inconstient | Psihologie servicii
13 Nov

Muramasa, sabia-demon

 

 

Am sa va spun o poveste cu doi fierari japonezi: Muramasa Sengo si Goro Masamune.

Insa inainte sa va spun povestea, o sa stim ca cei doi desi au existat, nu s-au intalnit niciodata: Goro Masamune a trait in Japonia intre 1264-1343, iar Muramasa a creat sabii in jurul anului 1500, intainte de vestitul shogunat Tokugawa.

Muramasa era descris ca un individ impredictibil, cu dese descarcari de furie, incontrolabile si neintelese. Caracterul sau era vazut ca rau format. Sabiile Muramasa, desi erau urate, aveau proprietatea unica de a despica nefiresc de usor adversarii. Se credea ca o katana Muramasa energiza si proteja in lupta pe cel care o manuia, dar era asemeni unei fiare insetate de sange: cerea victime.

Vreme de cateva sute de ani (1600-1868) sabiile Muramasa au fost interzise oficial in shogunatul Tokugawa (comandantul militar Tokugawa Ieyasu a fost cel care a pacificat Japonia in 1600). Aceasta interdictie pornea de la faptul ca bunicul,  tatal si sotia shogunului fusesera omorati cu lame Muramasa, legenda spunand ca spiritul unor astfel de sabii ar fi dusmanul familiei care stapanea Japonia in acele vremuri.

Atat de puternica era interdictia de a detine katane Muramasa, incat prefectul din Nagasaki, prins ca detinea 24 astfel de sabii, a fost obligat sa se sinucida de catre shogunul Tokugawa.

Masamune era un fierar ale carui creatii erau dorite de familia imperiala japoneza pentru frumusetea si aura de blandete care le insotea. Rareori Masamune isi semna sabiile, din dorinta de a ramane un modest creator de sabii.

Cea mai pretioasa sabie creata de el – Honjo Masamune – a ajuns in familia Tokugawa dupa ce Honjo Shigenaga, unul din generalii shogunului, a fost atacat cu aceasta sabie in cursul unui duel. Se povesteste ca sabia i-a despicat complet coiful care-i proteja capul, fara sa-i atinga pielea. Generalul Honjo a castigat sabia in acel duel si a daruit-o stapanului sau.

Pana astazi in spiritul poporului japonez cei doi fierari sunt vii si apar impreuna in povesti ca aceasta: se spune ca Muramasa, invidios ca era plasat al doilea in aprecierile sabiilor create pentru samuraii din vremea sa, a hotarat sa-l provoace pe Masamune la  un concurs. Ei aveau de construit cea mai buna sabie.

Dupa lungi meditatii si pregatiri, fierarii si ajutoarele acestora au aprins focul la forje si saptamani la rand otelul a fost modelat in ateliere.

Cei doi au iesit din ateliere, purtand fiecare creatia lui. S-au indreptat catre un rau din apropiere si au lasat sabiile in apa, cu taisul indreptat impotriva curgerii apei. S-a observat ca sabia Masamune ferea cu delicatete ceea ce venea pe apa spre taisul ei, iar pestii erau parca indepartati la apropierea de lama.

Sabia Muramasa insa atragea spre ea tot ce plutea pe rau, despicand imediat crengi, frunze si mai ales pestii si broastele din rau.

Muramasa a ranjit rautacios, gata sa-si asume victoria in competitia pentru o sabie desavarsita.

Insa un calugar care asistase la aceasta ciudata confruntare a spus: “degeaba te bucuri pentru demonul insetat de sange pe care l-ai creat, maestre Muramasa. Katana creata de tine poate taia la fel de usor flori sau capete omenesti. Ar fi o pacoste ajunsa in mana unui criminal. In schimb, katana Masamune stie cand sa taie si cand sa ocrotesca vietile nevinovate care-i ies in cale. Cel care ar manui-o nu ar fi niciodata cuprins de patimi. Aceasta este adevarata cale a samuraiului.”

Am citit povestea si m-am gandit la felul in care creatiile noastre raman amprentate de caracterul nostru: echipe, discursuri, programe (politice?)

M-am uitat apoi in jur si am inceput sa vad unde cei doi fierari legendari Masamune si Muramasa si-au pus amprenta, dupa cum lucrurile se aseaza lin si natural, sau intr-o cumplita agitatie si nemultumire.

