inconstient | Psihologie servicii | Page 2
04 Jul

Tefen scorpionul

The educated man tries to repress the inferior man in himself, not realizing that by so doing he forces the latter into revolt. Carl Gustav Jung: Psychology and Religion

 

isis-serketSe povesteste ca dupa ce l-a nascut pe Horus, zeita egipteana Isis s-a indreptat spre mlastinile din delta Nilului. In fuga ei de intunecatul Seth, era insotita de sapte scorpioni-paznici. Ajungand obosita in tinutul mlastinilor, a cerut adapost in casa unei femei nobile.

Zeita a fost refuzata si a dormit in casa unui locuitor sarac din tinutul mlastinilor.  Acesta a primit-o in casa lui pe zeita, impreuna cu scorpionii ei. Pe timpul noptii cei sapte scorpioni-paznici si-au adunat otrava in acul unuia singur – pe nume Tefen.

Acesta a mers la casa femeii nobile, s-a strecurat pe sub usa inchisa si i-a intepat atat de tare copilul, incat casa in care locuia a luat foc. Copilul a indurat groaznice dureri din cauza veninului.

Isis a auzit plansetele femeii si degraba a vindecat copilul si a stins incendiul.

De-atunci si pana in tipurile de azi, egiptenii muscati de un scorpion se roaga zeitei ca aceasta sa anihileze otrava injectata.

Zilele astea m-am intalnit cu Tefen-scorpionul: stransese in adancimile intunecoase ale unui suflet otrava cat pentru multi ani de durere. Din cand in cand, la adapostul oboselii si fricii, iesea si ataca neinduplecat  taman pe cei mai apropiati gazdei neprimitoare.

Peste zi acestia erau vindecati cu multa compasiune, apoi alungati.

Stiind povestea lui Tefen, m-am gandit la un leac paradoxal: sa cer sa fie lasat sa intre pe usa larg deschisa a sufletului intregul alai de fiare care insotesc din umbra mersul nostru spre viitor. Ele ar intra oricum, chiar si pe sub pragul vechi.

Acum astept raspunsul scorpionului 😉

 

28 Jun

Rusalka

Stiti bancul cu oltenii care s-au dus la spectacolul Lacul lebedelor cu undite?

giselleDa, sigur: eu am modernizat bancul asta. Singurul spectator pe care plasatoarea de la Opera Nationala Bucuresti l-a avertizat ca n-are voie sa faca poze in timpul spectacolului am fost eu.

Dar am o scuza: pe scena pe care se interpreta baletul Giselle eu vedeam altceva decat balerini. Era o poveste despre sperante, vise neimplinite si dezamagiri. Despre felul in care acestea cad unduind intr-o lume subterana, in care visam-traim.

Transformate in entitati de sine-statatoare, aceste emotii duc o viata fantomatica, luandu-ne din tonusul necesar trairii in prezent.

Da, stiu – nu e cazul tau: tu nu te-ai trezit niciodata cu ochii pironiti pe geam, ruminand nesfarsit ganduri despre ceea ce nu s-a putut intampla la un momentdat in trecut. Si nici n-ai simti atingerea frustranta a unui “De ce?” obositor si ciclic, care-ti tine mintea extenuata departe de orice solutie practica.

Bine, daca tu n-ai vazut cercul iluziilor imprejmuindu-ti mintea si tragandu-te in adancul neclar al fricilor inseamna ca… n-ai vazut baletul Giselle 😉GiselleballetAs fi vrut sa-i spun doamnei care, cu precizia unui lunetist mi-a pus un spot laser pe ecranul telefonului cu care voiam sa fotografiez nalucile de pe scena Operei Nationale, sa ma mai lase un pic.

As fi vrut sa-i spun ca e important sa inteleg din ce-s facute acele emotii rotitoare, acele fire care trageau in jos, intr-o amortire rece.

Ma dureau bratele de la pozitia incomoda in care incremenisem privind hipnotizat scena, asa ca mi-am cerut scuze doamnei plasatoare si m-am uitat din nou pe scena.

Nalucile disparusera, lasand loc gandurilor mele sa cladeasca bule ermetice – inchisori in care se zbat la nesfarsit emotii.

Incremenite intr-un trecut al dramei care le-a nascut, Rusalcele au timpul lor, infasurat in jurul unei perle de durere. Au o putere hipnotica cu care-ti fura trairea in prezent, ducandu-te in adancurile sufocante ale remuscarii, alienarii, limitarii in ATUNCI.

Una din Rusalce m-a intrebat dupa spectacol daca mi-a placut cum a dansat. Am vazut in ochii ei lucirea sidefie a perlei din adanc si mi-am dat seama ca nu visasem. Azi i-am raspuns, scriind aceste ganduri.

