inconstient | Psihologie servicii | Page 4
31 May

Al Khidr, intuitia verde

al khidr” Primitive man must tame the animal in himself and make it his helpful companion; civilized man must heal the animal in himself and make it his friend”. Carl Gustav Jung, Man and his symbols

Marturisesc ca povestea de-o scriu acum am rulat-o mult timp in minte inainte sa indraznesc s-o scriu. Pe de o parte, e greu de scris/ exprimat ceea ce aduce intuitia. Pe de alta parte, disciplina de empirist (radem, glumim, da’ tre’ sa iasa si ceva statistica, ceva corelatii..) nu ma lasa prea usor sa scriu “chestii”. Si totusi…

“Visam ca eram intr-o incapere ciudata, ca si cum ar fi fost intr-o casa cum vezi prin filmele cu regi si razboaie barbare. Totul era facut din piatra gri, iar familia mea dormea in paturi raspandite prin camera aia mare. Pe unul din pereti era un semineu imens, in care ardea mocnit focul. Eu eram singurul treaz si nu stiu de ce-i priveam cum dormeau. Apoi m-a cuprins o groaza imensa, vazand cum o aratare verde trecea de la unul la altul din cei care dormeau. In tot timpul asta ma privea fix. M-am uitat mai atent la aratare, moment in care m-am trezit cu ea/ el fix in dreptul ochilor, la distanta de o palma. Am vazut cu oroare pielea verde si ochii galbeni, ca de pisica, apoi am realizat ca aratarea aia avea fata mea, eram eu. Am vrut s-o imping, dar bratele imi erau paralizate. A disparut, retragandu-se in semineu, ultima imagine avand-o cu ochii aia galbeni, inumani.

M-am trezit respirand greu, plin de transpiratie, obosit ca dupa un efort imens.”

“Al doilea vis a fost si mai ciudat, pentru ca visam ca-s treaz si ca privesc o aratare verde, calare pe pieptul meu. Si-a apropiat fata de mine incet, ca pentru a-mi da timp s-o vad si sa inteleg. I-am observat trasaturile si am recunoscut-o: era personajul din visul anterior. Numai ca acum pielea era neteda, aproape umana. Ochii erau ca de pisica, galbeni, cu irisul-virgula negru. Senzatia de teroare si paralizie a fost de nedescris. Am coborat privirea spre pieptul meu, unde mi se parea apasarea cea mai puternica. Acolo am vazut cu ma presa cu mainile. Avea gheare puternice, ca de pisica, de culoarea cuprului curat.

Am simtit o durere vie in piept, moment in care am realizat ca-si infipsese ghearele in carnea mea. Privind din nou spre “mainile” aratarii, am observat ca emiteau scantei electrice.

Apoi m-am trezit. Aratarea din vis disparuse, insa imaginea camerei era la fel ca-n vis. Oare visasem cu ochii deschisi? N-am putut adormi la loc, in camera parandu-mi-se ca-i persistenta prezenta aratarii.”

al khidrClientul care mi-a povestit cele doua vise n-a auzit de Al Khidr, cel despre care musulmanii scriu in Coran.

Literal, Al Khidr inseamna ” Cel verde”. E descris ca personajul-cheie al initierii celor fara de invatator. Vazut ca si o forta a naturii, incalca cu nonsalanta orice principii etice, in virtutea unei legi mai presus de canoanele omenesti. Povestea spune ca Moise i-a cerut lui Al Khidr sa-l invete, dar n-a putut suporta/ indura tot ce a venit dinspre maestrul sau. La despartire insa “cheile” tuturor faptelor savarsite de Al Khidr si acuzate de Moise ca fiind neetice si salbatice, au fost aratate lui Moise.

Sufitii, filosofi si mistici musulmani, il descriu pe Al Khidr ca aspect atemporal al dezvoltarii umane. Timpul in care ne grabim sa intelegem faptele din jurul nostru e diferit de timpul din care dezvoltarea noastra isi ia directie.

Continem oare mai mult decat intelegerea pe care o extragem din lumea care ne inconjoara? Grea intrebare, al carei raspuns il regasesc mereu la confluenta tuturor tehnicilor si metodelor de care ma folosesc pentru a-mi asigura rigoarea discursului. Iar si iar, in spatele cifrelor gasesc metafore.

Gasesc o lume in care timpul face salturi agile, de felina, unind pervers intamplari din copilarie cu evenimente din lumea tehnicizata si rece a organizatiilor. Gasesc instincte mai vechi decat Orasul furisandu-se viclean printre birouri, computere si telefoane.

Personajul despre care va vorbesc e o expresie a ingemanarii creative dintre vehicolul modern al civilizatiei si vechile cursuri subterane ale insinctelor.