Alege-ti cum sa-ti construiesti creatiile, caci ele vor purta maine amprenta spiritului tau de faurar 🙂

 

 

 

 

13 Oct

Homo poiesis

The task of the craftsman is not to generate the meaning, but rather to cultivate in himself the skill for discerning the meanings that are already there.

Hubert Dreyfus and Sean Dorrance Kelly, “All Things Shining”, 2011

N-am stiut, dar Organizatia mondiala a sanatatii are un plan de actiune pentru sanatate mentala, plan ce acopera anii 2013-2020. Asa ca, afland ca exista un astfel de action plan, m-am pus sa-l citesc, ca orice lucrator disciplinat 😉

Am aflat ca-i nasol, ca depresia e un inamic al productivitatii in lumea moderna (vezi mai jos un detaliu ):

 

 

 

Am cautat sa vad daca sunt ceva recomandari de interventie, ceva principii. Ce sa vezi, le-am gasit tot la Organziatia Mondiala a Sanatatii: 

Marturisesc ca mi-a placut mult ultimul principiu de jos, pentru ca e in acord cu delirul meu constant. Motiv pentru care am si subliniat ideea, sa n-o uit 😛

Asa ca acum ma simt si oarecum in legalitate cand aberez . Sa-i dam drumul, zic 🙂

Confruntarea intre Eu si lumea externa duce la obiectivarea celei din urma, cum ar spune un prieten de-al meu,  la transformarea acesteia in obiect al cunoasterii.  Cel putin asa spun filosofii (dl. Prajiturescu?).

Problema e ca, pe masura ce cunoastem lumea, realitatea, ne si scufundam in legile ei, in nemiscarea si incremenirea acesteia – deh, e obiectiva

Odata cu obiectivarea survine si iluzia ca, in calitate de cunoscatori ai realitatii, suntem in totalitate supusi legilor realitatii obiective pe care o cunoastem. Eul uita ca e subiect cunoscator si nu obiectul cunoscut, scufundandu-se astfel in uitarea impietrita a obiectului.

Vedem asadar necesar un echilibru intre ideal si real, fara ca celor doua dimensiuni sa li se permita sa se suprapuna.

Caci suprapunerea idealului peste real e denumita foarte sec in psihiatrie simptom productiv (delir, halucinatii), iar suprapunerea realului peste ideal poate fi foarte usor un simptom negativ (aplatizare afectiva, apatie).

Cum s-o dam, sa fie bine?

Pai sa ne-ntoarcem la ce recomanda Organizatia mondiala a sanatatii acolo, in ghidul lor anti-depresie: definirea unui sens in viata.

Am gasit aici o alaturare interesanta intre Ahile si zeul Marte, intre Odiseu si zeita Atena. Inspirati de zeul-calauza, eroii cu pricina au intrat in legenda. Adica in-spiratia (in latina cred ca-nseamna a fi invadat, locuit de spirit) aduce echilibrul intre real si ideal, puterea de a crea.

Si pe individul in-spirat, Natura il face sa fie un poet, un creator: homo poiesis. Realitatea lui are sens dat de ceea ce-i place, de ceea ce-l face sa fie viu-curgator.

Cauta-ti prin cotloanele sufletului pana gasesti locul in care pasiunea ta hiberneaza. Trezeste-o cu grija: e un monstru cu suflare de foc, in-spirata 🙂

Il mai stii pe capitanul-pirat Jack Sparrow, cel a carui busola arata nu Nordul, ci spre obiectul pasiunii?

Vei descoperi ca poti munci (cu pasiune), ca esti “bantuit” de placerea de a transforma in realitate idealurile tale.

Si-atunci busola sufletului tau iti va arata sensul in care sa-ti traiesti viata, in mod inspirat…

 

 

 

 

 

 

 

13 Sep

In revelator

 

In the last resort it is highly improbable that there could ever be a therapy which got rid of all difficulties. Man needs difficulties; they are necessary for health.
What concerns us here is only an excessive amount of them.

C.G. Jung
Collected Works 9, The Transcendent Function

In tinerete am facut si developat (multe!) fotografii. Tin mine si acum ca incercam o oarecare nesiguranta de la momentul in care scoteam filmul din aparat pana vedeam prima fotografie in tava cu revelator. Era un grad de nepravazut care plutea peste tot si care putea sa te lase fara imagini pe film. Daca era filmul tau mai era cumva, dar daca era filmul unui prieten sau coleg… sa vezi atunci familie de iepuri rozand la morcovi pe langa tine 😉

Era insa si o oarecare curiozitate de mic vrajitor care se manifesta in momentele in care priveam in lumina portocalie o bucata de hartie fotografica scufundata in tava cu revelator. Lent, unduindu-se in solutia mirosind a chimicale, apareau linii vagi pe hartie, apoi un ochi sau o mana se conturau si incepeai sa banuiesti ce-a vrut sa spuna fotograful.

