intuitie | Psihologie servicii
29 Apr

Qian

Sunt 14 ani de cand am primit microscopul din imagine. Ei, ce vremuri!

“Clientii” mei de atunci fie foloseau topoare, cutite sa-si scurteze cate un “prieten”, fie incercau abilitatea vreunui criminalist in detectarea semnaturilor false pe documente. Niste neastamparati, ca sa zic asa 🙂

Despre unul din mentorii mei de atunci vreau sa povestesc insa, pentru ca mi-am luat ceva de la el, ceva care e inca util la un drum lung cat viata.

Tin minte ca ne-am certat la un momentdat: eu – invatacel, cu el – cel mai experimentat profesionist. Si mi-a fost frica, dar senzatia de nedreptate era atat de puternica, incat n-am cedat. Ceilalti colegi au asistat la dezbatere, dar n-au intervenit. Ce m-a socat dupa, a fost ca mi-au spus cativa intre patru ochi ca au apreciat curajul de a ataca orgoliul in public.

A trecut episodul si, dupa cativa ani, mentorul meu in ale grafoscopiei judiciare a iesit la pensie. In ziua in care a plecat, m-a cautat si mi-a dat un microscop- cel din imagine. Il tin inca in biblioteca, intre cartile mele de suflet.

Zilele astea am meditat la crestere, la regenerare, la fundamentul deciziei. Vedeti voi, am altfel de clienti acum: chiar daca nu-s la fel de neastamparati ca cei de acum 14 ani, discutiile cu ei nu le mai uit asa usor 😉

Si, gandind eu la cum sa aduc primavara in iarna unui client, am gasit cuvantul din titlul acestui post: Qian. Cuvantul inseamna: Yuan heng li zhen :))

Asa descriu chinezii fenomenul care da forta si energie copacilor sa inmugureasca primavara. Intr-o intelegere moderna,expresia inseamna sa actionezi cu incredere, respectandu-ti valorile.

Qian e povestea unui dragon care doarme sub apa, intr-o pestera din inima muntelui. Cand vine primavara, dragonul din poveste iese din apa si zboara maiestuos printre nori, aducand ploaia si viata in toata natura. Cand toamna se apropie, dragonul pleaca spre Apus, dincolo de linia orizontului, pentru a se confrunta cu Marea Testoasa – iarna.

Frumoasa povestea?

Uite inca una: jucandu-ma cu microscopul de care v-am povestit, am vazut un cuvant scris pe foaia la care ma uitam. Acest cuvant mi-a readus aminte cum se creeaza corect o directie: sa ai incredere in  tine. Pe urma vine si primavara 🙂

19 Jun

Horror vacui – introducere

[…]ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor.
Constantin Brâncuși

horror vacuiDenumita si kenofobia (frica de vid, gr. kenos) se manifesta ca o frica de locuri deschise, neaglomerate, cu goluri spatiale mari. Durerea de cap, senzatia de sufocare si accelerarea ritmului cardiac insotesc aceasta frica.

Proveniti din medii emotionale reci, in care aglomerarea casei a fost “solutia” pentru a indeparta golurile emotionale, clientii care sufera de aceasta frica ciudata evita sa iasa in spatii largi pentru a nu se simti abandonati, singuri, ai nimanui.

horror vacui-2Expresia din titlu a fost folosita pentru a desemna aglomerarea bolnava de detalii care in epoca victoriana caracteriza atat designul interioarelor, pictura cat si imbracamintea oamenilor vremii.

Mult mai devreme de epoca victoriana, filosoful grec Aristotel spunea despre natura ca ar avea o frica de vid, motiv pentru care (natura) va face tot posibilul sa-l umple cu ceva (gaz sau lichid). A fost contrazis amarnic de realitatea descoperita si demonstrata de fizicienii care i-au urmat.

M-am gandit la frica de vid prima data cand n-am putut spune o vorba in timpul primei interactiuni cu un “lider” – mi-a vorbit doua ore continuu, timp in care am simtit ca nu pot sa gandesc, ca n-am loc sa fiu (prietenii stiu 😉

Am inceput apoi sa observ dialoguri (monologuri?) cu cuvinte multe si goale de continut, care nu generau nimic, dar aveau scopul de a crea senzatia fie a priceperii, fie a interesului. De fiecare data m-au uimit senzatiile de iritare, alerta si uneori furie incercate in contact cu astfel de personaje. M-am impacat abia cand am realizat ca ma impingeau, ca trageau relatia si dialogul spre o aglomerare, spre prea-plin tocmai din frica de a nu constientiza vidul. Dar mai intai a trebuit sa accept ca n-as fi putut intui frica lor daca n-as fi continut-o eu insumi: cu cat mai puternice nuantele de iritare, furie pe care le traiam, cu atat mai adanca frica pe care o momeau la suprafata fiintei mele.