Al Khidr inglobeaza forta vitala  si originalitatea intregii naturi, traducand in graiul viselor vastele miscari ale lumii din interior.

Ma intalnesc cu Al Khidr in orele de psihoterapie, de fiecare data cand un client la limita resurselor gaseste pe neasteptate treapta spre mai bine. Si intuiesc acolo scanteia verde care nu lasa omul sa se stinga.

 

02 May

Select workout

select workout1“Stateam acolo in camera si simteam cum incep sa ma enervez. Doctorul nu parea sa inteleaga ca ma grabesc, continua sa scrie la tastatura cu cate doua degete de la fiecare mana, spre disperarea mea. Intarziam la o alta intalnire si el parea ca n-are habar de asta. Apoi m-am gandit: daca tot am ajuns pana aici, ce-ar fi sa ma hotarasc ce-i mai important? Intre nevoia mea de precizie a programului si sanatate, am ales sanatatea. M-am linistit si am putut sa inteleg ce am de facut.”
Mergem pe un drum cu jaloane valorice, pe care le simtim adanc in centrul emotiilor noastre de fiecare data cand le atingem sau le ratam. Aparent luam decizii rationale, dar mintea noastra emotionala “decide” cu secunde bune inainte ca ratiunea sa realizeze “motivul”.

Ce ne-am face fara familiaritatea conferita de recunoasterea valorilor care s-au sedimentat si ne-au securizat in deciziile de pana acum? In loc sa parcurgem relaxati un drum ale carui intersectii le putem recunoaste usor, fara valori ne-am folosi excesiv mintea rationala, iar drumul ar fi obositor si plin de teama difuza.
Dar se intampla ca nu mergem singuri pe drum si, la intalnirea cu un altul, facem comparatia rapida intre sistemul lui de orientare si al nostru. Rezultatul comparatiei ne spune daca putem continua drumul impreuna sau nu. Sisteme similare de reprezentare arata un drum comod, fara dificultati in adaptare. Sisteme de orientare usor diferite fac sa se simta “optica” straina la decizii minore. Nu neaparat ne deranjeaza decizia diferita, ci mai mult senzatia de disconfort creata de expunerea la un aspect al lumii pe care nu-l vedeam pana atunci. Caci omul din fata noastra s-a format intr-o alta istorie decat a noastra si se adapteaza la realitate cu alte valori.
Scriptul semi-automat conform caruia ne programam traseul se zdruncina in aceste cazuri si ne trezim fata in fata cu realitatea de care uitasem ca exista.

Si, uite asa, o luam de la capat: iar anxietate, iar adaptare…

Si dezvoltam variante: ne retragem, pentru ca efortul e mare, senzatia de teama si disconfortul sunt greu de dus la momentul selecto workout2deciziei..mergem pe calea cunoscuta. Efort minim, drum cunoscut, crestere modesta.
Sau… acceptam ca n-am vazut tot si strangem haina subtire a ratiunii in jurul nostru, pasind in viscolul haosului din jur. Gandul e la destinatie si la cum fiinta noastra va fi mai puternica, fericita si adaptabila cand vom fi ajuns acolo. Trecem prin transformarea ceruta de acceptarea si/sau adoptia noilor valori, induram senzatia de alienare.

Dar la final zambim, pentru ca am crescut in urma efortului, iar la destinatie am ajuns tot noi, insa usor diferiti si intariti de experienta inedita.

Sau.. mergem la intamplare?

21 Apr

Pet-ul meu e o caracatita

caracatita  Lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric, dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taină – şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micşorează, ci tremurătoare măreşte şi mai tare taina nopţii, aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare cu largi fiori de sfânt mister şi tot ce-i neînţeles se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii- Lucian Blaga

Va propun in randurile care urmeaza un program in trei pasi pentru dresajul celui mai drag pet al nostru: Mintea.
Ce ne-am face fara pet-ul asta? Probabil ca simpla intrebare e pentru unii generatoare de neliniste..
Eu indraznesc sa cred ca am fi mai linistiti daca i-am da din cand in cand o pauza. Il tinem in brate, aproape de noi, si ne confundam adesea fiintarile.