Dupa o vreme te cam pricepeai la a scoate la  timp o fotografie din tava, inainte de a fi prea neagra, dar nu mai devreme de a avea un contrast bun. Cand se-ntampla asta?

Pai v-am spus: dupa o vreme. Adica dupa ce stricai multe si dupa ce te jurai ca nu-ti mai trebuie.

O sa sune ciudat, dar cred ca uneori developam imagini mai vechi, inregistrate de ochii nostri la momente in care nu intelegeam ce privim.

“Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.”

a? frumos? Interesant Eminescu asta…

Din nefericire atunci cand intelegerea realitatii la care privim e vitala mersului inainte, aceasta “developare” poate fi un proces dureros de lent. Si nu doar lent, ci plin de spaime si disconfort: cum e sa nu intelegi cine mai esti? dar cum e sa nu poti controla reactia la necunoscutul care apare in tine?

Exagerand poate (?), as compara minutele in care ne contemplam portiunile nerelevate din personalitate cu… un pic de moarte. Sunt zone din tine in care NU ESTI TU. Cel putin nu asa cum stii sa te recunosti. Odata ce incepi sa te scufunzi in ceea-ce-nu-stii-despre-tine, senzatia devine coplesitoare. Si-ai vrea s-o lasi balta cu totul: si experienta si intelegerea revelatoare si…tot.

Nah, probabil ca daca n-ar durea atat de tare, nici n-ar fi neaparat o Solutie (imagine) ceea ce apare la finalul acestui proces.

“N-ajuta, nu merge, doare, mi-e rau dupa ce discut cu tine”- unora le vor suna cunoscute cuvintele astea?

Infrunta-ti frica, dezgustul, apatia… vei contempla imagini care asteapta sa fie intelese, mesaje care te-asteapta sa vibrezi.

Apoi vei intelege ce-avrut sa spuna Fotograful 😉

30 Jun

Pe drum, inapoi

Merg in vis pe un drum foarte ingust, ciudat, cu margini netede inaltate. Am grija sa pasesc in asa fel incat sa nu cad. Stiu ca undeva mai jos de mine e un iaz adanc – simt adancimea apei si mi-e frica sa nu cad. Apa aia e ciudata, miroase a necunoscut.

In vis drumul ma duce intr-un loc unde in trecut obisnuiam sa-mi petrec vacantele de vara si sa ma joc. Destinatia e undeva la capatul drumului, ca o adiere de liniste. Cand era foarte cald in verile de la bunica, fugeam la iazul din vis si inotam. Dar mai e pana acolo, deocamdata ma tine alert drumul din fata mea.

Observ taluzul drumului si ma gandesc ca e o margine de acoperis, mare cat un deal…

Apoi drumul face un unghi si apare o scobitura, in care gasesc actele, agenda  si portofelul unui om care pare mai organizat decat mine 🙂

In agenda are note indescifrabile, titluri subliniate si scheme pe care nu le inteleg. Stiu in vis ca omul ala si-a lasat lucrurile acolo, pentru ca s-a dus sa se imbaieze in iazul de care mi-e mie frica.

The symbol-producing function of our dreams is an attempt to bring our original mind back to consciousness, where it has never been before, and where it has never undergone critical self-reflection. We have been that mind, but we never known it. We got rid of it before understanding it.

Carl G.Jung, The Symbolic Life

Ma gandesc acum trezit din vis: oare ce-o fi in casa de sub acoperisul gigantic?

There are no longer any gods whom we can invoke to help us. […] increasing anaemia because the helpful numina have fled from the woods, rivers, mountains, and animals, and the God-men have disappeared underground into the unconscious.

Carl G.Jung, The Symbolic Life

 

 

 

05 Jun

Berserker

Have you noticed that all your foundations are completely mired in madness? Do you not want to recognize your madness and welcome it in a friendly manner? […] Let the light of your madness shine, and it will suddenly dawn on you. Madness is not to be despised and not to be feared, but instead you should give it life.