Incercam disperati sa umplem senzatia ametitoare de gol, de hau adanc punand intre noi si frigul vidului ganduri, cuvinte, comportamente (…proiecte..?) aruncate frenetic, de-a valma. Pe masura ce acestea se dizolva in vid, convingerea ca noi urmam devine mai puternica, iar spaima in apropierea Nimicului se face simtita.

Efortul e imens si ne sleieste, lasandu-ne mai devreme sau mai tarziu in fata inevitabilului: confruntarea cu vidul din noi si lipsa de Sens. Forma veche a Eului paleste, lasand loc crearii unei forme noi, in care vom calatori de-aici incolo.
Fenomenele insotitoare acestui fenomen au fost incadrate de-a lungul istoriei umanitatii in spectrul tulburarilor psihotice. Psihiatri celebri insa, precum elvetianul Carl Jung si mai apoi scotianul Ronald D. Laing, au demonstrat ca frica teribila de vid, insotita de manifestarile ce-i insotesc intrarea in psihicul uman sunt doar semne ale schimbarii, ale transformarii. Ei au realizat astfel portretul tulburarilor psihotice vazute nu ca boala, ci ca metanoia, ca redescoperirea a fiintarii.

Te invit sa te gandesti la tine asa cum un sculptor isi gandeste opera: eliberarea din piatra pentru a deveni o idee se plateste cu efort, tensiune si timp.

 

04 Jul

Tefen scorpionul

The educated man tries to repress the inferior man in himself, not realizing that by so doing he forces the latter into revolt. Carl Gustav Jung: Psychology and Religion

 

isis-serketSe povesteste ca dupa ce l-a nascut pe Horus, zeita egipteana Isis s-a indreptat spre mlastinile din delta Nilului. In fuga ei de intunecatul Seth, era insotita de sapte scorpioni-paznici. Ajungand obosita in tinutul mlastinilor, a cerut adapost in casa unei femei nobile.

Zeita a fost refuzata si a dormit in casa unui locuitor sarac din tinutul mlastinilor.  Acesta a primit-o in casa lui pe zeita, impreuna cu scorpionii ei. Pe timpul noptii cei sapte scorpioni-paznici si-au adunat otrava in acul unuia singur – pe nume Tefen.

Acesta a mers la casa femeii nobile, s-a strecurat pe sub usa inchisa si i-a intepat atat de tare copilul, incat casa in care locuia a luat foc. Copilul a indurat groaznice dureri din cauza veninului.

Isis a auzit plansetele femeii si degraba a vindecat copilul si a stins incendiul.

De-atunci si pana in tipurile de azi, egiptenii muscati de un scorpion se roaga zeitei ca aceasta sa anihileze otrava injectata.

Zilele astea m-am intalnit cu Tefen-scorpionul: stransese in adancimile intunecoase ale unui suflet otrava cat pentru multi ani de durere. Din cand in cand, la adapostul oboselii si fricii, iesea si ataca neinduplecat  taman pe cei mai apropiati gazdei neprimitoare.

Peste zi acestia erau vindecati cu multa compasiune, apoi alungati.

Stiind povestea lui Tefen, m-am gandit la un leac paradoxal: sa cer sa fie lasat sa intre pe usa larg deschisa a sufletului intregul alai de fiare care insotesc din umbra mersul nostru spre viitor. Ele ar intra oricum, chiar si pe sub pragul vechi.

Acum astept raspunsul scorpionului 😉

 

19 May

Enfleurage

For the alchemist the one primarily in need of redemption is not man, but the deity who is lost and sleeping in matter. His attention is directed (…) to the liberation of God from the darkness of matter.”
― C.G. Jung, Psychology and Alchemy

enfleurageSe spune despre parfumuri ca au personalitate. Ca-s iuti si puternice, languroase sau diafane.

As vrea sa-ti arat ca exista si un parfum al personalitatii, nu doar personalitatea parfumului! Si am sa-ti spun cum se extrag esentele unui astfel de parfum, apoi cum se combina notele intr-o formula vie.

