inconstient | Psihologie servicii | Page 2
19 Jun

Horror vacui – introducere

[…]ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor.
Constantin Brâncuși

horror vacuiDenumita si kenofobia (frica de vid, gr. kenos) se manifesta ca o frica de locuri deschise, neaglomerate, cu goluri spatiale mari. Durerea de cap, senzatia de sufocare si accelerarea ritmului cardiac insotesc aceasta frica.

Proveniti din medii emotionale reci, in care aglomerarea casei a fost “solutia” pentru a indeparta golurile emotionale, clientii care sufera de aceasta frica ciudata evita sa iasa in spatii largi pentru a nu se simti abandonati, singuri, ai nimanui.

horror vacui-2Expresia din titlu a fost folosita pentru a desemna aglomerarea bolnava de detalii care in epoca victoriana caracteriza atat designul interioarelor, pictura cat si imbracamintea oamenilor vremii.

Mult mai devreme de epoca victoriana, filosoful grec Aristotel spunea despre natura ca ar avea o frica de vid, motiv pentru care (natura) va face tot posibilul sa-l umple cu ceva (gaz sau lichid). A fost contrazis amarnic de realitatea descoperita si demonstrata de fizicienii care i-au urmat.

M-am gandit la frica de vid prima data cand n-am putut spune o vorba in timpul primei interactiuni cu un “lider” – mi-a vorbit doua ore continuu, timp in care am simtit ca nu pot sa gandesc, ca n-am loc sa fiu (prietenii stiu 😉

Am inceput apoi sa observ dialoguri (monologuri?) cu cuvinte multe si goale de continut, care nu generau nimic, dar aveau scopul de a crea senzatia fie a priceperii, fie a interesului. De fiecare data m-au uimit senzatiile de iritare, alerta si uneori furie incercate in contact cu astfel de personaje. M-am impacat abia cand am realizat ca ma impingeau, ca trageau relatia si dialogul spre o aglomerare, spre prea-plin tocmai din frica de a nu constientiza vidul. Dar mai intai a trebuit sa accept ca n-as fi putut intui frica lor daca n-as fi continut-o eu insumi: cu cat mai puternice nuantele de iritare, furie pe care le traiam, cu atat mai adanca frica pe care o momeau la suprafata fiintei mele.

Incercam disperati sa umplem senzatia ametitoare de gol, de hau adanc punand intre noi si frigul vidului ganduri, cuvinte, comportamente (…proiecte..?) aruncate frenetic, de-a valma. Pe masura ce acestea se dizolva in vid, convingerea ca noi urmam devine mai puternica, iar spaima in apropierea Nimicului se face simtita.

Efortul e imens si ne sleieste, lasandu-ne mai devreme sau mai tarziu in fata inevitabilului: confruntarea cu vidul din noi si lipsa de Sens. Forma veche a Eului paleste, lasand loc crearii unei forme noi, in care vom calatori de-aici incolo.
Fenomenele insotitoare acestui fenomen au fost incadrate de-a lungul istoriei umanitatii in spectrul tulburarilor psihotice. Psihiatri celebri insa, precum elvetianul Carl Jung si mai apoi scotianul Ronald D. Laing, au demonstrat ca frica teribila de vid, insotita de manifestarile ce-i insotesc intrarea in psihicul uman sunt doar semne ale schimbarii, ale transformarii. Ei au realizat astfel portretul tulburarilor psihotice vazute nu ca boala, ci ca metanoia, ca redescoperirea a fiintarii.

Te invit sa te gandesti la tine asa cum un sculptor isi gandeste opera: eliberarea din piatra pentru a deveni o idee se plateste cu efort, tensiune si timp.

 

17 Nov

Mantra

A mantra creates a feeling in the practicing person, it has an emotive numinous effect, it mesmerizes, it defies expression, it creates sensations that are by definition private and at the heart of all religions and spiritual phenomena.
Harvey Alper (1989), Understanding Mantras, page 11-13