Carl Jung, Red Book, page 298

Aseara m-am uitat la Split, filmul despre un personaj interesant, cu 23 de personalitati (nah…) Spoiler alert: e un moment la finalul filmului in care monstrul recunoaste durerea pe corpul victimei si-i intelege furia, drama.

Mi-am adus apoi aminte de povestile despre vikingii berserkeri si despre cum i-a tinut istoria minte: monstri furiosi, greu de infruntat in lupta.

Am sa ma folosesc de filonul berserkerilor ca sa meditez un pic despre transmiterea valorilor si influenta acestora asupra comportamentului nostru.

Constantin al VII-lea mentioneaza in termeni elogiosi garda personala a imparatului: Tágma tōn Varángōn – garda vikinga. Varangienii au fost cunoscuti vreme de 500 ani (!) de catre imparatii bizantini ca fiind extrem de loiali si temuti ca razboinici. Termenul varangian este derivat din nordicul væringi (aparator de cuvant, loial).

Cautand mai departe, gasim ca la baza atitudinii cunoscute si recunoscute a garzii varangiene sta povestea berserkerilor: luptatori vikingi de o ferocitate iesita din comun, chiar si pentru o epoca in care niste capete taiate si ceva oameni zdrobiti nu insemna mare lucru. Adepti ai cultului zeului Odin, berserkerii (purtatori de piele de urs) jurau credinta unui ideal, in numele caruia luptau.

Ynglinga Saga: “… his men went without mailcoats, and were as frantic as dogs or wolves; they bit their shields and were as strong as bears or boars; they slew men but neither fire nor iron could hurt them. This is known as ‘running berserk’.”

Odin, stapanul din Asgard era cu siguranta un personaj ciudat: razboinic salbatic, strateg iscusit si poet talentat.

Berserkerii il “invitau” in sufletele lor pe Odin, pentru a deveni una cu timpul. Odin n-a fost niciodata o idee abstracta pentru vikingi, ci un curent viu pornit din adancurile fantanii timpului –Urd, curent urcat pe scoarta copacului celor 9 lumi – Yggdrasil.

Sub influenta acestui curent, berserkerii traiau viu un set de 9 valori-emotii: Curaj,  Adevar, Onoare,  Fidelitate, Disciplina, Ospitalitate, Perseverenta, Harnicie, Incredere in sine. Valorile de mai sus stau la baza mitologie nordice… a odinismului modern si a modelului de bunastare scandinav (!).

O fi important cum ne construim si traim valorile? Conform raportului de competitivitate al Forumului economic mondial, din  primele 12 pozitii ale topului competitivitatii, 7 apartin nordicilor.

Se pare ca Tágma tōn Varángōn are radacini adanci, vizibile astazi in topurile economice mondiale.

Sa ne intoarcem la berserkeri…sa-i privim astazi ca metafora-model: un rezultat dovedit istoric al trairii valorilor.

Intensitatea cu care-ti traiesti si asumi valorile, asemeni energiei unui berserker, face ca viitorul, trecutul si prezentul sa vibreze si sa se configureze sub forta ta.

Tu esti un berserker? Care-i chipul nebuniei tale? Ce te face sa vibrezi?

 

 

29 Apr

Qian

Sunt 14 ani de cand am primit microscopul din imagine. Ei, ce vremuri!

“Clientii” mei de atunci fie foloseau topoare, cutite sa-si scurteze cate un “prieten”, fie incercau abilitatea vreunui criminalist in detectarea semnaturilor false pe documente. Niste neastamparati, ca sa zic asa 🙂

Despre unul din mentorii mei de atunci vreau sa povestesc insa, pentru ca mi-am luat ceva de la el, ceva care e inca util la un drum lung cat viata.

Tin minte ca ne-am certat la un momentdat: eu – invatacel, cu el – cel mai experimentat profesionist. Si mi-a fost frica, dar senzatia de nedreptate era atat de puternica, incat n-am cedat. Ceilalti colegi au asistat la dezbatere, dar n-au intervenit. Ce m-a socat dupa, a fost ca mi-au spus cativa intre patru ochi ca au apreciat curajul de a ataca orgoliul in public.

A trecut episodul si, dupa cativa ani, mentorul meu in ale grafoscopiei judiciare a iesit la pensie. In ziua in care a plecat, m-a cautat si mi-a dat un microscop- cel din imagine. Il tin inca in biblioteca, intre cartile mele de suflet.