Exista o tehnica de creare a parfumurilor despre care vreau sa gandesc azi. Tehnica asta presupune folosirea florilor si a unui material de extractie a parfumului. Ea consta in asezarea petalelor de flori pe un pat de vaselina animala (pomada), material caruia florile-i transfera uleiurile volatile. Parfumierul incarca cu flori containerul cu vaselina pana cand aceasta este saturata in esenta frumos mirositoare. Numarul de expuneri a vaselinei la contactul cu florile/ petalele este destul de mare (30), ceea ce presupune un timp lung de lucru si consumul unei cantitati mari de flori. Apoi separa esenta parfumului de vaselina prin tratarea cu alcool.

Am ales ca model de gandire acest procedeu folosit de parfumieri, in primul rand pentru ca e un procedeu vechi (documentat in jurul anului 1850), costisitor, tot asa cum sunt si unele din procesele noastre psihice. Si mai ales pentru ca presupune cedarea esentelor in mod lent, prin simplul contact intre flori si materia care primeste esenta lor.enfleurage03

De-a lungul evolutiei personale, intram in contact cu persoane a caror esenta o pastram in interiorul nostru, ca marturie a anilor in care materia lor emotionala devine o parte a felului nostru de a fi. Felul in care am fost tratati, felul in care ni s-a raspuns la nevoile emotionale sunt esente impalpabile si fragile. Acestea raman intr-o memorie a sufletului, tot asa cum este pastrata esenta florala in pomada folosita de parfumier.

Identitatea noastra se construieste asemenea unui parfum, din ceea ce e inmagazinat in “biblioteca” cu esente.

Ne raportam la aceasta “biblioteca” de esente personale aflata in posesia sufletului la fel cum ne raportam la persoanele reale. Ne simtim rusinati, mandri sau furiosi inspirand un pic din esenta continuta in unul din aceste recipiente, inchise si puse la pastrare cu mult timp in urma, cand am simtit prima data respectiva emotie in preajma unei persoane reale.

Ca si adevaratii parfumieri, extragem din cei care ne inconjoara acele esente care dau unicitatea parfumului personalitatii noastre. Si construim din notele acestea o armonie careia-i vom spune mai incolo Eu.

Notele de varf ale parfumului Eu, cele mai rapide, sunt usoare si volatile. In povestea mea, ele pot contine cea mai recenta interactiune cu colegii, cu cel/ cea care te-a condus la usa cand ai plecat dimineata de acasa.

Continuand comparatia cu parfumurile, putem spune ca notele de mijloc sunt cele generate de relatii de durata cu persoane a caror amprenta e bine conturata in sufletul nostru – de cate ori ai putut spune in ultima vreme “ma simt ca in copilarie, la bunici”? Si totusi nota de melancolie o recunosti chiar acum, citind randurile astea. Sau, daca preferi, pune esenta reconfortanta pe care o aduce relatia cu cel/ cea draga de acasa.

Ma voi gandi (si poate tu) la notele de baza ale unui parfum, acele accente puternice si stabile de-a lungul multor ani. As indrazni sa spun ca aceste note sunt cele care insotesc dintotdeauna personalitatea ta, simtindu-se cel mai puterninc la deciziile mari ale vietii tale.

Si as mai indrazni sa spun ca nu sunt sigur cand si cine (sau ce?) le-a pus acolo, pe rafturile ascunse si prafuite ale sufletului, spre a fi gasite cand te vei construi.

 

 

 

 

04 May

Fafnir dragonul

fafnirStiu ca va plac povestile, asa ca azi am sa va spun povestea lui Siegfried si a dragonului Fafnir.

Fafnir era fiul regelui piticilor, vestitul magician Hreidmar. Era un iscusit luptator si avea doi frati: Otr-vidra si Regin-fierarul.