Client: “De o săptămână, de cand cu proiectul asta nenorocit,  nu reusesc sa mai dorm  mai mult de o ora pe noapte.  Sunt epuizat, fac continuu scenarii si ma gandesc la tot felul de chestii. Macar de mi-ar folos toate astea la negocieri, dar nu fac decat sa ma oboseasca.”
E drept, cu ajutorul Mintii stiu lucrurile care mi s-au intamplat. Dar realizez ca uitandu-ma la ele acum, le pot da sensuri noi, complete.
Ciudat, pot trai si senzatia ca mi-e mai bine daca sunt prezent pas cu pas in ceea vine spre mine, chiar daca e obositor sa fac asta.
Din cand in cand, imi aduc aminte de o scurtatura pe care gramatica mi-o permite: viitorul anterior. Si-mi spun: cand voi fi ajuns la acel moment, voi fi aflat deja tot ce-mi trebuie ca sa ma linistesc.
Si asta se dovedeste de cele mai multe ori a fi o profetie care se implineste cu precizie mecanica.
Surprind momentul paradoxal in care, in ciuda cramponarii anxioase de manoperele rationale ale mintii, oprirea acesteia genereaza solutia.
Nu prea e logic, a?
Hai sa facem impreuna trei pasi 😉
Pasul 1: observam cum suntem acum, cu senzatiile produse de contactul cu suprafata pe care suntem asezati.
Pentru 1-2 minute, voi observa fluxul continuu de “agatari” pe care mintea mea le realizeaza la realitatea din jur. Poate ca atentia mea pleaca spre vocea de la televizor, sau poate ca-i gandul care-mi sopteste: “ce prostie, cum sa observ gandirea?”
Pasul al doilea: de fiecare data cand mintea “pleaca” spre realitate pentru a se agata acolo si a aduce la noi ganduri  in flux continuu, vom imagina pentru ea renuntarea. Vom imagina retragerea bratului (tentaculului?) intins spre realitate si ne vom spune cu blandete “renunta, nu-mi trebuie acum gandul asta”.
Pasul al treilea: constientizam animalutul asta agitat (mintea noastra) ca fiind inchis intr-o bula transparenta. E acolo, in interiorul bulei, traindu-si iluzia si nevoia pentru date concrete. Vedem cum munceste constiincioasa cu multele-i brate pentru a agata firele de praf ce cad in jur.
Ne departam un pic de bula asta in care pet-ul nostru rational munceste de zor, fara a ne vedea. Observam nevoia sa  continua de a se agata de lucrurile ce trec pe langa ea, de fapte si situatii pentru a le duce in mijlocul ei si a se hrani.
Trebuie ca-i un pet tare seducator, de vreme ce ne e atat de bine in mrejele sale. Digeram adesea impreuna aceleasi ganduri si ne cufundam in apele adanci, seducatoare ale detaliilor.
Acum ca am reusit sa-l tinem la nivelul ochilor si la o oarecare distanta de noi, v-as invita la o intrebare: daca e nevoia pet-ului nostru rational sa se agate de realitate, nevoia noastra care-o fi?

 

17 Mar

Shamyaza – hybris

meDEX: HÝBRIS s. n. (Lit.) Mândrie nemăsurată a unui individ, supraapreciere a forțelor și libertății sale în confruntarea cu destinul (considerate ca surse ale tragicului în teatrul antic)

Clientul sta in fata mea si priveste ingandurat in podea, cu o privire incetosata.

– De ce nu resusesc sa trec de asta si sa devin o persoana fericita? Ma simt ca si prins intr-o plasa care nu ma lasa se merg pe drumul meu.

Mi-as dori sa nu raspund la o intrebare care incepe in maniera perfida a rationalului “de ce?”. Pur si simplu cred ca inconstientul nu e un domeniu al vietii noastre caruia sa-i fie de ajuns un raspuns care sa inceapa cu “pentru ca”.

Ma uit la el acum. Il stiu prins in paienjenisul unor ritualuri si angoase obositoare, infrant de fiecare data in fata temerilor, esuand in repetitii.

..mda..dureros..sa-mi iau oare responsabilitatea sa-i zic? Dar daca propriile ganduri despre el si despre felul in care-si traieste viata vor bloca ce-i spun? Pe de alta parte, nici sa-l las in prag n-as vrea..pare ca mai are un pic. Ma gandesc ca ar trebuie sa-l astept cuminte, asa cum Principiul scolii de psihoterapie din care fac parte imi dicteaza.

Sau…sa-l trag discret de maneca si sa-i arat ceva care sa-l ajute?

Doar n-oi fi luat degeaba de atatea ori nota 2 pentru suflat la scoala… ceva-ceva era si atunci prezent. Asa! La naiba cu regulile!

Decid din nou sa sar parleazul peste toate deontologiile si normele.. fie ce-o fi! Trag aer in piept, constient ca pulsul mi-e accelerat de insolenta, si-i spun:

-Ti-s mai dragi compulsiile tale decat drumul inainte, bag seama.

Se uita la mine incruntat. De atatia ani e urmarit de teama de a nu fi ca al sau parinte, incat nu mai e sigur de nimic: o fi ceva in el din structura parintelui sau nu? Si daca da, cat e buna structura asta mostenita, cat din ea contine virusul distrugerii atat de bine cunoscut si simtit de-a lungul copilariei?