Ei bine, de data asta am scapat 😉

rusalka

 

 

 

 

19 May

Enfleurage

For the alchemist the one primarily in need of redemption is not man, but the deity who is lost and sleeping in matter. His attention is directed (…) to the liberation of God from the darkness of matter.”
― C.G. Jung, Psychology and Alchemy

enfleurageSe spune despre parfumuri ca au personalitate. Ca-s iuti si puternice, languroase sau diafane.

As vrea sa-ti arat ca exista si un parfum al personalitatii, nu doar personalitatea parfumului! Si am sa-ti spun cum se extrag esentele unui astfel de parfum, apoi cum se combina notele intr-o formula vie.

Exista o tehnica de creare a parfumurilor despre care vreau sa gandesc azi. Tehnica asta presupune folosirea florilor si a unui material de extractie a parfumului. Ea consta in asezarea petalelor de flori pe un pat de vaselina animala (pomada), material caruia florile-i transfera uleiurile volatile. Parfumierul incarca cu flori containerul cu vaselina pana cand aceasta este saturata in esenta frumos mirositoare. Numarul de expuneri a vaselinei la contactul cu florile/ petalele este destul de mare (30), ceea ce presupune un timp lung de lucru si consumul unei cantitati mari de flori. Apoi separa esenta parfumului de vaselina prin tratarea cu alcool.

Am ales ca model de gandire acest procedeu folosit de parfumieri, in primul rand pentru ca e un procedeu vechi (documentat in jurul anului 1850), costisitor, tot asa cum sunt si unele din procesele noastre psihice. Si mai ales pentru ca presupune cedarea esentelor in mod lent, prin simplul contact intre flori si materia care primeste esenta lor.enfleurage03

De-a lungul evolutiei personale, intram in contact cu persoane a caror esenta o pastram in interiorul nostru, ca marturie a anilor in care materia lor emotionala devine o parte a felului nostru de a fi. Felul in care am fost tratati, felul in care ni s-a raspuns la nevoile emotionale sunt esente impalpabile si fragile. Acestea raman intr-o memorie a sufletului, tot asa cum este pastrata esenta florala in pomada folosita de parfumier.

Identitatea noastra se construieste asemenea unui parfum, din ceea ce e inmagazinat in “biblioteca” cu esente.

Ne raportam la aceasta “biblioteca” de esente personale aflata in posesia sufletului la fel cum ne raportam la persoanele reale. Ne simtim rusinati, mandri sau furiosi inspirand un pic din esenta continuta in unul din aceste recipiente, inchise si puse la pastrare cu mult timp in urma, cand am simtit prima data respectiva emotie in preajma unei persoane reale.

Ca si adevaratii parfumieri, extragem din cei care ne inconjoara acele esente care dau unicitatea parfumului personalitatii noastre. Si construim din notele acestea o armonie careia-i vom spune mai incolo Eu.

Notele de varf ale parfumului Eu, cele mai rapide, sunt usoare si volatile. In povestea mea, ele pot contine cea mai recenta interactiune cu colegii, cu cel/ cea care te-a condus la usa cand ai plecat dimineata de acasa.

Continuand comparatia cu parfumurile, putem spune ca notele de mijloc sunt cele generate de relatii de durata cu persoane a caror amprenta e bine conturata in sufletul nostru – de cate ori ai putut spune in ultima vreme “ma simt ca in copilarie, la bunici”? Si totusi nota de melancolie o recunosti chiar acum, citind randurile astea. Sau, daca preferi, pune esenta reconfortanta pe care o aduce relatia cu cel/ cea draga de acasa.

Ma voi gandi (si poate tu) la notele de baza ale unui parfum, acele accente puternice si stabile de-a lungul multor ani. As indrazni sa spun ca aceste note sunt cele care insotesc dintotdeauna personalitatea ta, simtindu-se cel mai puterninc la deciziile mari ale vietii tale.

Si as mai indrazni sa spun ca nu sunt sigur cand si cine (sau ce?) le-a pus acolo, pe rafturile ascunse si prafuite ale sufletului, spre a fi gasite cand te vei construi.

 

 

 

 

04 May

Fafnir dragonul

fafnirStiu ca va plac povestile, asa ca azi am sa va spun povestea lui Siegfried si a dragonului Fafnir.

Fafnir era fiul regelui piticilor, vestitul magician Hreidmar. Era un iscusit luptator si avea doi frati: Otr-vidra si Regin-fierarul.