Loki-trisorul le daruieste piticilor, ca recompensa pentru o greseala facuta de el, o comoara blestemata.
Orbit de lacomie, dorind sa pastreze comoara astfel dobandita doar petru el, piticul Fafnir se transforma intr-un dragon.
In clipa in care eroul Siegfried il omoara, Fafnir il surprinde pe acesta, cerandu-i sa-si spuna numele si neamul din care vine. In acest fel, suflarea otravita a dragonului patrunde in destinul lui Siegfried, influentandu-l catre un final tragic.
Da, si acum rasetele din fundal… nu va grabiti, e o metafora 😉
Deciziile rationale sunt de mult timp o iluzie. In aroganta sa, creierul orbito-frontal isi asuma decizia rationala. Insa rolul sau real este acela al unui organ al comparatiilor: sunt puse in balanta emotii, obiceiuri vechi si memoria pe termen scurt. In batalia perpetua din craniul nostru, cortexul are de infruntat emotiile (sistemul limbic) si reflexele supravietuirii (creierul reptilian).
Surpriza neplacuta incepe din momentul in care balanta de care vorbeam (creierul deciziilor noastre, cortexul orbito-frontal) nu pare foarte rationala. Nu va ganditi la gradul de educatie – studiile arata ca un grad mai mare de educatie nu are impact mai mare in claritatea deciziei, ci doar in felul in care decizia este explicata, argumentata. Pentru curiosi, articolul complet aici: The Brain, Decision Making and the Unconscious
Cu cat mai multa pregatire academica, cu atat mai pretentioasa explicatia deciziei si nu neaparat mai clare motivele deciziei. Care – motivele – de cele mai multe ori par a fi izvorate dintr-un strat irational , inconstient al fiintei noastre.
Asa ca lasati-ma sa va spun povestea cu Fafnir, dragonul indragostit de comoara lui.
In povestea cu pricina, Siegfried capata o piele indestructibila dupa ce se imbaiaza in sangele dragonului. Doar o frunza lipita pe un umar aduce aminte despre vulnerabilitatea viitoare a eroului. Blestemul dragonului va pandi in inconstientul eroului pana cand deciziile acestuia creeaza contextul in care agresorul potrivit nimereste vulnerabilitatea, cauzandu-i moartea.
A, si ce-i cu adevarat haios, e semnificatia numelui eroului: Sigfried (scris si Sigurd) compus din doua cuvinte:
– sigu: victorie
– frid: protectie, pace
L-am intalnit pe Fafnir in deciziile mele, indemnandu-ma spre esec, sugerandu-mi modele de decizie despre care credeam ca nu ma mai caracterizeaza. L-am gasit pe Fafnir in dialogul unor clienti care isi imaginau ca intelegand, au scapat de soapta unor modele reprimate in inconstientul lor.
Acum pare mai interesanta lupta lui Siegfried cu dragonul, cand stim ca un erou rational poate fi invins pe termen lung de “destinul” soptit lui de un dragon adormit?

15 Feb

Stiam eu ;)

Between the dreams of night and day there is not so great a difference.

CARL JUNG, Psychology of the Unconscious

Weekend-ul asta a trecut ciudat si m-a urmarit un sentiment de intarziere si neadecvare la context.

Cand, in cautarea unui nou set de capete de surubelnita – orice psiholog trebuie sa aiba doua seturi de astfel de unelte – m-am indreptat spre intrarea unui magazin DYI, am vazut-o pe femeia care nu era atenta la usa glisanta. Am oprit cu mana jumatatea dinspre mine, dar ea s-a izbit de cealalta jumatate glisanta a usii. Am putut doar sa-i spun ca-mi pare rau.

Cand, in vestiar, langa mine, un nou participant la antrenamente a pus hotarat mana pe usa dulapului personal, am putut doar sa observ cum isi da cu usa in cap. Din nou, mi-a parut rau, dar nu l-am putut opri.

lead_deskew=0 checksum=b509a49b1ceb62168241a85f32642e41Si apoi mi-am adus aminte de Epimeteu, fratele lui Prometeu. Numele primului inseamna literal “cunoastere dupa”, in timp ce numele celui de-al doilea inseamna “cunoastere inainte”.

Cei doi frati titani au creat oamenii si apoi au hotarat sa imparta calitati tuturor animalelor Pamantului. Epimeteu i-a cerut fratelui sau sa fie lasat sa faca singur asta, iar Prometeu doar sa verifice la final munca.

Asa se face ca toate animalele au fost bine inzestrate cu colti, aripi, viclenie, piele groasa sau viteza de fuga, in asa fel incat stirpea lor sa supravietuiasca.

Cand a terminat de impartit insusirile, Epimeteu a constatat ca nu se gandise la om. Fapt pentru care Prometeu a trebuit sa fure cunoasterea de sine (focul) si artele mestesugaresti (creativitatea) de la Hefaistos.