Zilele astea am meditat la crestere, la regenerare, la fundamentul deciziei. Vedeti voi, am altfel de clienti acum: chiar daca nu-s la fel de neastamparati ca cei de acum 14 ani, discutiile cu ei nu le mai uit asa usor 😉

Si, gandind eu la cum sa aduc primavara in iarna unui client, am gasit cuvantul din titlul acestui post: Qian. Cuvantul inseamna: Yuan heng li zhen :))

Asa descriu chinezii fenomenul care da forta si energie copacilor sa inmugureasca primavara. Intr-o intelegere moderna,expresia inseamna sa actionezi cu incredere, respectandu-ti valorile.

Qian e povestea unui dragon care doarme sub apa, intr-o pestera din inima muntelui. Cand vine primavara, dragonul din poveste iese din apa si zboara maiestuos printre nori, aducand ploaia si viata in toata natura. Cand toamna se apropie, dragonul pleaca spre Apus, dincolo de linia orizontului, pentru a se confrunta cu Marea Testoasa – iarna.

Frumoasa povestea?

Uite inca una: jucandu-ma cu microscopul de care v-am povestit, am vazut un cuvant scris pe foaia la care ma uitam. Acest cuvant mi-a readus aminte cum se creeaza corect o directie: sa ai incredere in  tine. Pe urma vine si primavara 🙂

28 Mar

Meet the pansies :)

…for the unconscious is not this thing or that; it is the Unknown as it immediately affects us.

Carl Gustav Jung, The transcendent function (1957)

Spuneam in posturile anterioare ca sunt niste trasaturi care fac din antreprenori/ vanzatori adevarati magneti pentru clienti si lead-uri noi. Nu numai ca ajung la performanta (definim cuvantul asta?), dar “plutesc” dezinvolt pe o mare agitata, gasind ca niste adevarati surferi (aproape) de fiecare data abordarea corecta a valului schimbarii. Cum fac asta? Asa tare mi-am dorit sa stiu, incat am cautat sa vad barometre ale inovatiei, am cautat sa aflu ce au in comun antreprenorii care au succes intr-un mediu din ce in ce mai haotic.

Nici mie nu-mi plac afirmatiile/ citatele din studii, fara sa stiu CUM s-a masurat, asa ca va voi scuti de exemple generoase, dar fara baza in cercetare – nah, cred ca tuturor ne place sa masuram ce afirmam 😉 Asadar, mi-am propus sa pot raspunde la doua intrebari:

  • ce atitudini sa dezvolt in personalitatea mea in asa fel incat sa fiu mai performant in adaptarea la mediu?
  • cum sa imaginez devoltarea echipei/ organizatiei in asa fel incat s-o ajut sa fie mai competitiva?

Meet the pansies: cei performanti intr-un mediu schimbator.

Am imbinat asadar intr-o cercetare cele doua planuri despre care unii mai batrani spuneau “Quod Superius Macroprosopus, Quod Inferius Microprosopus” – precum deasupra, asa si dedesubt.

Stati, stati…nu va speriati, nu va-ndepartati – dovedesc statistic povestea asta 🙂

Planurile despre care fac vorbire aici sunt:

  • Planul exterior: perceptiile exterioare, comune la nivelul climatului organizational: cum ne definim echipa?Acest plan a fost investigat cu evaluari 360 realizate intr-un colectiv compus din 80 de vanzatori
  • Planul interior: auto-evaluari ale coechipierilor: cum sunt eu, cel care lucrez aici? Acest plan a fost investigat folosind un instrument focalizat pe masurarea abilitatilor de salesmanship (Poppleton Allen sales aptitude test)

Am cautat asadar sa identific acele trasaturi ale coechipierilor care,  odata puse laolalta, ar aduce organizatiei doua calitati:  competitivitatea (adaptarea rapida la mediul extern organizatiei) si totodata,  colaborarea (mentinerea coerenta a mediului intern, fara conflicte inutile).

Am mai investigat doua dimensiuni alternative, dar le-am considerat secundare (competenta si respectarea standardelor etice). Motivul pentru care, in aceasta cercetare am considerat ca fiind secundare competenta si standardul etic? Ele ar trebui sa fie la maxim inainte sa te apuci de performanta, altfel nu apuci sa scoti capul in lume (daca nu stiti bancul cu hipnoterapeutul care a vrut sa-l faca pe schiop sa mearga, vi-l spun intr-o zi).