Ma uit la clientul din fata mea si imi dau seama ca mi-au obosit ochii. Se misca atat de repede in fotoliul sau si atat de des, incat am senzatia ca ma uit la un film cu ritm accelerat.
Vorbeste repede, sare de la o idee la alta. Isi misca degetele iute, iar varful piciorului stang danseaza precum o coada de motan 🙂
Hmm… am o vaga senzatie ca dialogul nostru, purtat in acest ritm, nu va produce decat o vaga informare a clientului, nicidecum o crestere a contactului cu gandurile si sentimentele sale. Mai mult, spectrul banalizarii intalnirii se ascunde imediat in spatele clipei urmatoare: o discutie de suprafata, purtata cu mintea prinsa intre sms-ul care tocmai a venit si gandul la ce voi face dupa ce plec din cabinet.
– Dar acum? Acum cum esti?
Ma priveste perplex:
– Nu stiu sa raspund.
Fiind prima intalnire, aleg sa-i spun un pic despre ce-ar insemna psihoterapia: te voi insoti o perioada si-ti voi spune o poveste despre drumul tau. Apoi, cand vei simti unde vrei sa ajungi, iti vei alege drumul si ne vom desparti.
Folosesc o voce joasa, alegand in minte sa ma simt relaxat si sa nu intru in alerta lui. Ma gandesc la cata bogatie zace in interiorul lui si-i vorbesc pornind din acest sentiment de admiratie.
O data, de doua ori…asta e! Corpul lui pare ca si-a mai pierdut din liniile dure, abrupte. Spatele nu mai e ca o rigla, s-a indoit ciudat, in lateral – parca pentru a-i permite sa asculte mai bine. Mainile i s-au relaxat si parca acum asculta ce-i spun cu obrazul, nu cu urechile.

E bine… e semn ca tensiunea musculara poate fi modulata si ca are sansa sa poata simti starile pe care nu si le permite (inca?). “Mantra” si-a facut efectul si usa catre mintea care-i va ghida pasii pe drumul interior s-a intredeschis.
Esoterism? Nu cred 😉

copy_walkAm de partea mea in aceasta strategie o mica grupare de neuroni, denumiti neuroni-oglinda de catre neurofiziologul italian Giacomo Rizzolatti (studiul aici).
Rolul neuronilor-oglinda este acela de a ajuta intelegerea actiunii, a sensului acesteia. Surprinzator pentru cercetatorul italian a fost faptul ca acesti neuroni reactioneaza nu doar la vizualizarea actiunii, dar si la sunetul produs de o anumita actiune. Se creaaza o reprezentare mentala a sensului unei anumite actiuni chiar si pe baza sunetelor produse de acea actiune.

Cam ceea ce spun astia de mai sus e continut in etimologia cuvantului mantra: radacina man (a gandi) si sufixul –tra (instrument, unealta). Sensul literal ar fi “instrument al gandirii”.
Verbalizarea unor cuvinte poate transmite o informatie factuala: e verde la semafor.

Insa verbalizarea pornita dintr-un nucleu de traire bine precizata (cum te simti cand descrii ceva legat de un hobby al tau?) poate transmite tocmai acea traire in interiorul celui care asculta. Si restul cuvintelor se vor inchega in mintea celui cu care vorbesti. Si el va fi in trairea ta, iar cuvintele vor curge de la sine.

Mantra 😉

 

04 Jul

Tefen scorpionul

The educated man tries to repress the inferior man in himself, not realizing that by so doing he forces the latter into revolt. Carl Gustav Jung: Psychology and Religion

 

isis-serketSe povesteste ca dupa ce l-a nascut pe Horus, zeita egipteana Isis s-a indreptat spre mlastinile din delta Nilului. In fuga ei de intunecatul Seth, era insotita de sapte scorpioni-paznici. Ajungand obosita in tinutul mlastinilor, a cerut adapost in casa unei femei nobile.

Zeita a fost refuzata si a dormit in casa unui locuitor sarac din tinutul mlastinilor.  Acesta a primit-o in casa lui pe zeita, impreuna cu scorpionii ei. Pe timpul noptii cei sapte scorpioni-paznici si-au adunat otrava in acul unuia singur – pe nume Tefen.

Acesta a mers la casa femeii nobile, s-a strecurat pe sub usa inchisa si i-a intepat atat de tare copilul, incat casa in care locuia a luat foc. Copilul a indurat groaznice dureri din cauza veninului.

Isis a auzit plansetele femeii si degraba a vindecat copilul si a stins incendiul.

De-atunci si pana in tipurile de azi, egiptenii muscati de un scorpion se roaga zeitei ca aceasta sa anihileze otrava injectata.