Loki-trisorul le daruieste piticilor, ca recompensa pentru o greseala facuta de el, o comoara blestemata.
Orbit de lacomie, dorind sa pastreze comoara astfel dobandita doar petru el, piticul Fafnir se transforma intr-un dragon.
In clipa in care eroul Siegfried il omoara, Fafnir il surprinde pe acesta, cerandu-i sa-si spuna numele si neamul din care vine. In acest fel, suflarea otravita a dragonului patrunde in destinul lui Siegfried, influentandu-l catre un final tragic.
Da, si acum rasetele din fundal… nu va grabiti, e o metafora 😉
Deciziile rationale sunt de mult timp o iluzie. In aroganta sa, creierul orbito-frontal isi asuma decizia rationala. Insa rolul sau real este acela al unui organ al comparatiilor: sunt puse in balanta emotii, obiceiuri vechi si memoria pe termen scurt. In batalia perpetua din craniul nostru, cortexul are de infruntat emotiile (sistemul limbic) si reflexele supravietuirii (creierul reptilian).
Surpriza neplacuta incepe din momentul in care balanta de care vorbeam (creierul deciziilor noastre, cortexul orbito-frontal) nu pare foarte rationala. Nu va ganditi la gradul de educatie – studiile arata ca un grad mai mare de educatie nu are impact mai mare in claritatea deciziei, ci doar in felul in care decizia este explicata, argumentata. Pentru curiosi, articolul complet aici: The Brain, Decision Making and the Unconscious
Cu cat mai multa pregatire academica, cu atat mai pretentioasa explicatia deciziei si nu neaparat mai clare motivele deciziei. Care – motivele – de cele mai multe ori par a fi izvorate dintr-un strat irational , inconstient al fiintei noastre.
Asa ca lasati-ma sa va spun povestea cu Fafnir, dragonul indragostit de comoara lui.
In povestea cu pricina, Siegfried capata o piele indestructibila dupa ce se imbaiaza in sangele dragonului. Doar o frunza lipita pe un umar aduce aminte despre vulnerabilitatea viitoare a eroului. Blestemul dragonului va pandi in inconstientul eroului pana cand deciziile acestuia creeaza contextul in care agresorul potrivit nimereste vulnerabilitatea, cauzandu-i moartea.
A, si ce-i cu adevarat haios, e semnificatia numelui eroului: Sigfried (scris si Sigurd) compus din doua cuvinte:
– sigu: victorie
– frid: protectie, pace
L-am intalnit pe Fafnir in deciziile mele, indemnandu-ma spre esec, sugerandu-mi modele de decizie despre care credeam ca nu ma mai caracterizeaza. L-am gasit pe Fafnir in dialogul unor clienti care isi imaginau ca intelegand, au scapat de soapta unor modele reprimate in inconstientul lor.
Acum pare mai interesanta lupta lui Siegfried cu dragonul, cand stim ca un erou rational poate fi invins pe termen lung de “destinul” soptit lui de un dragon adormit?

13 Apr

Reificare

It is on the whole probably that we continually dream, but that consciousness makes such a noise that we do not hear it.” Carl Gustav Jung Children’s Dreams: Notes from the Seminar Given in 1936-1940

conform

“conformitate”

Sigur , imediat dupa Paste doar nu va asteptati ca in salile de sport sa fie altfel de tipologii decat maniaci (ca mine) si domnite cu 20g in plus la cantar. Sau invers?! 😛
In fine, azi m-a izbit ceva ce are legatura cu titlul. Apropo, reificarea inseamna transformarea mecanica a unei realitati fluide intr-o concluzie sterila, inutila. Ceva de genul titlurilor de pe site-urile consacrate: “5 lucruri care-ti vor asigura inteligenta emotionala garantat”.
Asadar, uitandu-ma eu in jur la diverse lucruri, am sesizat (pentru a cata oara?) ca opritorul de la unul din aparatele din sala era pus neconform cu “instructiunile” de pe carcasa acestuia. Am verificat, mergea si asa… “gresit”. Si atunci la ce bun “instructiunile”?

instructiuni

“instructiuni”