Povestea stim cum s-a terminat: Prometeu legat de munte si vulturul lui Zeus “servit” zilnic cu ficatul lui Prometeu.

De fapt ce m-a atins in aceste intamplari petrecute in preajma mea? N-am fost viu, am asteptat la o secunda in spatele intamplarii si apoi am constatat ca e prea tarziu. Am fost epimetean, nu prometean: am fost in urma Timpului si desincronizarea asta m-a suparat. Desi atentia mi-a fost atrasa de ceva in desfasurare, n-am putut duce pana la capat intuitia. M-am simtit adormit, dar intr-un vis-treaz, incapabil sa inteleg incotro se intampla lucrurile.

Am fost reactiv.

Asteptarea este diferita de speranta prin aceea ca prima presupune un rezultat al actiunii produs printr-o legatura de tip cauza-efect, pe cand a doua presupune doar sentimentul de incredere in rezolvarea favorabila (si creativa) a unei probleme. Din speranta lipseste cunoasterea legaturii cauza-efect si apare oportunitatea si proactivitatea.

Atat speranta cat si asteptarea introduc viitorul in gandirea noastra, doar ca asteptarea il mecanizeaza si ingusteaza dupa limitele gandirii celui care asteapta, iar speranta lasa viitorul sa se desfasoare dupa gradele de libertate ale sansei.

Conditia epimeteiana in care m-am descoperit inseamna pentru mine sa constat si sa uit; sa fiu aproape de intelegere, dar sa nu pot intelege un tipar al intamplarilor; sa fiu rob al incapacitatii de a modifica cursul faptelor – cu alte cuvinte, sa dorm.

Ciudat vis am visat in acest week-end, dar (sper) ca m-am trezit 😉

The object of the interest does not seem to have been to grasp hold of the “how” of the real world as objectively and exactly as possibly, but to aesthetically adapt subjective phantasies and expectations.

CARL JUNG, Psychology of the Unconscious

 

 

01 Feb

Razvratitii – profil psihologic

choose

Cunoasterea paradisiaca […] se caracterizeaza prin fixare asupra obiectului, socotit in intregime dat sau cu posibilitati de  a fi dat, fie in intuitie, fie in abstractiune, fie in imaginatie. Cunoasterii paradisiace ii opunem cu distinctii ireductibile cunoasterea luciferica. Pe aceasta o vedem detasandu-se in chip aparte de obiect, fara de a parasi insa obiectul. Ea considera obiectul despicat in doua, intr-o parte care se arata si intr-o parte care se ascunde. Obiectul cunoasterii luciferice e totdeauna un mister care se arata prin semnele sale, si de alta parte se ascunde dupa semnele sale.[…] Cunoasterea luciferica provoaca o criza in obiect, “criza” care rapeste obiectului echilibrul launtric.[…] Prin cunoasterea paradisiaca se statornicesc pozitiile linistitoare, momentele de stabilitate, permanenta vegetativa si orizonturile cari nu indeamna dincolo de ele insile, ale spiritului cunoscator. Cu cunoasterea luciferica se introduc in imparatia acestuia (obiectului) problematicul, tatonarea teoretica, constructia adica riscul si esecul, nelinistea, aventura, tot atatea momente care repugna cadrelor cunoasterei paradisiace.”

Lucian Blaga, septembrie 1932, revista Gandirea,nr 7-9

OBSERVATIA

Saptamana trecuta m-am vazut cu o echipa cu care ma stiu demult, de cand eram si mai fricos decat sunt azi 😉 Pe atunci imi era frica de ceea ce ar fi o echipa treaza, capabila sa se sincronizeze si sa deschida ochii.

M-am dus sa-i vad cu un oarecare plan in cap, dar insuficient de pregatit cat sa acopar cele 6 ore de discutii planificate. M-am uitat atent la fetele lor cand i-am salutat in deschiderea intalnirii: unora le-au sclipit ochii la sarada de debut, altii s-au schimonosit, neplacut surprinsi de invitatia in metafora. Am stiut atunci cu cine pot sa prospectez mai departe si cu cine nu voi insista.

Orele petrecute impreuna cu cei 16 oameni mi-au adus aminte de Blaga si ale sale feluri de cunoastere, descrise mai sus.