– Mai bine mergeam la un psihoterapeut cognitivist… macar mi-ar fi dat teme!

Sa rezist tentatiei de a-l “ajuta” cu o tema sau nu? Grea intrebare! Nici eu n-am multa minte… si pare ca, in spatele cuvintelor, inca imi spune ca e in cautarea rolului de Parinte. Ma tin in continuare pe valul insolentei ce-mi da putere:

– Timp de-o saptamana sa citesti cate o pagina mai mult in fiecare zi.

– Dar n-am mai citit de doua luni!

– …si sa-ti notezi cat de prezent/ atent ai putut sa fii de-a lungul exercitiului. Cand o sa apara renuntarea, sa stai cu ochii treji si sa-ti devii simpatic, chiar si asa sever 🙂

Intors mereu din drum de teama de a nu gresi, omul din fata mea e prins in mrejele unui trecut demult apus. Pot doar sa alerg odata cu el, in cerc, fara a-mi pierde rabdarea. Din cand in cand o iau fatis pe alta cale decat a lui. Ma asigur ca relatia noastra e inca suportabila pentru el si ma intorc. Apoi discutam despre ce-a simtit cand a constatat ca se poate si altfel, fara sa mori subit intr-un atac de panica.

Inca nu-s sigur, dar azi am vazut in ochii lui o scanteiere. Va indrazni oare sa comita gestul suprem al infruntarii? Pana acum imaginea terifianta a Parintelui l-a zdrobit, confirmandu-i ca lumea din jur poate fi stapanita doar prin “magia” tulburarii obsesiv-compulsive.

Am facut amandoi loc, cu rabdare si delicatete. Loc pentru mai multa lumina intr-o incapere a sufletului tapetata cu fricile copilariei. Am aruncat prin fereastra deschisa ganduri prafuite, imagini injumatatite. Inca nu vede fereastra, i-e doar frica de inaltime.

Acum se apropie de “examen”: are de vazut cu proprii ochi Parintele din el, instanta psihica interna care-l judeca si coordoneaza. Doar ca de data asta ar trebui sa simta dragoste si compasiune, in locul fricii si insingurarii.

Sau o sa cada iar.

Eu am indraznit si i-am aratat cum e sa infrunti cu capul sus Principiul-ce-limiteaza si consecinta acestuit gest: propria vinovatie.

Astept ca Shamyaza, duhul mandriei, sa-i dea aripi sa indrazneasca sa vada primavara de afara.

Cerul e dincolo de geam.

20 Feb

Shamyaza

shamyaza2” De aceea este pentru mine un lucru extrem de important sa ştiu cat mai multe posibil despre psihologia primitiva, mitologie, arheologie şi istoria comparata a religiilor, întrucât aceste domenii imi ofera analogii nepreţuite, cu care pot imbogaţi ideile ce le vin pacienţilor. Astfel putem sa mutam împreună ceea ce este aparent lipsit de insemnatate in apropierea zonei a ceea ce este plin de importanţa şi sa marim astfel considerabil sansa eficacitatii.”
C.G. Jung

Am sa va spun o poveste.. o poveste despre un copil care, incepand sa se dezvolte, a simtit ca nu poate sa accepte cele doua trairi dominante din interiorul lui. Pe de o parte, simtea ca i-e teama ca va muri intr-o zi. Atat de teama, incat parea ca lumea se sfarseste la fiecare indepartare a mamei de el, la fiecare vaga senzatie de foame.

Pe de alta parte, simtea ca e plin de iubire si bucurie in preajma parintilor sai. Simtea cum creste si cum inoata in iubirea alor sai in fiecare zi.

Numai ca cele doua trairi nu puteau fi acceptate simultan de sufletul sau crud, asa ca, natural, una din ele trebuia scoasa in mediul din jur. A incercat sa vada in jur obiecte care sa-i justifice furia si durerea pricinuite de clepsidra care-i numara clipele in interior, inca din prima zi de nastere.. si a vazut chipul unui parinte. Tocmai pe-al celui iubit. “Nu pot sa cred – si-a spus – ca tu ai acceptat ca eu pot muri si totusi m-ai creat.”

Si s-a simtit vinovat, si s-a intristat.

Apoi s-a trezit adult, arzand mocnit pe dinauntru, cuprins de o furie oarba, neanteleasa si salbatica.