Lasand deoparte faza cu cate grame ia o domnisoara dupa concediul de Paste, sa ne intoarcem la realitatile psihice 😉
Exista, spun unii, dimensiuni deloc profunde ale psihicului, dimensiuni pe care orice manual de psihologie de clasa a X-a le va descrie ca fiind guvernate de legitati (vezi definitia personalitatii – DEX: ansamblu de însușiri stabile ce caracterizează mental și comportamental o persoană; felul propriu de a fi al cuiva). Dupa definitia asta, ar trebui ca mie (tie) sa ne fie clar mult timp de-aici incolo cine suntem si care ne sunt valorile, idealurile.
Numai ca, spun unii, un Eu puternic are tocmai capacitatea de a renunta la functiile sale de control si organizare, tocmai pentru a permite altor parti ale psihicului sa infloreasca.
Naah! Si eu m-am gandit tot asa: ce prostie, cum adica alte parti ale psihicului? Sa spunem ca mergi prin orasul tau si cam stii cartierele, cladirile…poate si oamenii din cartier ti se par unii familiari. Insa intr-o zi nu esti atent la statii si te trezesti ca autobuzul te-a dus pe undeva pe unde doar banuiesti ca e aceeasi localitate. Cobori dezorientat si constati ca oamenii din jur sunt imbracati un pic diferit, ca privirile lor si vorba lor nu sunt chiar cum te asteptai, ca familiaritatea a disparut. Astepti cu nerabdare autobuzul care sa te intoarca intr-o zona cunoscuta. Tocmai ai facut o incursiune in ceea ce exista si fara stirea ta.
Tocmai ai capatat sansa sa-ti accesezi resursele necunoscute ale psihicului tau de profunzime.
Drumul familiar acasa-serviciu poate fi totuna cu partea cunoscuta a psihicului nostru. In clipa in care te-ai abatut (din greseala, neatentie, ai adormit) de la traseul rutinei si ai pasit in neasteptat, ai deschis poarta de manifestare unui Eu diferit. Vezi tu, o alta definitie a personalitatii spune ca aceasta reprezinta acel sistem de insusiri ce ne permit adaptarea dinamica la realitate.

Cat sa-mi explic din ceea ce simt si cat e real din ceea ce am concluzionat?
Nu exista o legatura clara intre ce vrem si felul in care fortele din interiorul nostru ne raspund. “Aparatul de fitness” care exista in profunzimile psihicului nostru functioneaza si altfel decat l-am defini noi cu mintea treaza. Iar asta m-ar face sa nu ma grabesc cu prea multe definitii despre ce sunt acum.
Mai degraba as spune: in devenire 😉

07 Mar

Poveste cu aripi

Without this playing with fantasy, no creative work has ever yet come to birth. The debt we owe to the play of the imagination is incalculable.”

Carl Gustav Jung

aripiOm fi noi conectati la realitatea exterioara prin simturi, dar avem in permanenta o alta realitate care ruleaza la interior. Sunt doua filme care ruleaza in paralel si ne place sa credem ca realitatea interioara e reflexia palida si lipsita de substanta a celei exterioare.

Dar daca…

Intre simturile noastre si raspusul la ceea ce e simtit e un spatiu. Si spatiul asta nu pare deloc un mediu cu sens unic, cu functionare mecanica. Ceea ce e simtit poate declansa mai multe feluri de reactii.

Mai multe feluri de desfasurare a realitatii ce urmeaza dupa momentul simtirii sunt astfel in statu nascendi – gata sa devina.

Il mai stiti pe Manole, ala cu manastirea Argesului? Da, ala de i se surpa constructia pana la momentul in care a pus un suflet in ea?

Ieri m-a invatat un client ce va povestesc eu aici: idei interesante apar in mintea noastra si par sa genereze un viitor care-i pentru noi. Asta pana in momentul in care nu mai simtim pasiunea pentru acele idei si totul se naruie. Iti pastrezi entuziasmul pentru ideile tale si uite cum obstacolele par sa se transforme in bornele unui drum catre acel moment in care-ti vei contempla rezultatele.

Abandonarea pasiunii pentru idei pare sa fie sora buna cu nostalgia dupa o realitate care se incapataneaza sa nu dureze.

Ce face ca numai anumiti indivizi sa modifice cararile realitatii si ce fac acesti indivizi mai bine decat altii?

Nu stiu.

Dar daca… am zice ca acesti indivizi capabili sa-si transforme visele in realitate sunt povestitori mai buni decat altii? Ca pun mai multa emotie in povestea interna si acorda mai putina atentie realitatii externe?

mda…aiureli(?)

In 1902, directorul observatorului U.S. Naval, matematicianul Simon Newcomb, decreta: “Zborul cu ajutorul masinilor mai grele decat aerul este nepractic si greu de luat in calcul, daca nu chiar absolut imposibil”.

Bine ca au fost altii mai aiuriti, care n-au “aflat” asta!

Sigur, eu gandesc pentru mine acum – nu faceti asta acasa, ceea ce cititi e pentru “cascadori” profesionisti 😉

Dar daca…niciuna din deciziile mari pe care le-am luat pana acum n-au fost 100% in acord cu sensul realitatii din jurul meu de la momentul respectivelor decizii? Ce-a facut sa se intample schimbarea macazului si asezarea lucrurilor ca-n povestea mea?

Pentru asta as da vina pe emotia din povestea pe care mi-o spun. Povestea-si sapa singura drumul in realitate, folosindu-se de  trairea si nu de mintea mea.