Pasul 1: investigarea structurii planului exterior (Macroprosopus ala de mai sus, ca sa intelegeti si voi 😉

  • am definit/ negociat impreuna cu cei 80 de vanzatori intelesul comportamental pentru competitivitate si colaborare (adica am raspuns la intrebarea: cum vezi/ percepti tu in viata de zi cu zi a echipei tale aceste doua dimensiuni?)
  • am rugat membrii echipelor sa-si faca evaluari unii altora pe acele dimensiuni comportamentale (evaluari 360).

Procesul asta poate sa fie dureros pentru grupe mai putin pregatite sa dea feed-back sincer, dar a fost un bun antrenament, va asigur.

Asadar am obtinut o imagine de ansamblu asupra climatului organizational.

V-as plictisi rau daca v-as spune ca aceasta imagine nu e  statica, ci are o curgere de aici catre viitor si ca aceasta curgere-transformare se masoara?

Si ca aceasta dinamica a climatului organizational este taman imaginea unei meta-personalitati a organizatiei in dezvoltare? Bine, bine…nu va mai spun.

Ce sa vezi…toata lumea e corecta (de bun simt, de altfel) daaar… competitivitatea nu e la cote maxime (maxxxim, am zis!). Asta ar fi “poza” planului exterior.

ntz, ntz, ntz… ce ne facem? Unii zic ca e necesara aceasta competitivitate intr-o lume plina de oameni competenti 😉 Dar cum o dezvoltam, cum recrutam si cum comunicam organizatiei ca sa se si intample ceva? Ce sa alegem sa tinem in atentie?

Ne vom uita asadar la planul intern al companiei, in structura “microscopica” a echipelor. De ce? Ca sa gasim acele elemente care, odata puse in focus, nutrite si injectate in cultura companiei de catre lideri, pot sa modifice acest ADN al organizatiei.

Iata cum apar in scena liderii, viziunea si focalizarea lor asupra lucrurilor cu adevarat importante. Nah, eu vorbesc (da-mi si place, zau!), eu aud…

Pasul al doilea:  investigarea structurii planului interior (Microprosopus ala de mai sus 😉

  • membrii echipelor au completat un test de aptitudini de salesmanship (a, suna frumos?)
  • folosind scorurile obtinute la evaluarile din Pasul 1, am segmentat organizatia in functie de un indicator compus:indicatorul general de performanta individuala+ scorurile la competitivitate & colaborare.
  • am cautat in structura atitudinala a esantioanelor superior (25%) si inferior (25%) diferentiatorii individuali care sa-mi explice segmentarea.

Primii patru diferentiatori care explica performanta competitiva au fost: stabilitatea emotionala, adapatabilitatea, adaptarea emotionala, constiinciozitatea (definitiile comportamentale mai jos)

imbratiseaza schimbarea, abordeaza conflictul cu tact,  au atonomie in ceea ce priveste gratificarea, exploateaza schimbarile (chiar si cele neplanificate)

Primii doi diferentiatori care “explica” lipsa de competitivitate si o atitudine necolaborativa… ghici ciuperca ce-i: nevoia de control social si distorsionarea adaptativa (definitiile comportamentale mai jos).

manipuleaza pentru a atinge scopurile, folosesc deiverse masti sociale, predispusi la a folosi zvonurile pentru a induce decizii

Explicatii detaliate ale scalelor comportamentale folosite se pot vedea de catre doritorii curiosi, la finalul acestui post.

Daca luam comportamentele masurate de scalele pozitive si o sa facem o salata verde din ele, vom obtine acel “ti-am spus eu?”

Da, din pacate comportamentele prevazute de aceste scale ar trebui mentinute constient in atentie (focus, na!) de careva. Leadership, anyone?

Ca sa inchei, ma voi intoarce la citatul cu care am inceput acest post: “…for the unconscious is not this thing or that; it is the Unknown as it immediately affects us.” Sigur, Jung vorbea despre individ si despre evolutia acestuia. Evolutia individuala e vazuta ca o invitatie sportiva facuta Necunoscutului sa se manifeste in noi. Orice ar veni, e bine-venit si folosit pentru a invata.

Intorcandu-ma la organizatiile si echipele din care facem parte, ma voi intreba: cati dintre noi se opresc din iuresul zilnic pentru a lasa loc curiozitatii, inovatiei, oportunitatii sa-si faca loc in deciziile lor?