Apoi m-am gandit ce s-ar intampla daca as pune laolata doar indivizi care iubesc problematicul, constructia ipotetica. Daca as pune intr-un creuzet mintile unora care nu se opresc la prima intrerupere in continuitatea obiectului pe care trebuie sa-l cunoasca?

Pentru mintile care s-au incruntat la metafora folosita la inceputul intalnirii, pot presupune disconfortul creat de contactul cu neintelesul, cu misterul continut in obiectul cunoasterii:

Cuvantul mister, pe cat de sonor pe atat de incert, a fost intotdeauna refugiul spaimei sau neputintei de a intelege ceva. (Lucian Blaga, rev. Gandirea 1932, vol 7-9, pag 264).

Pentru cei care s-au aplecat spre inainte si si-au ascutit privirea la auzul metaforei, pot presupune ca-s niste Razvratiti.

Care ar fi operatiunile mentale preferate ale unor astfel de Razvratiti?

IPOTEZA

Putem sa presupunem ca primul reflex al unui Razvratit ar fi sa considere obiectele evidente ca fiind doar simptome aparente ale obiectelor cunoasterii, aflate acestea inca in stare de mister. Acest reflex i-ar da tendinta spre prospectare si curajul, forta necesare pasului in necunoscut.

Intrucat va stiu adepti ai pozitivismului logic, ma voi stradui sa demonstrez si sa masor presupunerea de mai sus (DEX: Pozitivism logic = mișcare modernă în filosofie care a încercat să introducă metodologia matematicii și a științelor naturii, în domeniul filosofiei, marcând începutul cercetării analitice în cercetarea filosofică).

TESTAREA IPOTEZEI

Voi folosi rezultatele la un test de personalitate pentru 10 oameni, impartite dupa felul in care, in interviurile realizate cu ei, par sa prefere a cunoaste realitatea:

-5 dintre ei prefera claritatea partiala si au o mare deschidere la experiment si risc (vanzatori retail)- ilustrati in tabele si grafice cu N si culoarea rosie

– 5 dintre acestia prefera certitudinea, claritatea si predictibilitatea (contabili seniori) – ilustrati in tabele si grafice cu S si culoarea albastra

Un test de personalitate bun poate examina un individ pe mai multe dimensiuni. Eu am ales 16 astfel de dimensiuni pentru o imagine cu rezolutie cat mai buna.

Oare as putea sa-i recunosc usor daca i-as intalni pe “razvratiti”?

Deloc surprinzator, prima si cea mai abrupta diferenta intre razvratitii “luciferici” si increzatorii “paradisiaci” consta in deschiderea la schimbare.

Aceasta deschidere aduce pofta pentru experimentare, critica si gustul pentru analiza. Polul opus deschiderii la schimbare inseamna conservator, traditional, cu respect pentru conventii. “Razvratitii” sunt indrazneti (“tupeisti”?), empatici si stabili emotional. I-as putea recunoaste dupa viteza de reactie la necunoscut si la provocare (spontani, expansivi, entuziasti).

Orientati catre idei si imaginatie (scala M: nivel de abstractizare), par sa fie capabili de ceea ce Blaga descrie in randurile de mai sus ca fiind “despicarea obiectului cunoasterii”.

De cei-am numit “razvratiti”? Scala de Dominanta ni-i arata ca fiind autoritari, asertivi si independenti, pana la agresivitate.

Rezonanta subiectiva la necunoscut o regasim in scala C: Stabilitate emotionala – “razvratitii” sunt stabili emotional, adaptabili si echilibrati.

schemaCONCLUZII

“Ideea teoretica pe care cunoasterea  luciferica o utilizeaza ca punte de salt in cripticul unui mister deschis nu se ofera niciodata de la sine si in chip necesar. Ea reprezinta o incercare, un risc”

Lucian Blaga, noiembrie 1932, revista Gandirea nr 10

Intalnirea de care va povesteam, in care o echipa de 16 oameni m-a invitat sa lucram impreuna la o necunoscuta, s-a incheiat cu raspunsuri si noi intrebari cauzate de aceste raspunsuri.

Ceea ce am considerat cu adevarat o izbanda a intalnirii noastre a fost aparitia curiozitatii si a curajului de a explora ceea ce altii vad in noi.