Zilele astea m-am intalnit cu Tefen-scorpionul: stransese in adancimile intunecoase ale unui suflet otrava cat pentru multi ani de durere. Din cand in cand, la adapostul oboselii si fricii, iesea si ataca neinduplecat  taman pe cei mai apropiati gazdei neprimitoare.

Peste zi acestia erau vindecati cu multa compasiune, apoi alungati.

Stiind povestea lui Tefen, m-am gandit la un leac paradoxal: sa cer sa fie lasat sa intre pe usa larg deschisa a sufletului intregul alai de fiare care insotesc din umbra mersul nostru spre viitor. Ele ar intra oricum, chiar si pe sub pragul vechi.

Acum astept raspunsul scorpionului 😉

 

28 Jun

Rusalka

Stiti bancul cu oltenii care s-au dus la spectacolul Lacul lebedelor cu undite?

giselleDa, sigur: eu am modernizat bancul asta. Singurul spectator pe care plasatoarea de la Opera Nationala Bucuresti l-a avertizat ca n-are voie sa faca poze in timpul spectacolului am fost eu.

Dar am o scuza: pe scena pe care se interpreta baletul Giselle eu vedeam altceva decat balerini. Era o poveste despre sperante, vise neimplinite si dezamagiri. Despre felul in care acestea cad unduind intr-o lume subterana, in care visam-traim.

Transformate in entitati de sine-statatoare, aceste emotii duc o viata fantomatica, luandu-ne din tonusul necesar trairii in prezent.

Da, stiu – nu e cazul tau: tu nu te-ai trezit niciodata cu ochii pironiti pe geam, ruminand nesfarsit ganduri despre ceea ce nu s-a putut intampla la un momentdat in trecut. Si nici n-ai simti atingerea frustranta a unui “De ce?” obositor si ciclic, care-ti tine mintea extenuata departe de orice solutie practica.

Bine, daca tu n-ai vazut cercul iluziilor imprejmuindu-ti mintea si tragandu-te in adancul neclar al fricilor inseamna ca… n-ai vazut baletul Giselle 😉GiselleballetAs fi vrut sa-i spun doamnei care, cu precizia unui lunetist mi-a pus un spot laser pe ecranul telefonului cu care voiam sa fotografiez nalucile de pe scena Operei Nationale, sa ma mai lase un pic.

As fi vrut sa-i spun ca e important sa inteleg din ce-s facute acele emotii rotitoare, acele fire care trageau in jos, intr-o amortire rece.

Ma dureau bratele de la pozitia incomoda in care incremenisem privind hipnotizat scena, asa ca mi-am cerut scuze doamnei plasatoare si m-am uitat din nou pe scena.

Nalucile disparusera, lasand loc gandurilor mele sa cladeasca bule ermetice – inchisori in care se zbat la nesfarsit emotii.

Incremenite intr-un trecut al dramei care le-a nascut, Rusalcele au timpul lor, infasurat in jurul unei perle de durere. Au o putere hipnotica cu care-ti fura trairea in prezent, ducandu-te in adancurile sufocante ale remuscarii, alienarii, limitarii in ATUNCI.

Una din Rusalce m-a intrebat dupa spectacol daca mi-a placut cum a dansat. Am vazut in ochii ei lucirea sidefie a perlei din adanc si mi-am dat seama ca nu visasem. Azi i-am raspuns, scriind aceste ganduri.

Ei bine, de data asta am scapat 😉

rusalka

 

 

 

 

19 May

Enfleurage

For the alchemist the one primarily in need of redemption is not man, but the deity who is lost and sleeping in matter. His attention is directed (…) to the liberation of God from the darkness of matter.”
― C.G. Jung, Psychology and Alchemy

enfleurageSe spune despre parfumuri ca au personalitate. Ca-s iuti si puternice, languroase sau diafane.

As vrea sa-ti arat ca exista si un parfum al personalitatii, nu doar personalitatea parfumului! Si am sa-ti spun cum se extrag esentele unui astfel de parfum, apoi cum se combina notele intr-o formula vie.

Exista o tehnica de creare a parfumurilor despre care vreau sa gandesc azi. Tehnica asta presupune folosirea florilor si a unui material de extractie a parfumului. Ea consta in asezarea petalelor de flori pe un pat de vaselina animala (pomada), material caruia florile-i transfera uleiurile volatile. Parfumierul incarca cu flori containerul cu vaselina pana cand aceasta este saturata in esenta frumos mirositoare. Numarul de expuneri a vaselinei la contactul cu florile/ petalele este destul de mare (30), ceea ce presupune un timp lung de lucru si consumul unei cantitati mari de flori. Apoi separa esenta parfumului de vaselina prin tratarea cu alcool.