Cand povestea se tese, urzeala ei e o parte in suflet si o alta parte in realitatea pe care o schimba.

Unii cred ca partea din poveste care-i in realitate e mai importanta.

Dar daca…?

In faptă lumea-i visul sufletului nostru.

Sarmanul Dionis, Mihai Eminescu

 

01 Feb

Razvratitii – profil psihologic

choose

Cunoasterea paradisiaca […] se caracterizeaza prin fixare asupra obiectului, socotit in intregime dat sau cu posibilitati de  a fi dat, fie in intuitie, fie in abstractiune, fie in imaginatie. Cunoasterii paradisiace ii opunem cu distinctii ireductibile cunoasterea luciferica. Pe aceasta o vedem detasandu-se in chip aparte de obiect, fara de a parasi insa obiectul. Ea considera obiectul despicat in doua, intr-o parte care se arata si intr-o parte care se ascunde. Obiectul cunoasterii luciferice e totdeauna un mister care se arata prin semnele sale, si de alta parte se ascunde dupa semnele sale.[…] Cunoasterea luciferica provoaca o criza in obiect, “criza” care rapeste obiectului echilibrul launtric.[…] Prin cunoasterea paradisiaca se statornicesc pozitiile linistitoare, momentele de stabilitate, permanenta vegetativa si orizonturile cari nu indeamna dincolo de ele insile, ale spiritului cunoscator. Cu cunoasterea luciferica se introduc in imparatia acestuia (obiectului) problematicul, tatonarea teoretica, constructia adica riscul si esecul, nelinistea, aventura, tot atatea momente care repugna cadrelor cunoasterei paradisiace.”

Lucian Blaga, septembrie 1932, revista Gandirea,nr 7-9

OBSERVATIA

Saptamana trecuta m-am vazut cu o echipa cu care ma stiu demult, de cand eram si mai fricos decat sunt azi 😉 Pe atunci imi era frica de ceea ce ar fi o echipa treaza, capabila sa se sincronizeze si sa deschida ochii.

M-am dus sa-i vad cu un oarecare plan in cap, dar insuficient de pregatit cat sa acopar cele 6 ore de discutii planificate. M-am uitat atent la fetele lor cand i-am salutat in deschiderea intalnirii: unora le-au sclipit ochii la sarada de debut, altii s-au schimonosit, neplacut surprinsi de invitatia in metafora. Am stiut atunci cu cine pot sa prospectez mai departe si cu cine nu voi insista.

Orele petrecute impreuna cu cei 16 oameni mi-au adus aminte de Blaga si ale sale feluri de cunoastere, descrise mai sus.

Apoi m-am gandit ce s-ar intampla daca as pune laolata doar indivizi care iubesc problematicul, constructia ipotetica. Daca as pune intr-un creuzet mintile unora care nu se opresc la prima intrerupere in continuitatea obiectului pe care trebuie sa-l cunoasca?

Pentru mintile care s-au incruntat la metafora folosita la inceputul intalnirii, pot presupune disconfortul creat de contactul cu neintelesul, cu misterul continut in obiectul cunoasterii:

Cuvantul mister, pe cat de sonor pe atat de incert, a fost intotdeauna refugiul spaimei sau neputintei de a intelege ceva. (Lucian Blaga, rev. Gandirea 1932, vol 7-9, pag 264).

Pentru cei care s-au aplecat spre inainte si si-au ascutit privirea la auzul metaforei, pot presupune ca-s niste Razvratiti.

Care ar fi operatiunile mentale preferate ale unor astfel de Razvratiti?

IPOTEZA

Putem sa presupunem ca primul reflex al unui Razvratit ar fi sa considere obiectele evidente ca fiind doar simptome aparente ale obiectelor cunoasterii, aflate acestea inca in stare de mister. Acest reflex i-ar da tendinta spre prospectare si curajul, forta necesare pasului in necunoscut.

Intrucat va stiu adepti ai pozitivismului logic, ma voi stradui sa demonstrez si sa masor presupunerea de mai sus (DEX: Pozitivism logic = mișcare modernă în filosofie care a încercat să introducă metodologia matematicii și a științelor naturii, în domeniul filosofiei, marcând începutul cercetării analitice în cercetarea filosofică).

TESTAREA IPOTEZEI

Voi folosi rezultatele la un test de personalitate pentru 10 oameni, impartite dupa felul in care, in interviurile realizate cu ei, par sa prefere a cunoaste realitatea:

-5 dintre ei prefera claritatea partiala si au o mare deschidere la experiment si risc (vanzatori retail)- ilustrati in tabele si grafice cu N si culoarea rosie

– 5 dintre acestia prefera certitudinea, claritatea si predictibilitatea (contabili seniori) – ilustrati in tabele si grafice cu S si culoarea albastra

Un test de personalitate bun poate examina un individ pe mai multe dimensiuni. Eu am ales 16 astfel de dimensiuni pentru o imagine cu rezolutie cat mai buna.