Numele copilului e oarecare, dar, pentru ca e din povestea mea, vom conveni ca-l cheama Shamyaza. Asa cum il chema si in alta poveste, scrisa in cartea lui Enoh. Acolo, in povestea lui Enoh, numele lui Shamyaza insemna “mandru si razvratit, Puternicul lui Dumnezeu”. Pe buna dreptate era o forta acest personaj cu nume de rebel. Isi iubea Parintele, dar era animat de ura impotriva Lui. Personajul din cartea lui Enoh era la fel de uman cat de uman e fiecare din noi, doar ca traia mai repede si mai viu totul. Era un Gardian, trimis sa implineasca Cuvantul pe pamant. N-a reusit sa treaca de natura muritorilor cu care se asemana atat de mult. Puternic si feroce, a pornit o adevarata rascoala atunci, in timpurile lui. Si a ramas un excomunicat, suspendat intre Cer si Pamant, pururea ars pe dinauntru de flacarile furiei, vinovatiei si ale iubirii pentru al sau Parinte.

Il intalnesc pe Shamyaza de fiecare data cand, in terapie, al meu client imi shamyazapovesteste despre dualitatea sentimentelor pe care el are fata de unul din parinti: iubire sincera, urmata de furie vinovata ca nu-i lasat sa creasca, sa fie liber.

Dar Shamyaza din povestea lui Enoh nu e nicicand suficient de puternic sa rupa legatura ce-l tine langa imaginea parintelui…penduleaza vesnic intr-un dute-vino ce-l sfarseste.

In povestea mea insa, el trece mai departe, acceptand ca poate fi si bun si rau, de data asta liber.

Tu… l-ai vazut vreodata in tine?

 

16 Jan

De vorba cu casa din vis

casa“It is far better take things as they come along with patience and equanimity.”
Carl Gustav Jung-
Memories, dreams, reflections (1963).

Am tot timpul din lume. Am ajuns neasteptat de repede prin traficul lejer, iar stomatologul e la o strada mai incolo. Parchez masina in dreptul unei case, dupa care incep sa ma gandesc daca nu cumva felul in care am pus masina poate bloca vreun locatar. Ma uit mai atent la casa si, treptat, imi dau seama ca e rece si deloc doritoare sa fie locuita.

“.. visez o casa pustie, nemobilata, in care nu am timp sa ma opresc in fuga mea spre nicaieri.” Franturi dintr-o sedinta cu un client imi apar in minte, pe masura ce observ casa din fata mea.

Ore o vrea sa primeasca oaspeti?intrare Ma uit mai atent la intrare si la marchiza darapanata, observand grilajul de la usa si lacatul ruginit.

“Mi-e greu sa gandesc ca aproape de mine ar putea sa fie cineva, nu cred ca as putea vreodata sa las pe cineva in spatiul meu.”

lant

Am tot timpul din lume…curiozitatea ma imboldeste sa ma apropii, sa intreb casa ce face acolo, aiurea in drum, fara un scop anume. Lacatul de la poarta, crengile uscate si lantul ruginit sunt din nou semne ca pe-acolo n-a intrat nimeni de foarte mult timp.

“Uneori ma simt atat de inutil, incat teama ma inconjoara si ma simt atras de moarte, doar sa scap de durerea asta insurportabila”.

Un semn de viata pare a fi cutia postala: pare destul de noua. Si totusi, cineva a lasat o punte spre exterior! Mai stau un pic in fata casei, pe trotuar.. Pe unde s-o intra? N-as vrea sa plec mai departe, stiind ca s-ar putea sa ma intorc cu spatele si casa sa clipeasca pe furis. Haide, da-mi un semn.

Si uite, in stanga mea, se misca prin gradina doi ochi, greu de deosebit prin tufele uscate si fondul maroniu al peretilor.detaliu Un caine bej dormiteaza in dreptul unei tufe. Pot sa-i vad doar ochii negri, restul corpului apare si dispare, fantomatic, in lumina din ce in ce mai putina.

– Tu.. pe unde-ai intrat?

Ma retrag in masina, asteptand sa se mai intample ceva. Am tot timpul din lume, imi place cum povesteste casa asta. Ce poveste de folos imi dai pana plec de-aici? Promit ca te vizitez si saptamana viitoare!

“Am vazut in vis casa pe care mi-o doream: linistita, retrasa. M-am intins pe sezlongul din fata ei si m-am trezit linistit. Gandurile nu-mi mai zboara agitate. Sunt si acum linistit, pot sa citesc.”

Cainele-suflet-al-casei se trezeste si se indreapta spre un colt al gradinii..si vad cum o poarta se misca. N-am observat poarta aceea. Parea ca gardul e continuu pe acea portiune. E-n strada deja? Apoi cainele-fantoma intra din nou in curte si se culca in frunze.poarta

 

poarta-2Azi cainele-suflet-de-casa -pustie m-a invatat sa am rabdare pana se deschide poarta. Poate ca altii stiau de poarta asta, dar.. pentru mine e noua si plina de intelesuri.