Am ales ca model de gandire acest procedeu folosit de parfumieri, in primul rand pentru ca e un procedeu vechi (documentat in jurul anului 1850), costisitor, tot asa cum sunt si unele din procesele noastre psihice. Si mai ales pentru ca presupune cedarea esentelor in mod lent, prin simplul contact intre flori si materia care primeste esenta lor.enfleurage03

De-a lungul evolutiei personale, intram in contact cu persoane a caror esenta o pastram in interiorul nostru, ca marturie a anilor in care materia lor emotionala devine o parte a felului nostru de a fi. Felul in care am fost tratati, felul in care ni s-a raspuns la nevoile emotionale sunt esente impalpabile si fragile. Acestea raman intr-o memorie a sufletului, tot asa cum este pastrata esenta florala in pomada folosita de parfumier.

Identitatea noastra se construieste asemenea unui parfum, din ceea ce e inmagazinat in “biblioteca” cu esente.

Ne raportam la aceasta “biblioteca” de esente personale aflata in posesia sufletului la fel cum ne raportam la persoanele reale. Ne simtim rusinati, mandri sau furiosi inspirand un pic din esenta continuta in unul din aceste recipiente, inchise si puse la pastrare cu mult timp in urma, cand am simtit prima data respectiva emotie in preajma unei persoane reale.

Ca si adevaratii parfumieri, extragem din cei care ne inconjoara acele esente care dau unicitatea parfumului personalitatii noastre. Si construim din notele acestea o armonie careia-i vom spune mai incolo Eu.

Notele de varf ale parfumului Eu, cele mai rapide, sunt usoare si volatile. In povestea mea, ele pot contine cea mai recenta interactiune cu colegii, cu cel/ cea care te-a condus la usa cand ai plecat dimineata de acasa.

Continuand comparatia cu parfumurile, putem spune ca notele de mijloc sunt cele generate de relatii de durata cu persoane a caror amprenta e bine conturata in sufletul nostru – de cate ori ai putut spune in ultima vreme “ma simt ca in copilarie, la bunici”? Si totusi nota de melancolie o recunosti chiar acum, citind randurile astea. Sau, daca preferi, pune esenta reconfortanta pe care o aduce relatia cu cel/ cea draga de acasa.

Ma voi gandi (si poate tu) la notele de baza ale unui parfum, acele accente puternice si stabile de-a lungul multor ani. As indrazni sa spun ca aceste note sunt cele care insotesc dintotdeauna personalitatea ta, simtindu-se cel mai puterninc la deciziile mari ale vietii tale.

Si as mai indrazni sa spun ca nu sunt sigur cand si cine (sau ce?) le-a pus acolo, pe rafturile ascunse si prafuite ale sufletului, spre a fi gasite cand te vei construi.

 

 

 

 

04 May

Fafnir dragonul

fafnirStiu ca va plac povestile, asa ca azi am sa va spun povestea lui Siegfried si a dragonului Fafnir.

Fafnir era fiul regelui piticilor, vestitul magician Hreidmar. Era un iscusit luptator si avea doi frati: Otr-vidra si Regin-fierarul.