Evolutia unei organizatii, a unei echipe in particular, poate fi vazuta ca fiind dependenta de focalizarea obiectivelor de dezvoltare, a comunicarii interne si a recrutarii pe dimensiuni de genul celor surprinse in aceasta scurta cercetare. Dimensiuni-calitati care sa aduca Necunoscutul si Schimbarea intr-un contact viu, dinamic cu deciziile acelei organizatii.

Comportamente toxice de genul celor descrise in acest studiu nu fac altceva decat sa mentina iluzia ca necunoscand, neluand act, nu vom fi afectati de Schimbare.

Mai gandeste-te odata si apoi … urca-te pe val 🙂

  • Scale pozitive ce coreleaza cu performanta:
Stabilitatea emotionala Gestioneaza bine refuzurile.
Nu sunt geloase.
Isi pastreaza calmul când sunt supuse
unor presiuni.
Tind sa priveasca ce e mai bun la fiecare situatie.
Sunt atente la ceea ce spun, de
exemplu atunci când fac promisiuni.
Abordeaza situatiile dificile in mod direct, frontal.
Sunt politicoase chiar si atunci când
sunt tratate in mod nepoliticos.
Adaptabilitatea Se simt perfect actionând în modalitati si cu metode noi.
Folosesc din plin oportunitatile chiar si atunci când acestea sunt neplanificate.
Iubesc schimbarea si mediile noi.
Sunt nerabdatoare sa descopere noi lucruri si sa încerce noi moduri de a face lucrurile.
Imbratiseaza schimbarea.
Adaptarea motivationala Se mobilizeaza rapid.
Stabilesc prioritati.
Verifica în mod regulat progresul activitatii lor.
Nu simt nevoia unor gratificari sau recompense imediate.
Au obiective pe termen lung.
Privesc succesul ca fiind datorat propriilor eforturi.
Constiinciozitatea -Cauta în mod activ informatie care are o relevanta mai larga pentru munca lor, în general, nu doar pentru o activitate specifica.
-Se actualizeaza în permanenta cu privire la lucrurile pe care le percep ca fiind necesare.
-Admit atunci când nu stiu ceva.
-Duc la bun sfârsit planurile pe care le-au facut.
-Persevereaza în a întelege un fapt atunci când nu reusesc sa-l înteleaga de prima data.
In general, investesc ce au mai bun în activitate si sunt mândre de performanta lor profesionala.
– In conversatii, au un scop bine precizat si nu discuta doar de dragul discutiei.
  • Scale negative ce coreleaza cu contra-performanta:
Control social – Ii flateaza/ manipuleaza pe ceilalti pentru a-i determina sa faca ceea ce vor ele.

-Incalca regulile pentru a obtine ceea ce doresc.

-Transmit informatii celorlalti doar atunci când e în beneficiul lor.

-Sunt capabile sa schimbe tonul unei conversatii (de exemplu de la unul foarte grav la unul foarte blând).

Distorsionare adaptativa -Sunt gata sa adopte diverse masti atunci când considera ca este necesar.

-Se entuziasmeaza foarte repede si devin nerabdatoare.

-Sunt gata sa compromita alte persoane pentru a-si atinge scopurile.

 

 

 

 

21 Feb

Na-koja-Abad

Astazi, la plecarea din cabinetul meu a unui client cu care am lucrat in ultimii doi ani mi-am adus aminte o poveste persana, venita de dincolo de muntii Qaf.

E povestea unui oras si a fantanii acestui oras. Se povesteste ca la inceput, orasul era o oaza in calea caravanelor care aduceau marfuri si vesti celor care locuiau acolo.

Orasul de care va spun a decazut cu timpul din cauza lipsei de apa. Furtunile de nisip acopereau toate fantanile, facand vitele sa moara de foame si gradinile sa se usuce.

Cadiul orasului a convocat locuitorii, impreuna hotarand sa caute un fantanar iscusit, care sa le faca cea mai buna fantana.

Fantanarul a venit, a dormit o noapte in piata orasului, iar a doua zi s-a apucat de sapat chiar in mijlocul acesteia. A muncit zile in sir pana cand a gasit un izvor. Spre mirarea locuitorilor orasului, mesterul a zidit acest prim izvor si a continuat sa sape.

A sapat pana intr-o zi, cand de sub cazmaua sa au cazut caramizi. Un tunel captusit cu piatra se deschidea in fata sa, prin peretele fantanii. A mers prin acest tunel multe ore si a ajuns in alta fantana, aflata in mijlocul altui oras. Fantanarul a iesit din fantana astfel descoperita, s-a uitat la locurile din jur in jur: a inteles ca se afla in Na-kojd-Abad (Orasul-de-nicaieri).