 

02 Nov

Quantum

The stream of knowledge is heading toward a non-mechanical reality; the universe begins to look more like a great thought than like a great machine. Mind no longer appears to be an accidental intruder into the realm of matter, we ought rather hail it as the creator and governor of the realm of matter. Get over it, and accept the inarguable conclusion. The universe is immaterial-mental and spiritual.” (R.C. Henry, “The Mental Universe” ; Nature 436:29,2005)

James Hopwood Jeans

altamira

altamira

Hai sa spunem ca ne propunem chestii. Ceva de genul: sa ne simtim bine in pielea noastra, sa fim fericiti, sa avem o relatie implinita cu cine ne e drag.

Bine, as putea sa ma gandesc si la chestii mai “grave” de-atat, cum ar fi obiectivele pe termen lung ale unei organizatii sau (cu un maxim de ingrijorare pentru sanatatea mea mentala) as putea sa rostesc cuvantul strategie… 😉

Mda. Distanta dintre un acum si chestiile alea “grave” de mai sus  e exprimata prin intervalul de timp in care sunt capabil sa mi le imaginez si apropii. Daca as avea tot timpul din lume, nimic n-ar fi prea greu de facut. Problema e ca, pana sa ajungem sa ne concentram la ce-am zis ca facem, trecem la alta chestie pe care realitatea ne-a scos-o in cale.

De ceva timp ma confrunt cu doua tendinte opuse:

– una ma afunda in “prioritati” efemere, lucruri care dispar in cateva ore sau pana la finalul zilei. Ce voi n-aveti Outlook-ul care va atrage in tot felul de probleme externe voua, create parca special pentru a va manca orice claritate a privirii spre inainte? Ei, hai…

– cealalta tendinta imi este soptita permanent de observarea clientilor de la cabinet. Ma intreb ce m-as face fara practica psihoterapiei? Da, cred ca as merge la psihoterapie 😉

Despre aceasta a doua tendinta vreau sa  gandesc in aceste randuri. Imi apare destul de evindent ca, dupa un oarecare timp petrecut in dialog cu sine (doar nu credea vreunul din voi ca psihoterapia este despre sfaturile vreunui guru?!) , fiinta umana incepe a se focaliza mai mult pe ceea ce simte si nu pe ceea ce i se intampla in viata de zi cu zi.

Timpul alocat discutiei despre ceea ce se intampla descreste, persoana din fata mea vorbeste mai scurt despre ceea ce a facut. Timpul incepe sa fie folosit pentru a analiza ceva ce pare sa se intinda ca o panza sub tot ceea ce se produce la nivel faptic. Vorbim despre senzatii si sentimente care urmaresc din profunzime faptele.

Si clientul trece printr-o perioada in care traieste faptele, de data asta la un nivel de acces superior etapei anterioare. Adica poate conceptualiza ceea ce face, de-odata cu simtirea a ceea ce se intampla in interiorul sau.

Etapa urmatoare ma fascineaza mereu: clientul devine un mic vrajitor! Accesul la ceea ce simte se imbunatateste si poate sa simta ceea ce face…Pe cale de consecinta, se schimba tiparele comportamentale si raspunsul corelat al mediului.

Cand se intampla prima data suita asta de etape, nici nu prea bagi de seama, doar te bucuri impreuna cu clientul ca a scapat de mai stiu eu ce tipar suparator. Apoi realizezi ca nu a disparut tiparul faptelor, ci tiparul de simtire care le genera!

Si..cand se repeta treaba asta la clienti care nu se cunosc intre ei, care au structuri de personalitate diferite…incepi sa te intrebi: care-i secretul?

Secretul pare sa fie in nivelul de acces pe care-l au la stratul de emotii si sentimente care insotesc in permanenta (co-creeaza?) faptele din jurul lor.

La final, o poveste (de adormit copii mari): doi calugari budisti priveau un steag care flutura in vant. Unul dintre ei afirma:

– Steagul se misca.

Al doilea raspunde:

– Nu, vantul se misca.

Ascultand discutia, un alt calugar raspunde:

– Nici steagul, nici vantul nu se misca. Se misca doar mintea.

17 May

Doar un lacat?

lacat2Am schizofrenie. Bine, nu eu- lacatul meu are. E lacatul pe care-l folosesc sa inchid vestiarul de la sala de sport. Din cand in cand imi joaca feste.

Adica isi schimba cifrul singur. In fine, cred ca eu i-l schimb, dar nu-mi dau seama. De asta mi-e si frica de el. Penultima oara l-am lasat in geanta si…nu l-am mai putut deschide un timp. A acceptat sa se deschida dupa un timp, cand am uitat cat m-a enervat.