Loki-trisorul le daruieste piticilor, ca recompensa pentru o greseala facuta de el, o comoara blestemata.
Orbit de lacomie, dorind sa pastreze comoara astfel dobandita doar petru el, piticul Fafnir se transforma intr-un dragon.
In clipa in care eroul Siegfried il omoara, Fafnir il surprinde pe acesta, cerandu-i sa-si spuna numele si neamul din care vine. In acest fel, suflarea otravita a dragonului patrunde in destinul lui Siegfried, influentandu-l catre un final tragic.
Da, si acum rasetele din fundal… nu va grabiti, e o metafora 😉
Deciziile rationale sunt de mult timp o iluzie. In aroganta sa, creierul orbito-frontal isi asuma decizia rationala. Insa rolul sau real este acela al unui organ al comparatiilor: sunt puse in balanta emotii, obiceiuri vechi si memoria pe termen scurt. In batalia perpetua din craniul nostru, cortexul are de infruntat emotiile (sistemul limbic) si reflexele supravietuirii (creierul reptilian).
Surpriza neplacuta incepe din momentul in care balanta de care vorbeam (creierul deciziilor noastre, cortexul orbito-frontal) nu pare foarte rationala. Nu va ganditi la gradul de educatie – studiile arata ca un grad mai mare de educatie nu are impact mai mare in claritatea deciziei, ci doar in felul in care decizia este explicata, argumentata. Pentru curiosi, articolul complet aici: The Brain, Decision Making and the Unconscious
Cu cat mai multa pregatire academica, cu atat mai pretentioasa explicatia deciziei si nu neaparat mai clare motivele deciziei. Care – motivele – de cele mai multe ori par a fi izvorate dintr-un strat irational , inconstient al fiintei noastre.
Asa ca lasati-ma sa va spun povestea cu Fafnir, dragonul indragostit de comoara lui.
In povestea cu pricina, Siegfried capata o piele indestructibila dupa ce se imbaiaza in sangele dragonului. Doar o frunza lipita pe un umar aduce aminte despre vulnerabilitatea viitoare a eroului. Blestemul dragonului va pandi in inconstientul eroului pana cand deciziile acestuia creeaza contextul in care agresorul potrivit nimereste vulnerabilitatea, cauzandu-i moartea.
A, si ce-i cu adevarat haios, e semnificatia numelui eroului: Sigfried (scris si Sigurd) compus din doua cuvinte:
– sigu: victorie
– frid: protectie, pace
L-am intalnit pe Fafnir in deciziile mele, indemnandu-ma spre esec, sugerandu-mi modele de decizie despre care credeam ca nu ma mai caracterizeaza. L-am gasit pe Fafnir in dialogul unor clienti care isi imaginau ca intelegand, au scapat de soapta unor modele reprimate in inconstientul lor.
Acum pare mai interesanta lupta lui Siegfried cu dragonul, cand stim ca un erou rational poate fi invins pe termen lung de “destinul” soptit lui de un dragon adormit?

13 Apr

Reificare

It is on the whole probably that we continually dream, but that consciousness makes such a noise that we do not hear it.” Carl Gustav Jung Children’s Dreams: Notes from the Seminar Given in 1936-1940

conform

“conformitate”

Sigur , imediat dupa Paste doar nu va asteptati ca in salile de sport sa fie altfel de tipologii decat maniaci (ca mine) si domnite cu 20g in plus la cantar. Sau invers?! 😛
In fine, azi m-a izbit ceva ce are legatura cu titlul. Apropo, reificarea inseamna transformarea mecanica a unei realitati fluide intr-o concluzie sterila, inutila. Ceva de genul titlurilor de pe site-urile consacrate: “5 lucruri care-ti vor asigura inteligenta emotionala garantat”.
Asadar, uitandu-ma eu in jur la diverse lucruri, am sesizat (pentru a cata oara?) ca opritorul de la unul din aparatele din sala era pus neconform cu “instructiunile” de pe carcasa acestuia. Am verificat, mergea si asa… “gresit”. Si atunci la ce bun “instructiunile”?

instructiuni

“instructiuni”

Lasand deoparte faza cu cate grame ia o domnisoara dupa concediul de Paste, sa ne intoarcem la realitatile psihice 😉
Exista, spun unii, dimensiuni deloc profunde ale psihicului, dimensiuni pe care orice manual de psihologie de clasa a X-a le va descrie ca fiind guvernate de legitati (vezi definitia personalitatii – DEX: ansamblu de însușiri stabile ce caracterizează mental și comportamental o persoană; felul propriu de a fi al cuiva). Dupa definitia asta, ar trebui ca mie (tie) sa ne fie clar mult timp de-aici incolo cine suntem si care ne sunt valorile, idealurile.
Numai ca, spun unii, un Eu puternic are tocmai capacitatea de a renunta la functiile sale de control si organizare, tocmai pentru a permite altor parti ale psihicului sa infloreasca.
Naah! Si eu m-am gandit tot asa: ce prostie, cum adica alte parti ale psihicului? Sa spunem ca mergi prin orasul tau si cam stii cartierele, cladirile…poate si oamenii din cartier ti se par unii familiari. Insa intr-o zi nu esti atent la statii si te trezesti ca autobuzul te-a dus pe undeva pe unde doar banuiesti ca e aceeasi localitate. Cobori dezorientat si constati ca oamenii din jur sunt imbracati un pic diferit, ca privirile lor si vorba lor nu sunt chiar cum te asteptai, ca familiaritatea a disparut. Astepti cu nerabdare autobuzul care sa te intoarca intr-o zona cunoscuta. Tocmai ai facut o incursiune in ceea ce exista si fara stirea ta.
Tocmai ai capatat sansa sa-ti accesezi resursele necunoscute ale psihicului tau de profunzime.
Drumul familiar acasa-serviciu poate fi totuna cu partea cunoscuta a psihicului nostru. In clipa in care te-ai abatut (din greseala, neatentie, ai adormit) de la traseul rutinei si ai pasit in neasteptat, ai deschis poarta de manifestare unui Eu diferit. Vezi tu, o alta definitie a personalitatii spune ca aceasta reprezinta acel sistem de insusiri ce ne permit adaptarea dinamica la realitate.