S-a intors in fantana si apoi la santierul sau.

A terminat de sapat fantana care s-a dovedit abundenta si rezistenta la toate furtunile abatute asupra orasului.

Cadiul, impreuna cu toti locuitorii l-au rugat pe fantanar sa ramana la ei in oras. El insa a cerut merinde si apa si a plecat intr-o dimineata sa caute orasul pe care fantana i-l aratase.

Se prea poate ca in cautarile noastre sa ne apropiem de surse ale inspiratiei, de solutii- unele mai indestulatoare, altele volatile.

Avem de sapat in interiorul nostru si de ales izvorul care ne poate ajuta sa stam in mijlocul celor mai mari arsite.

Odata cu tine, eu aflu drumuri noi, pe care voi merge de indata ce fantana va fi gata 😉

04 Jan

Monstrul din adancuri

“Pierzandu-ne timpul cu futilitati si intrebari frivole, nu ne omoram numai pe noi […] omoram, prin moarte lenta si sterilizare, o particica din Cosmos. Cand omul uita sa se intrebe in ce parte sta izvorul mantuirii lui, se ofilesc campurile si se-ntristeaza, sterpe, pasarile.”

Mircea Eliade, Un amanunt din Parsifal

…il privesc tacut. A incercat sa-mi raspunda, dar vorbirea i s-a poticnit. Nu o mai controleaza, semn ca-i atent la altceva, suficient de intens incat sa-i distraga atentia de la ce e pe-aici.

E bine sa-i lasi sa-si regaseasca firul vorbirii in astfel de situatii. E un semn bun: sunt departe, in adancul lor si stau de vorba cu acea parte din ei demult alungata. Nu-i tulbura, pentru ca tocmai privesc hipnotizati in ochi un monstru.

Cel din fata mea l-a intalnit acum si incepe sa-i inteleaga infratirea: niciodata complet acceptat, niciodata dorit. Intrezarit doar in momente de intensa durere, spaima sau furie. Si poate din acest motiv si confundat cu o cauza a starilor cu care se asociaza aparitia lui, a monstrului.

In forma naturala, asa-zisul monstru e un Eu niciodata ascultat sau deplin lasat liber: am risca sa ramanem singuri daca l-am lasa.

Si totusi… suntem la inaltimea fiintei noastre civilizate pentru ca picioarele noastre stau pe umerii lui, ai monstrului din adancuri. Ne-am ridicat folosind energia, simturile, puterea lui.

E greu de tolerat prezenta acestui Eu ciudat. Il zarim in oglinda cand viata ne-mpinge la marginea hartii pe care-o folosim ca sa ne parcurgem drumul stiut. Nah, nu-i placut!

Invita-l la un ceai: s-ar putea sa afli, odata cu povestea lui, secretul care-ti deschide calea catre viitor.

 

 

08 Sep

Cheie

rusted_key“I could tell you my adventures—beginning from this morning,” said Alice a little timidly; “but it’s no use going back to yesterday, because I was a different person then.”
Lewis Carroll, Alice’s Adventures in Wonderland

Suntem noi insine si ne recunoastem astfel de fiecare data cand spunem lumii din jur ce vrem. Suntem noi insine si astfel avem continuitate in a deschide acele usi care par sa recunoasca prezenta si felul nostru de a fi.

Uneori acest proces, trecerea mai deprte prin usa oportunitatilor se face intr-o clipa, fara a mai apuca sa gandim/ decidem – felul nostru de a fi pare sa fie o mana invizibila care ne precede si care deschide calea.

Se intampla insa, asa cum Alice a descoperit in Wonderland, ca pentru a intra unde n-am mai fost, sa trebuiasca sa ne transformam pe noi pentru a trece printr-o usa noua. Iar transformarea asta nu-i ceva subinteles, care sa se poata produce fara atentia si interesul nostru.

E nevoie ca procesul de transformare sa fie ceva voit, ceva care sa fie observat asa cum observam si urmarim cresterea unei plante.

E de la sine inteles ca-i frustranta lentoarea intregului proces (“Cand o sa stiu ca-s bine daca vin la psihoterapie?”)
Dar intr-o zi cresterea o sa te surprinda: atunci noul TU o sa se deschida usi de care te izbeai pana mai ieri.

Tu esti cheia 😉

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com