 

04 Jan

Dragons and Dungeons

dragons and dungeons..ma gandesc sa fie asta introducerea la lucrarea de finalizare a patru ani de formare in psihoterapie 🙂

“As a matter of fact, the mind has gone to its present state of consciousness as an accorn grows into an oak or as saurians developed into mammals. As it has for so long been developing, so it still develops, and thus we are moved by forces from within as well as by stimuli from without.
These inner motives spring from a deep source that is not made by consciousness and is not uder its control. In the mythology of earlier times, these forces were called mana, or spirits, demons, and gods.
They are as active today as they ever were.
Yet, in order to sustain his creed,contemporary man pays the price in a remarkable lack of introspection. He is blind to the fact that, with all his rationality and efficiency, he is possessed by “powers” that are beyond his control. His goods and demons have not disappeared at all; they have merely got new names. They keep him on the run with restlesness, vague apprehensions, psychological complications, an insatiable need for pills, alcohol, tobacco, food- and, above all, a large array of neuroses.” Man and His Symbols, Carl Gustav Jung

Am inceput psihoterapia cu S. in conditiile in care mergea de cateva ori pe luna la Spitalul de Urgenta cu grave atacuri de panica, iar medicatia psihiatrica il ingenunchiase.

Supervizarea pentru caz mi-a confirmat (post-factum..) ca nu-i bine sa incerci sa relaxezi un anxios.. ca, de fapt, chiar s-ar putea simti mai rau in timp ce folosesti o tehnica de relaxare.. Am aflat pe parcurs ca nicio tehnica “ortodoxa” nu vindeca definitiv boala psihica cu care ma confruntam, ameliorari palide putand fi obtinute dupa indelungi antrenamente de suprafata, fara vreun impact major asupra subteranului problemelor.

Nu mi-a pasat prea mult de aceste avertizari ale tehnicienilor care ma supervizau si am continuat abordarea metaforica (de scos fraza asta din materialul ce va fi prezentat in fata comisiei..) 😛

Pe parcursul terapiei am intrebat de cateva ori cu voce tare clientul, mai mult pentru mine: “oare ce comoara pazeste acel dragon care te arde pe dinauntru atat de rau, de fiecare data cand incerci sa intelegi?”

Atacuri de panica la limita suportabilitatii au insotit pasii mai mari facuti in inconstient de catre client, moartea fiind pe parcursul acestor atacuri challenger-ul meu.

Ca n-a fost nici comoda, nici placuta “calatoria”, martori imi stau colegii de psihoterapie si supervizorii carora nu le-a fost usor cu mine: speriat de gravitatea si ineditul contactului cu un teritoriu aflat in umbra si populat cu continuturi psihice care refuzau si refuza constiinta, nu rare au fost iesirile mele agresive (verbal 😉 ) pe parcursul supervizarii.

Intelepciunea aparte si o stiinta de neanteles pentru mintea mea rationala au fost tot timpul apanajul acestor continuturi psihice care, odata chemate la “tratative” in lungile dialoguri cu S., au readus echilibrul sanatatii psihice.

Astazi S. nu mai are atacuri de panica, viseaza din belsug si a redus medicatia psihiatrica la minim.

Continua singur calatoria prin labirinturile in care-a pus atatea comori sufletesti, ferite de lumina zilei si a constiintei.