Cat sa-mi explic din ceea ce simt si cat e real din ceea ce am concluzionat?
Nu exista o legatura clara intre ce vrem si felul in care fortele din interiorul nostru ne raspund. “Aparatul de fitness” care exista in profunzimile psihicului nostru functioneaza si altfel decat l-am defini noi cu mintea treaza. Iar asta m-ar face sa nu ma grabesc cu prea multe definitii despre ce sunt acum.
Mai degraba as spune: in devenire 😉

07 Mar

Poveste cu aripi

Without this playing with fantasy, no creative work has ever yet come to birth. The debt we owe to the play of the imagination is incalculable.”

Carl Gustav Jung

aripiOm fi noi conectati la realitatea exterioara prin simturi, dar avem in permanenta o alta realitate care ruleaza la interior. Sunt doua filme care ruleaza in paralel si ne place sa credem ca realitatea interioara e reflexia palida si lipsita de substanta a celei exterioare.

Dar daca…

Intre simturile noastre si raspusul la ceea ce e simtit e un spatiu. Si spatiul asta nu pare deloc un mediu cu sens unic, cu functionare mecanica. Ceea ce e simtit poate declansa mai multe feluri de reactii.

Mai multe feluri de desfasurare a realitatii ce urmeaza dupa momentul simtirii sunt astfel in statu nascendi – gata sa devina.

Il mai stiti pe Manole, ala cu manastirea Argesului? Da, ala de i se surpa constructia pana la momentul in care a pus un suflet in ea?

Ieri m-a invatat un client ce va povestesc eu aici: idei interesante apar in mintea noastra si par sa genereze un viitor care-i pentru noi. Asta pana in momentul in care nu mai simtim pasiunea pentru acele idei si totul se naruie. Iti pastrezi entuziasmul pentru ideile tale si uite cum obstacolele par sa se transforme in bornele unui drum catre acel moment in care-ti vei contempla rezultatele.

Abandonarea pasiunii pentru idei pare sa fie sora buna cu nostalgia dupa o realitate care se incapataneaza sa nu dureze.

Ce face ca numai anumiti indivizi sa modifice cararile realitatii si ce fac acesti indivizi mai bine decat altii?

Nu stiu.

Dar daca… am zice ca acesti indivizi capabili sa-si transforme visele in realitate sunt povestitori mai buni decat altii? Ca pun mai multa emotie in povestea interna si acorda mai putina atentie realitatii externe?

mda…aiureli(?)

In 1902, directorul observatorului U.S. Naval, matematicianul Simon Newcomb, decreta: “Zborul cu ajutorul masinilor mai grele decat aerul este nepractic si greu de luat in calcul, daca nu chiar absolut imposibil”.

Bine ca au fost altii mai aiuriti, care n-au “aflat” asta!

Sigur, eu gandesc pentru mine acum – nu faceti asta acasa, ceea ce cititi e pentru “cascadori” profesionisti 😉

Dar daca…niciuna din deciziile mari pe care le-am luat pana acum n-au fost 100% in acord cu sensul realitatii din jurul meu de la momentul respectivelor decizii? Ce-a facut sa se intample schimbarea macazului si asezarea lucrurilor ca-n povestea mea?

Pentru asta as da vina pe emotia din povestea pe care mi-o spun. Povestea-si sapa singura drumul in realitate, folosindu-se de  trairea si nu de mintea mea.