Oare as putea sa-i recunosc usor daca i-as intalni pe “razvratiti”?

Deloc surprinzator, prima si cea mai abrupta diferenta intre razvratitii “luciferici” si increzatorii “paradisiaci” consta in deschiderea la schimbare.

Aceasta deschidere aduce pofta pentru experimentare, critica si gustul pentru analiza. Polul opus deschiderii la schimbare inseamna conservator, traditional, cu respect pentru conventii. “Razvratitii” sunt indrazneti (“tupeisti”?), empatici si stabili emotional. I-as putea recunoaste dupa viteza de reactie la necunoscut si la provocare (spontani, expansivi, entuziasti).

Orientati catre idei si imaginatie (scala M: nivel de abstractizare), par sa fie capabili de ceea ce Blaga descrie in randurile de mai sus ca fiind “despicarea obiectului cunoasterii”.

De cei-am numit “razvratiti”? Scala de Dominanta ni-i arata ca fiind autoritari, asertivi si independenti, pana la agresivitate.

Rezonanta subiectiva la necunoscut o regasim in scala C: Stabilitate emotionala – “razvratitii” sunt stabili emotional, adaptabili si echilibrati.

schemaCONCLUZII

“Ideea teoretica pe care cunoasterea  luciferica o utilizeaza ca punte de salt in cripticul unui mister deschis nu se ofera niciodata de la sine si in chip necesar. Ea reprezinta o incercare, un risc”

Lucian Blaga, noiembrie 1932, revista Gandirea nr 10

Intalnirea de care va povesteam, in care o echipa de 16 oameni m-a invitat sa lucram impreuna la o necunoscuta, s-a incheiat cu raspunsuri si noi intrebari cauzate de aceste raspunsuri.

Ceea ce am considerat cu adevarat o izbanda a intalnirii noastre a fost aparitia curiozitatii si a curajului de a explora ceea ce altii vad in noi.

 

02 Oct

Tesatorul de vise

 

iktomiDe cateva saptamani am un nou vecin: un paianjen portocaliu. In felul lui, e un vecin ciudat (doarme intre flori si mananca tot felul de chestii miscatoare pe care le gaseste pe-acolo), dar stie multe povesti si mie-mi place sa-l ascult cat timp isi deapana firele si-si toarce plasa la geamul meu.
Bunaoara, intr-o zi mi-a spus povestea asta: indienii Sioux din America de Nord vedeau in paianjen intruparea creativitatii si a intuitiei si-l numeau Iktomi. Venerau la el felul in care visa despre realitate cat isi torcea firele. Leganat in hamacul sau, Iktomi viseaza despre realitatea pe care o creeaza.
Paianjenul de la geamul meu mi-a mai spus ca daca visele sunt despre lucruri si fapte marete, Iktomi le prinde in plasa lui si le aduce in realitate. Daca visele sunt rele, Iktomi le lasa sa treaca prin ochiurile plasei.
Intregul sau corp e o metafora despre inceput si sfarsit, cu ale sale opt picioare si corpul in forma de semn al infinitului. De fiecare data cand isi doresc foarte mult ceva, indienii Sioux inchina un gand paianjenului-vrajitor Iktomi, pentru a-i ajuta sa teasa noua realitate.
Ei, cu povestea asta in gand am mers la ultima intalnire cu un grup interesant, grup de la care am invatat sa fiu o gazda. Am invatat sa trag firele cadrului in care apoi sa prindem impreuna idei si sentimente, sa cream noi realitati pentru noi insine.
As crede ca am visat, dar parca nu, pentru ca mai simt inca vibratiile in plasa in care pastrez realitatea creata de ei.