Ultima oara lacatul meu s-a “suparat” pe mine taman cand sa plec din vestiar. Am constatat cu groaza ca nu mai aveam acces la hainele mele. M-am enervat infiorator. Nicio combinatie numerica nu-l deschidea.  Sincer, nu-mi venea deloc sa sa apar in fata celor doua receptionere in prosop, rugandu-le sa ma ajute sa ajung la pantalonii proprietate personala! Mda… am rupt incuietoarea dulapului (da, suna urat, dar practic am indoit o tabla) si m-am hotarat sa-l las acolo – pe el, pe lacat.

Peste trei zile, m-am dus linistit la sala, gandindu-ma ca intre timp a fost taiat de cei de la paza (nu ai voie sa lasi dulapuri incuiate). Am imprumutat un lacat (normal) de la receptie si m-am dus tinta la vestiar. Ei bine, cand am intrat in vestiar am inghetat: lacatul meu ma privea zeflemitor 😉

Mi-am lasat echipamentul de sala langa dulapul cu pricina si, cu o stare de spirit noua, am incercat codul numeric pe care-l stiam. Ei, n-a mers. Dar de data asta, mai linistit, am mai incercat cateva combinatii. Si… s-a deschis! Pam, pam!

Bine, acum ma gandesc la doua variante:

  • prima varianta: cand sunt linistit pot sa inteleg si sa trec peste o problema, accesand cine stie ce date lipsesc mintii mele rationale (ca doar de aia-i o problema problema)
  • a doua varianta: lacatul meu are schizofrenie.

Pana ma lamuresc, il tin incuiat. Il astept sa se deschida 😉

 

 

07 Apr

Stima de sine versus agresivitate – introducere

stima de sineAct as if what you do makes a difference. It does – William James

Mi-am propus sa inteleg in ce masura agresivitatea poate fi inlocuita de stima de sine si cum pot discerne intre cele doua. Si, cum uit repede teoria, ma bazez doar pe ce pot observa 😉 Asa ca am cautat sa vad  o interactiune in care sa fie vulnerata cat mai mult stima de sine…ghici ce? Am gasit pe unii domni de la Epic Show care-l iau pe dl. Bendeac in tot felul de chestii… :/

Precizare: niciunul din personajele prezentate in secventa de film nu mi-e in vreun fel exagerat de simpatic ca sa-i iau partea sau mai stiu eu ce.

Inainte de a ne uita la filmulet, hai sa faceum un experiment:

– puneti picior peste picior si miscati-va rapid laba piciorului

– puneti varful piciorului pe podea si dati din picior cat de repede puteti

Acum selectati din lista de mai jos cuvantul care se potriveste cel mai bine cu starea care a aparut odata cu miscarea:

Care stare se potriveste mai bine cu miscarea facuta de tine?

View Results

Loading ... Loading ...

E un tip – Joe Navarro – din a carui carte (Secretele comunicarii nonverbale) m-am lamurit in legatura cu sinceritatea picioarelor. Omul afirma ca picioarele sunt greu de controlat atunci cand mintim, iar “afirmatiile” lor pot anticipa o afirmatie verbala chiar si cu cateva zeci de secunde. Eu mai cred si ca picioarele pot exprima emotii profunde, unele inaccesibile instantei constiente. Asa o fi?

Ia sa vedem: cum face personajul al doilea din stanga de fiecare data cand il ataca verbal pe Bendeac?

Vom vedea o succesiune de gesturi pe mai multe segmente ale corpului distinsului domn (presupun ca nu-i e bine deloc cand spune ce spune):

– agitatia labei piciorului, cu doua tipuri de miscari:

  • una de anticipare, cu o cadenta mare (presupunem ca miscarea e generata de tensiunea care se acumuleaza inainte de atacul verbal?)
  • cealalta miscare apare chiar in timpul atacului verbal si e de pendulare

– mana stanga atinge nasul inainte de “alocutiune” – posibil indicator de disconfort

– dupa aceste miscari, mana dreapta se aseaza in sold, manifestand fatis agresivitatea (teritorialitate) Daca are sens, data viitoare vedem si pe dl. Mihai Bendeac cum isi stapaneste agresivitatea (picioarele nu mint…), reusind sa raspunda nu agresiv, ci asertiv. O fi asta un prim semn pentru prezenta stimei de sine?

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com