Cand povestea se tese, urzeala ei e o parte in suflet si o alta parte in realitatea pe care o schimba.

Unii cred ca partea din poveste care-i in realitate e mai importanta.

Dar daca…?

In faptă lumea-i visul sufletului nostru.

Sarmanul Dionis, Mihai Eminescu

 

01 Feb

Razvratitii – profil psihologic

choose

Cunoasterea paradisiaca […] se caracterizeaza prin fixare asupra obiectului, socotit in intregime dat sau cu posibilitati de  a fi dat, fie in intuitie, fie in abstractiune, fie in imaginatie. Cunoasterii paradisiace ii opunem cu distinctii ireductibile cunoasterea luciferica. Pe aceasta o vedem detasandu-se in chip aparte de obiect, fara de a parasi insa obiectul. Ea considera obiectul despicat in doua, intr-o parte care se arata si intr-o parte care se ascunde. Obiectul cunoasterii luciferice e totdeauna un mister care se arata prin semnele sale, si de alta parte se ascunde dupa semnele sale.[…] Cunoasterea luciferica provoaca o criza in obiect, “criza” care rapeste obiectului echilibrul launtric.[…] Prin cunoasterea paradisiaca se statornicesc pozitiile linistitoare, momentele de stabilitate, permanenta vegetativa si orizonturile cari nu indeamna dincolo de ele insile, ale spiritului cunoscator. Cu cunoasterea luciferica se introduc in imparatia acestuia (obiectului) problematicul, tatonarea teoretica, constructia adica riscul si esecul, nelinistea, aventura, tot atatea momente care repugna cadrelor cunoasterei paradisiace.”

Lucian Blaga, septembrie 1932, revista Gandirea,nr 7-9

OBSERVATIA

Saptamana trecuta m-am vazut cu o echipa cu care ma stiu demult, de cand eram si mai fricos decat sunt azi 😉 Pe atunci imi era frica de ceea ce ar fi o echipa treaza, capabila sa se sincronizeze si sa deschida ochii.

M-am dus sa-i vad cu un oarecare plan in cap, dar insuficient de pregatit cat sa acopar cele 6 ore de discutii planificate. M-am uitat atent la fetele lor cand i-am salutat in deschiderea intalnirii: unora le-au sclipit ochii la sarada de debut, altii s-au schimonosit, neplacut surprinsi de invitatia in metafora. Am stiut atunci cu cine pot sa prospectez mai departe si cu cine nu voi insista.

Orele petrecute impreuna cu cei 16 oameni mi-au adus aminte de Blaga si ale sale feluri de cunoastere, descrise mai sus.

Apoi m-am gandit ce s-ar intampla daca as pune laolata doar indivizi care iubesc problematicul, constructia ipotetica. Daca as pune intr-un creuzet mintile unora care nu se opresc la prima intrerupere in continuitatea obiectului pe care trebuie sa-l cunoasca?

Pentru mintile care s-au incruntat la metafora folosita la inceputul intalnirii, pot presupune disconfortul creat de contactul cu neintelesul, cu misterul continut in obiectul cunoasterii:

Cuvantul mister, pe cat de sonor pe atat de incert, a fost intotdeauna refugiul spaimei sau neputintei de a intelege ceva. (Lucian Blaga, rev. Gandirea 1932, vol 7-9, pag 264).

Pentru cei care s-au aplecat spre inainte si si-au ascutit privirea la auzul metaforei, pot presupune ca-s niste Razvratiti.

Care ar fi operatiunile mentale preferate ale unor astfel de Razvratiti?

IPOTEZA

Putem sa presupunem ca primul reflex al unui Razvratit ar fi sa considere obiectele evidente ca fiind doar simptome aparente ale obiectelor cunoasterii, aflate acestea inca in stare de mister. Acest reflex i-ar da tendinta spre prospectare si curajul, forta necesare pasului in necunoscut.

Intrucat va stiu adepti ai pozitivismului logic, ma voi stradui sa demonstrez si sa masor presupunerea de mai sus (DEX: Pozitivism logic = mișcare modernă în filosofie care a încercat să introducă metodologia matematicii și a științelor naturii, în domeniul filosofiei, marcând începutul cercetării analitice în cercetarea filosofică).

