complet coiful care-i proteja capul, fara sa-i atinga pielea. Generalul Honjo a castigat sabia in acel duel si a daruit-o stapanului sau.

Pana astazi in spiritul poporului japonez cei doi fierari sunt vii si apar impreuna in povesti ca aceasta: se spune ca Muramasa, invidios ca era plasat al doilea in aprecierile sabiilor create pentru samuraii din vremea sa, a hotarat sa-l provoace pe Masamune la  un concurs. Ei aveau de construit cea mai buna sabie.

Dupa lungi meditatii si pregatiri, fierarii si ajutoarele acestora au aprins focul la forje si saptamani la rand otelul a fost modelat in ateliere.

Cei doi au iesit din ateliere, purtand fiecare creatia lui. S-au indreptat catre un rau din apropiere si au lasat sabiile in apa, cu taisul indreptat impotriva curgerii apei. S-a observat ca sabia Masamune ferea cu delicatete ceea ce venea pe apa spre taisul ei, iar pestii erau parca indepartati la apropierea de lama.

Sabia Muramasa insa atragea spre ea tot ce plutea pe rau, despicand imediat crengi, frunze si mai ales pestii si broastele din rau.

Muramasa a ranjit rautacios, gata sa-si asume victoria in competitia pentru o sabie desavarsita.

Insa un calugar care asistase la aceasta ciudata confruntare a spus: “degeaba te bucuri pentru demonul insetat de sange pe care l-ai creat, maestre Muramasa. Katana creata de tine poate taia la fel de usor flori sau capete omenesti. Ar fi o pacoste ajunsa in mana unui criminal. In schimb, katana Masamune stie cand sa taie si cand sa ocrotesca vietile nevinovate care-i ies in cale. Cel care ar manui-o nu ar fi niciodata cuprins de patimi. Aceasta este adevarata cale a samuraiului.”

Am citit povestea si m-am gandit la felul in care creatiile noastre raman amprentate de caracterul nostru: echipe, discursuri, programe (politice?)

M-am uitat apoi in jur si am inceput sa vad unde cei doi fierari legendari Masamune si Muramasa si-au pus amprenta, dupa cum lucrurile se aseaza lin si natural, sau intr-o cumplita agitatie si nemultumire.

Alege-ti cum sa-ti construiesti creatiile, caci ele vor purta maine amprenta spiritului tau de faurar 🙂

 

 

 

 

19 Dec

Köln- meditatie despre norma-Parinte

koln Stau in strada, asteptand un client nou. I-am explicat cum ajunge la cabinet, dar… da, e ceva in felul in care am discutat la telefon. Ceva care ma face sa nu fiu foarte sigur ca poate/ vrea sa ajunga azi la psihoterapie.
Am ajuns un pic ingrijorat la locul de intalnire, pentru ca-mi era frica sa nu fiu asteptat – dimineata, -3 grade Celsius. Acum realizez ca am fost (ca de obicei?!) nitel cam agitat si ca mi-am luat masuri de prevedere inutile pentru situatia asta.
Ma uit in lungul strazii, inca nu se vede niciun semn de client doritor sa “traga” de el asa de dimineata. Chiar, o fi corect ce fac? Parca trebuia sa-mi astept clientul in cabinet, invelit intr-un norisor roz-pal, emanand Zen… Sau nu? Ma rog, asta inteleg eu prin a fi politicos.

S-a dus Zen-ul odata cu tremuratul care ma avertizeaza ca-i frig chiar si pentru un psihoterapeut ce se vrea autentic.
Apoi ma gandesc la saptamana care a trecut si mi-a lasat amintirea unei grupe de nemti cu care lucrez de ceva timp. Ce m-o duce cu gandul la ei? Poate surpriza ca nu-s chiar conform stereotipului “neamt= rigid”? Ma duc cu gandul la bancurile cu scuzele prezentate de japonezii de la caile ferate, pentru intarzieri de 3 minute pentru intreagul an 🙂

De la ultima saptamana am inca in minte senzatia (confirmata) de seriozitate in sarcina si maturitate in asumarea unei decizii: “am venit aici, deci lucram”. Adulti prin atitudinea fata de ceea ce au agreat cu ei insisi. In proces sunt uneori plictisitori, vrand sa inteleaga sarcina la milimetru inainte s-o inceapa. Insa raportarea la sarcina se face de fiecarea data cu seriozitate, maturitate si cu maxim de efort (n-am vazut unul sa citeasca ceva prin telefon sau sa stea cu ochii pe pereti in timpul alocat introspectiei sau dialogului cu vreun coleg.

Mda… interesant ca ma gandesc la asta chiar acum, cat il astept pe omul asta!
Pe unde-o fi clientul meu? Ma gandesc la el si realizez ca-si fura singur caciula: deja are 20 minute intarziere. Dar daca asa vrea el, chiar fara sa-si dea seama? O fi posibil sa ma atraga intr-un joc al rezistentei la schimbare si sa ma faca sa-i observ comportamentul? Nu m-as hazarda prea mult acum, dar pare ca nu e intamplator comportamentul lui fata de ora de intalnire. Eu ma simt usor nemultumit, ma gandesc la seriozitatea nemteasca si am tendinta sa judec, sa evaluez. Sigur, cred ca ma si ajuta conditiile meteo la evaluarea asta 😉
Iata-l! mergem in cabinet si incepe prin a-si cere scuze… ma gandesc un pic si decid sa fiu deschis cat se poate: ”Uite, mi-e ciuda pe tine. Ai irosit jumatate din sedinta si nu putem recupera azi in niciun fel. Ai batut atata drum pentru a sta de vorba foarte putin timp. Va trebui sa-ti asumi asta si sa accepti ca sedinta se va termina la ora convenita, fara prelungire”.
Sta un pic pe ganduri si-mi povesteste apoi in timpul ramas despre dubiile pe care le are in a fi sau nu adult, in a-si respecta sau nu termenele-limita asumate. Imi povesteste despre riscurile si neplacerile la care se expune intr-un mediu in care oamenii il asteapta sa faca ce-a spus, si se intampla ca el sa aiba brusc o dilema privitoare la raportarea la termenul limita.
Povesteste despre ratarile produse din cauza unei instante interne careia pare sa-i fie frica sa devina/ sa constate ca-i adult. “Dar daca nu pot? Asta am auzit mereu in jurul meu…”
Sedinta se incheie si eu alerg unde mi-am propus sa ajung, iar clientul la treburile lui.
Dupa-amiaza primesc un sms de la client: “azi m-am simtit tratat ca un adult”.

20 Apr

Teluric

Marturisesc ca-s nitel suparat: in ultima vreme am fost intr-un iures de oameni, locuri si comportamente (da, acele manifestari exterioare ale oamenilor prin care ei incearca sa exprime cum au inteles realitatea).
Am lasat in urma gandurile si senzatiile ce le insoteau si am inotat prin concret.
Am descoperit (pentru a cata oara?) ca, in contact cu o miza, creativitatea paleste: nu-ti vine sa experimentezi sau sa te joci cand esti evaluat..sau cand conceptele tale se izbesc de privirea impietrita a unor indivizi pragmatici..
Speranta exista, totusi..pentru ca am simtit ca m-am indepartat de ceva care ma ajuta sa pot admira si intelege lumea interioara a altora.
M-a intrebat deunazi un prieten daca-i soare..i-am raspuns ca n-am observat, fiind ocupat toata ziua. “Te intrebasem despre tine, nu despre exterior..” a venit replica.
Mi-a parut rau ca mintea mea n-a avut rabdare sa se joace un pic printre cuvinte, dar ma voi revansa 🙂

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com