21 Mar

Moscova- poveste despre contrarii

poveste despre contrariiAm plecat la drumul asta cu o chestie ciudata in suflet: dar daca felul in care tind sa ma raportez in mod constant la realitatea din jur vine reflectat inapoi catre mine?
Nu e deloc o intrebare retorica, ci e o chestie extrem de practica: ca sa-mi fie mai clar la ce ma uit, am de inteles mai intai cum tind sa vad lucrurile.
Asa ca am mers in Rusia, stiind toate cate se intampla acolo, cu bune si mai putin bune.
M-am gandit in prima seara acolo ca sunt usor paranoid, ca sunt tensionat si nu-mi era prea clar daca e realitatea din mediu sau proiectia mea. Apoi am devenit atent la ce era in jurul meu: colegii cu care stateam la masa erau ca pisicile nervoase, cu urechile ciulite, iar temele in discutie erau situatia locala si ultimele stiri din regiune.
Unii din ei chiar n-au dormit de grija unor explozii…pasamite artificiile din Piata Rosie i-au cam speriat 😉
Apoi am inceput sa merg pe strada, sa interactionez, sa simt. Soferul de taxi cu care m-am incapatanat sa merg, un tatar care vorbea in orice alta limba decat rusa sau engleza, parea tare relaxat in comparatie cu mine. Teritoriu necunoscut, nu pot vorbi, destinatia e aiurea-n camp… dar omul pare linistit. Ce-ar fi sa ma iau dupa el si sa stau linistit si eu? Uite ca functioneaza, am ajuns unde voiam si soferul Rajad zambeste si-mi da un numar de telefon, sa-l chem sa ma ia cu taxiul lui la intoarcere (dupa toate filmele vazute pe postul TV Moscova 1 inainte de Revolutie, macar stiu sa intreb cum il cheama si sa-i cer in rusa un creion  😉

kremlinSeara urmatoare e Piata Rosie. Plina de cantece, lumina si steaguri. Soldati cam de toate felurile si filtre de securitate, dar in mod ciudat, nu simt ostilitate nicaieri. Hmm…dar daca ma insel si pun preconceptiile inaintea perceptiei? Cum or fi oamenii astia daca las deoparte aiurelile din capul meu? moscova minsterul afacerilor interneMerg pe strada si observ structurile gigantice construite pentru a simboliza puterea: cladirea Ministerului Afacerilor Interne imi da dureri de ceafa la cat e de inalta… dar in metrou ma simt ca-n Bucuresti.

Trec pe langa Kremlinul moscovit si vad povesti.

vulpea si cocorul

Nu, nu e din cauza ca nu mi-am luat pastilele! Vad cei doi vecini, vulpea si cocorul. Foarte diferiti, curiosi sa stie fiecare cum e celalalt. Asa ca intr-o buna zi, vulpea il invita pe cocor sa vina la cina, sa serveasca impreuna orez. Vulpea manca tacticoasa orezul, fara sa bage de seama cocorul care incerca neputincios sa ciuguleasca orezul din farfurie.
Nu peste mult timp, cocorul intoarce invitatia vulpii… doar ca-i serveste orez intr-o amfora cu gatul lung si subtire, din care doar un cocor poate manca.
Asa se face ca pana astazi, cand un cocor se aseaza pe camp, o vulpe se va furisa in preajma lui pentru a pedepsi rusinea suferita in timpuri de poveste 😉
Incet-incet, linistea vine catre mine si pot sa le simt caldura interioara, energia si entuziasmul celor care se misca in jurul meu pe strada, in magazine, in sala de training. In 45 minute poti fi cel mai bun prieten al lor si vei fi surprins cat de repede isi iau in serios rolul de gazda.
In jurul meu oamenii sunt usor diferiti, dar extrem de atenti in a-ti anticipa nevoile. Redescopar semnificatia termenului reverentios interactionand cu unii dintre ei.
N-am nicio sansa sa ma simt ca vulpea, si n-as vrea sa-i tratez ca pe cocorul din poveste.
In zilele care trec lucrurile vin usor, curg: e ultima intalnire cu ei si, din ce-mi spun, imi dau seama cat de atenti au fost la comportamentul meu timp de cinci luni in fata lor si cat de multe au inteles fara sa le spun explicit ce fac.

Da, simt ca se potriveste expresia:

As above, so below, as within, so without.  Hermes Trismegistus.

Mi se confirma ca ce-i in mine vine catre mine prin cei cu care ma intalnesc.
Ma voi intoarce 🙂

09 Feb

Intrebarea de luni, pentru Trickster

tricksterMerg pe o strada din Stockholm cu ghidul nostru entuziast. E tarziu si cam frig, iar dupa ce am plecat duminica dimineata de acasa… ma cam gandesc ca trebuie sa merite efortul. Chiar, ce-ar fi daca as folosi momentul sa-mi propun ceva aiurea? In fond, am o saptamana in fata si un grup pe care mi-am propus sa-l provoc nitel!

Merg pe ganduri si privirea imi cade pe niste litere ce se incapataneaza sa curga pe sub mine. Astea ce-s? Intreb pe ghidul nostru si-mi citeste: Och jag tror inte pa gud? ajo det gor jag nog; men jag tycker inte om honom; allra helst sen han forstorde mina tornrosor. Aaa…. de ce n-ai zis asa de la inceput, mai? Acum, daca tot ai inceput, poti sa-mi spui ce inseamna si…cine le-a “scris” pe beton?

strindberg

Aflu povestea dramaturgului suedez August Strindberg. In una din operele sale razvratite impotriva status-quo-ului si a moralei invechite, unul din personaje exclama: “de ce l-as iubi pe Dumnezeu? L-am iubit destul, dar el a calcat pe trandafirii mei salbatici.”