TESTAREA IPOTEZEI

Voi folosi rezultatele la un test de personalitate pentru 10 oameni, impartite dupa felul in care, in interviurile realizate cu ei, par sa prefere a cunoaste realitatea:

-5 dintre ei prefera claritatea partiala si au o mare deschidere la experiment si risc (vanzatori retail)- ilustrati in tabele si grafice cu N si culoarea rosie

– 5 dintre acestia prefera certitudinea, claritatea si predictibilitatea (contabili seniori) – ilustrati in tabele si grafice cu S si culoarea albastra

Un test de personalitate bun poate examina un individ pe mai multe dimensiuni. Eu am ales 16 astfel de dimensiuni pentru o imagine cu rezolutie cat mai buna.

Oare as putea sa-i recunosc usor daca i-as intalni pe “razvratiti”?

Deloc surprinzator, prima si cea mai abrupta diferenta intre razvratitii “luciferici” si increzatorii “paradisiaci” consta in deschiderea la schimbare.

Aceasta deschidere aduce pofta pentru experimentare, critica si gustul pentru analiza. Polul opus deschiderii la schimbare inseamna conservator, traditional, cu respect pentru conventii. “Razvratitii” sunt indrazneti (“tupeisti”?), empatici si stabili emotional. I-as putea recunoaste dupa viteza de reactie la necunoscut si la provocare (spontani, expansivi, entuziasti).

Orientati catre idei si imaginatie (scala M: nivel de abstractizare), par sa fie capabili de ceea ce Blaga descrie in randurile de mai sus ca fiind “despicarea obiectului cunoasterii”.

De cei-am numit “razvratiti”? Scala de Dominanta ni-i arata ca fiind autoritari, asertivi si independenti, pana la agresivitate.

Rezonanta subiectiva la necunoscut o regasim in scala C: Stabilitate emotionala – “razvratitii” sunt stabili emotional, adaptabili si echilibrati.

schemaCONCLUZII

“Ideea teoretica pe care cunoasterea  luciferica o utilizeaza ca punte de salt in cripticul unui mister deschis nu se ofera niciodata de la sine si in chip necesar. Ea reprezinta o incercare, un risc”

Lucian Blaga, noiembrie 1932, revista Gandirea nr 10

Intalnirea de care va povesteam, in care o echipa de 16 oameni m-a invitat sa lucram impreuna la o necunoscuta, s-a incheiat cu raspunsuri si noi intrebari cauzate de aceste raspunsuri.

Ceea ce am considerat cu adevarat o izbanda a intalnirii noastre a fost aparitia curiozitatii si a curajului de a explora ceea ce altii vad in noi.

 

02 Oct

Tesatorul de vise

 

iktomiDe cateva saptamani am un nou vecin: un paianjen portocaliu. In felul lui, e un vecin ciudat (doarme intre flori si mananca tot felul de chestii miscatoare pe care le gaseste pe-acolo), dar stie multe povesti si mie-mi place sa-l ascult cat timp isi deapana firele si-si toarce plasa la geamul meu.
Bunaoara, intr-o zi mi-a spus povestea asta: indienii Sioux din America de Nord vedeau in paianjen intruparea creativitatii si a intuitiei si-l numeau Iktomi. Venerau la el felul in care visa despre realitate cat isi torcea firele. Leganat in hamacul sau, Iktomi viseaza despre realitatea pe care o creeaza.
Paianjenul de la geamul meu mi-a mai spus ca daca visele sunt despre lucruri si fapte marete, Iktomi le prinde in plasa lui si le aduce in realitate. Daca visele sunt rele, Iktomi le lasa sa treaca prin ochiurile plasei.
Intregul sau corp e o metafora despre inceput si sfarsit, cu ale sale opt picioare si corpul in forma de semn al infinitului. De fiecare data cand isi doresc foarte mult ceva, indienii Sioux inchina un gand paianjenului-vrajitor Iktomi, pentru a-i ajuta sa teasa noua realitate.
Ei, cu povestea asta in gand am mers la ultima intalnire cu un grup interesant, grup de la care am invatat sa fiu o gazda. Am invatat sa trag firele cadrului in care apoi sa prindem impreuna idei si sentimente, sa cream noi realitati pentru noi insine.
As crede ca am visat, dar parca nu, pentru ca mai simt inca vibratiile in plasa in care pastrez realitatea creata de ei.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com