Jocul continua 😉

09 Dec

Reverberatii inconstiente

“In the products of the unconscious we discover mandala symbols, that is, circular and quaternity figures which express wholeness, and whenever we wish to express wholeness, we employ just such figures. ”
Carl Gustav Jung -Memories, Dreams and Reflections
Intr-una din sedintele de psihoterapie, unul dintre clientii mei a vizualizat pentru a se linisti o camera goala, in care se afla el. In jurul sau a aparut un cerc “rece si luminos spre mine, cu flacari galbene spre exterior. Nimic din exterior nu se poate apropia sa-mi faca rau. Sunt linistit in interiorul cercului, toata teama dispare”.
Aceasta imagine a insotit multe din treptele urcate de al meu client spre reconstruirea unei imagini de sine fragmentate si incomplete. Fiecare pas a fost dureros, marcat de atacuri de panica. Aceste ruperi brutale de ritm, puternic saturate in senzatia terifianta a prezentei mortii, au fost aproape de fiecare data insotite si depasite cu o imagine a unui cerc-mandala care ocrotea si inconjura fiinta celui care suferea atacul de panica.
Cautand sa inteleg cu ce lucram, am regasit la psihanalistul Dem Zamfirescu (Filosofia inconstientului) o relatare despre perioada pre-psihotica a lui Eminescu. Inainte sa cada in boala mintala, in perioada 1880-1883, Eminescu desena foarte des in ale sale caiete ansabluri geometrice circulare.
Dem Zamfirescu sesizeaza in aceste desene ale lui Eminescu tentativele poetului de a-si recapata un echilibru al mintii. Ajuns pe pragul dintre sanatate psihica si boala mintala, intregul suflet al poetului a facut o ultima incercare de a ramane sanatos. Fotografia alaturata ilustreaza un astfel de desen din manuscrisul eminescian 2260, pagina 76. Ca n-a reusit sa se smulga din apele negre ale nebuniei, o stim: in iunie 1889 Eminescu se stinge in sanatoriul doctorului Sutu.
Expresie grafica a intregului Sine, mandala-cerc este intuita de indivizi atunci cand in profunzimile psihicului lor apar cutremure. Vazuta ca ansamblu circular de elemante grafice, mandala Sinelui pare sa aduca din subteran solutii vechi la dezechilibre experientiate intr-o lume moderna.
Simtit ca o urma nostalgica a unui intreg pierdut, cercul–mandala aduce in viziunile celor aflati intr-o experienta de margine o vaga anticipare a echilibrului. Simbolul circular reverbereaza prin straturi groase de uitare, in incercarea de a indeparta pericolul imbolnavirii.

In preajma continuturilor inconstiente constatam adesea prezenta si stranietatea unor imagini sau reactii cu continuturi criptate. Apropierea acestora ne transmite doar aroma unui teritoriu tabu, inaccesibil ratiunii.
Mai mult, pare ca baza personalitatii contine nuclee a caror exprimare se face indirect, cu mijloacele aflate la dispozitia individului care-si observa psihicul. Imagini vechi, intr-o derulare halucinanta ne invadeaza si asistam la defilarea unor continuturi simbolice, venite din registre temporale vechi ale psihicului nostru.

“este colosal de important din punct de vedere terapeutic (…)a i se achita inconstientului acel tribut care garanteaza mai mult sau mai putin cooperarea acestuia. Dupa cum se stie, inconstientul nu se poate “rezolva”, ca sa zicem asa, o data pentru totdeauna. Ba este chiar una dintre sarcinile cele mai importante ale igienei psihice sa acorde simptomelor, continuturilor si proceselor inconstiente o oarecare atentie constanta si anume pentru ca inconstientul risca tot mereu sa devina unilateral..”

Carl Gustav Jung- Aion. Contributii la simbolistica sinelui

Muzica in surdina a inconstientului ne insoteste in tumultul orasului 🙂

28 Nov

Work in progress

work in progressV-am mai zis ca Jung era meserias? Da… elvetianul (psihiatru) a gandit personalitatea ca un sistem cu auto-reglare, a carui forta rezulta tocmai din opozitia elementelor ce-l compun. Tipul asta a fost optimist. Contrariile gasite de el in personalitate nu se anuleaza reciproc, ci isi imprumuta din energie atunci cand unuia-i expira inspiratia!

Elemente contrare alcatuiesc o structura cu doua niveluri: constient-inconstient. Profilul din constient si cel din inconstient sunt aidoma personajelor Jekyll & Hyde. Dr Jekyll e ceea ce ne ajuta sa ne adaptam constient la exterior, iar mr. Hyde e ceea ce reprimam, ascundem sau negam la noi.

Si vine o zi cand reprimarea, ascunderea tendintelor inconstiente nu mai “tine” si mr. Hyde iese pe strada… dar, surpriza! Chiar daca face o impresie proasta, pare sa fie util cu ale sale abordari originale si diferite de cele ale dr. Jekyll. E mai puternic, are de partea sa instinctele si forta naturala care le anima, dar e mai putin intelept si e necivilizat. Asa.. ca o fiara ce poate fi imblanzita.

Asa se face ca descoperim solutii noi in momentele de pierdere a controlului constient ..bune sunt aceste momente, daca le consideram experimente timpurii pentru atitudini inca nenascute in constient. Utile devin cand le curatam de furia, deznadejdea sau spaima care le insotesc accidental, situational si pastram din ele doar caracterul inovativ.

Pentru fiecare dintre noi, mr. Hyde e diferit, aducand partile ascunse in umbra inconstientului direct in Agora, intre oameni, lasandu-le sa vorbeasca si sa se manifeste.

Bine ar fi, zice teoria (bunul-simt?), ca aceasta parte mai putin luminoasa a noastra sa nu fie prea tare legata, caci va rupe lanturile si atunci, vai si amar: nevroza-i numele nostru… Abordarea optimista a lui Carl Gustav Jung a constat tocmai in democratia pe care o recomanda ca si strategie pentru diada dr. Jekyll – mr. Hyde.