Mda… si nici macar nu e tarziu si frig. Iar astia ma aiuresc cu revolta lui Strinberg impotriva normelor, a ipocriziei si vechiului.

In fond, cred ca mi-as putea propune ceva interesant pentru saptamana asta. Ceva in tonul revoltei pe care calc chiar acum, cand fac poze citatului din strada: cum ar fi sa “navighez” pe haos? Ce-as afla despre mine daca in jurul meu s-ar intampla chestii care sa ma scoata din normal, linistit si previzibil? Am sa chem sa iasa la iveala din subteranele inconstientului meu pe cel care schimba foile partiturii in timpul concertului: Tricksterul.

Am in minte felul in care, in haosul adus de un client in psihoterapie, ai de “colaborat” cu o incalceala vie si incapatanata: simptomul. Pare ca, in felul lui, omul din fata mea se adapteaza la ceva, dar nu asa cum stie el despre propria persoana. Felul “ca de obicei” este in mod brutal, evident, negat de realitatea inconjuratoare. De-odata, intre stilul de adaptare familiar si rezultatul adaptarii nu mai e semnul egal. Ceva de genul perplexitatii din reclama aceea la cafea: “Ai schimbat cafeaua?” Bietul om care-si pune cheile pe raft si le vede intr-un acvariu… care nici macar nu e al lui!

Bulversanta e senzatia ca-ti scapa ceva, ca lucrurile par ordonate, dar de o minte straina. Pare ca, peste noapte, o mana de pungas a ravasit tot ce stiai tu despre subiectele normale de genul “cum se adoarme linistit”. Acum stai cu ochii-n tavan, asteptand sa intelegi care-i treaba. Ce-o fi de inteles? Mesajul e la un hot grabit, care ti-a luat taman Sensul.

La astfel de praguri n-ai ce face: ori te intorci in carapacea familiarului, ori iti asumi sa incerci, sa bajbai dupa alt Sens.

Partea cu retrasul in carapace pare sa nu fie foarte inspirata, din moment ce pe afara auzi ghearele Schimbarii scrijelind in invelisul de familiar care se face tot mai mic.

Ce de teorie! Da, dar am noroc c-o uit repede 🙂

Cert e ca pana vineri la pranz, uitasem deja intrebarea mea pentru mine de-acolo, din strada pe care locuise Strindberg. Uitasem pana si faptul ca taman pe 22 ianuarie, cand ma plimbam eu pe langa casa lui, era ziua sa de nastere!

Si uite asa se face ca m-au luat prin surprindere doua lucruri.

Primul lucru m-a trantit din scaunul confortabil al Familiarului cand grupa cu care lucram s-a intors de la tigara si mi-au spus ca nu vor sa mai faca nicio sarcina din program, ca vor sa vorbim. Adica vor sa lasam deoparte rolurile facilitator-grupa si sa vedem cum sta treaba. “Ne tot indemni sa ne uitam in noi, dar tu? Tu faci asta? Tu ce-ai aflat despre tine in astea 5 luni, Bogdan?”

Na belea! Tocmai am aflat ca un individ sau o echipa pe care-i indemni sa creasca, pot creste suficient cat sa te provoace sa fii tu insuti. Si ala-i momentul de care ti-e frica din clipa in care incepi sa lucrezi cu ei. Te vor privi intr-o zi pe tine, nu rolul tau. Si te vor intreba despre temerile pe care nu ai curajul sa le constientizezi. Pentru momentul ala nu exista aparare, ci doar hotararea sa fii atent cand s-o intampla.

Si a trecut momentul… si au fost doua ore de discutii fara masti, fara roluri. Asa…cam cum cerea Strindberg-razvratitul de la actorii lui.

Nu mi-am rupt nimic, par toate cusute la locul lor, doar ca au mai aparut cateva dintr-un buzunar de dinauntru. Nu-l vazusem (buzunarul) cand am imbracat haina de formator. Acum am dat de niste poze vechi, uitate, care-mi completeaza imaginea de sine.

“Hai, o sa ma gandesc la astea in drumul spre casa.”

Astea mi le-am spus fara sa stiu al doilea lucru: ca drumul va dura o zi intreaga si va fi plin de peripetii, atat de nastrusnice, cat sa capat raspuns la intrebarea de luni: “Ce-as afla despre mine daca in jurul meu s-ar intampla chestii care sa ma scoata din normal, linistit si previzibil?”

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com