Intentia mea e sa demonstrez ca individuarea sau altfel spus, devenirea noastra, aduce la suprafata din adancurile sufletului nostru taman acele solutii de care avem nevoie ca sa fim rotunzi, sa devenim. Iar rotirea asta de rol e continua, pe toata durata vietii: “work in progress” scrie pe fiecare din noi.

Si cum fiecarui mecanic de suflete (tuning psihologic, da?) ii sta bine cu ceva unelte pe bancul de lucru, luam un personaj si-i urmarim transformarea pe lungimea unui interval de 5 ani. Adica voi demonstra punct cu punct cele povestite mai sus, folosind un test de personalitate si operatiuni matematice simple 😉

Aplicam pentru asta testul inventat de Myers si Briggs, dupa aprofundarea operei psihiatrului Carl Gustav Jung (despre MBTI e vorba, da!).

Din grafic vedem scorurile pe scalele Extraversie-Introversie, Senzorial-Intuitiv, aFectiv- Rational (T), Perceptiv-Judicativ. Suna ciudat scalele..au logica, vedem imediat.

Si scorurile astea variaza intr-o directie care arata efortul si lupta ce se da intre dr. Jekyll (ENFP) si mr. Hyde (ENTJ).

work in progress

Adica ce se intampla de-a lungul transformarii?individuare De la curiozitatea si agitatia intuitiei combinate cu empatia (N-F), profilul migreaza catre o logica stapanita, cu rare expresii ale emotiei (N-T). Am spune ca pierde ceva..dar nu. Abia asa profilul se echilibreaza. Se rasuceste cumva in jurul intuitiei (N– stabil), renuntand la fragilitatea functiei emotionale (F -scade) si opteaza pentru viteza de exprimare a functiei rationale (T– creste). Apare capacitatea de planificare in scena, inlocuind stilul boem al Perceptivului (P– scade) cu abordarea programata, ordonata a Judicativului (J– creste).

Iata mai jos zonele de efort in transformare, marcate cu uneltele mecanicului (matematic, fiecare punct marcat in grafic raspunde la intrebarea: care-i masura efortului de transformare cumulat in 5 ani, pentru fiecare scala?) Daca vreti sa stiti formula matematica, v-o zic 🙂

individuare

Inchei exprimandu-mi inca o data uimirea fata de sistemul (gandit?!) care ne anima din interior cu o precizie de ceas elevetian.. Continuu in transformare dupa legile sale, continuu punand contrariile in slujba noastra.

Adelante!

20 Nov

Legaturi cu timpul defunct

M-am intrebat adesea cum se face ca in grupurile cu care interactionez, unii din membrii acestor grupuri par sa nu fie prezenti. Nu ca n-ar fi atenti la dialoguri, dar parca inteleg nitel pe langa, nitel diferit de ceilalti. As zice ca-i percep defazati.

Si m-am intrebat ce-i face sa filtreze mai tot timpul realitatea care vine spre ei, astfel ca ajung sa tot constate ca nu progreseaza odata cu toti, ba chiar sa simta acut efortul de a tine pasul cu miscarile echipei/ grupului.

Tindem cu totii spre un viitor, dar il intelegem probabil diferit de ceilalti sau recunoastem in el lucruri diferite.

Sub stratul interactiunilor de grup va exista intotdeauna un strat profund si greu sondabil, al inconstientului. Atunci cand legaturile noastre sunt adanci si rigide in acest inconstient, va deveni vizibil, sesizabil, ca ne miscam mai greu spre inainte. “Am senzatia ca nu prea se intampla lucruri” – imi spunea acum ceva timp un cunoscut. Sigur, daca traim intr-o bula emotionala in care timpul incremeneste, vom fi insensibili la orice avans al mediului. Vom fi bruiati de muzica interioara a trecutului.

Si iata cum, la un avans al mediului in care interactionam cu ceilalti, ne gasim frustrati, obositi si cu senzatia ca stam pe loc. Franam cu toata puterea, de frica de a nu fi dezradacinati si a pierde contactul cu felul nostru de a simti realitatea. A cui realitate, ma intreb?

Poate ca sesizam schimbarea din jurul nostru, poate ca sesizam modificarea coordonatelor de orientare ale grupului sau ale echipei, dar legatura noastra cu un timp emotional din care inca nu ne-am extras e prea puternica. Traim si judecam pe suprafata realitatii impartasite cu ceilalti, dar simtim dupa structura si regulile unui strat defunct.

Inca n-am aflat ca radacinile noastre emotionale se pot misca si reconecta la noi realitati..?!

 

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com