intuitie | Psihologie servicii | Page 2
07 Apr

Stima de sine versus agresivitate – introducere

stima de sineAct as if what you do makes a difference. It does – William James

Mi-am propus sa inteleg in ce masura agresivitatea poate fi inlocuita de stima de sine si cum pot discerne intre cele doua. Si, cum uit repede teoria, ma bazez doar pe ce pot observa 😉 Asa ca am cautat sa vad  o interactiune in care sa fie vulnerata cat mai mult stima de sine…ghici ce? Am gasit pe unii domni de la Epic Show care-l iau pe dl. Bendeac in tot felul de chestii… :/

Precizare: niciunul din personajele prezentate in secventa de film nu mi-e in vreun fel exagerat de simpatic ca sa-i iau partea sau mai stiu eu ce.

Inainte de a ne uita la filmulet, hai sa faceum un experiment:

– puneti picior peste picior si miscati-va rapid laba piciorului

– puneti varful piciorului pe podea si dati din picior cat de repede puteti

Acum selectati din lista de mai jos cuvantul care se potriveste cel mai bine cu starea care a aparut odata cu miscarea:

Care stare se potriveste mai bine cu miscarea facuta de tine?

View Results

Loading ... Loading ...

E un tip – Joe Navarro – din a carui carte (Secretele comunicarii nonverbale) m-am lamurit in legatura cu sinceritatea picioarelor. Omul afirma ca picioarele sunt greu de controlat atunci cand mintim, iar “afirmatiile” lor pot anticipa o afirmatie verbala chiar si cu cateva zeci de secunde. Eu mai cred si ca picioarele pot exprima emotii profunde, unele inaccesibile instantei constiente. Asa o fi?

Ia sa vedem: cum face personajul al doilea din stanga de fiecare data cand il ataca verbal pe Bendeac?

Vom vedea o succesiune de gesturi pe mai multe segmente ale corpului distinsului domn (presupun ca nu-i e bine deloc cand spune ce spune):

– agitatia labei piciorului, cu doua tipuri de miscari:

  • una de anticipare, cu o cadenta mare (presupunem ca miscarea e generata de tensiunea care se acumuleaza inainte de atacul verbal?)
  • cealalta miscare apare chiar in timpul atacului verbal si e de pendulare

– mana stanga atinge nasul inainte de “alocutiune” – posibil indicator de disconfort

– dupa aceste miscari, mana dreapta se aseaza in sold, manifestand fatis agresivitatea (teritorialitate) Daca are sens, data viitoare vedem si pe dl. Mihai Bendeac cum isi stapaneste agresivitatea (picioarele nu mint…), reusind sa raspunda nu agresiv, ci asertiv. O fi asta un prim semn pentru prezenta stimei de sine?

19 Dec

Köln- meditatie despre norma-Parinte

koln Stau in strada, asteptand un client nou. I-am explicat cum ajunge la cabinet, dar… da, e ceva in felul in care am discutat la telefon. Ceva care ma face sa nu fiu foarte sigur ca poate/ vrea sa ajunga azi la psihoterapie.
Am ajuns un pic ingrijorat la locul de intalnire, pentru ca-mi era frica sa nu fiu asteptat – dimineata, -3 grade Celsius. Acum realizez ca am fost (ca de obicei?!) nitel cam agitat si ca mi-am luat masuri de prevedere inutile pentru situatia asta.
Ma uit in lungul strazii, inca nu se vede niciun semn de client doritor sa “traga” de el asa de dimineata. Chiar, o fi corect ce fac? Parca trebuia sa-mi astept clientul in cabinet, invelit intr-un norisor roz-pal, emanand Zen… Sau nu? Ma rog, asta inteleg eu prin a fi politicos.

S-a dus Zen-ul odata cu tremuratul care ma avertizeaza ca-i frig chiar si pentru un psihoterapeut ce se vrea autentic.
Apoi ma gandesc la saptamana care a trecut si mi-a lasat amintirea unei grupe de nemti cu care lucrez de ceva timp. Ce m-o duce cu gandul la ei? Poate surpriza ca nu-s chiar conform stereotipului “neamt= rigid”? Ma duc cu gandul la bancurile cu scuzele prezentate de japonezii de la caile ferate, pentru intarzieri de 3 minute pentru intreagul an 🙂

De la ultima saptamana am inca in minte senzatia (confirmata) de seriozitate in sarcina si maturitate in asumarea unei decizii: “am venit aici, deci lucram”. Adulti prin atitudinea fata de ceea ce au agreat cu ei insisi. In proces sunt uneori plictisitori, vrand sa inteleaga sarcina la milimetru inainte s-o inceapa. Insa raportarea la sarcina se face de fiecarea data cu seriozitate, maturitate si cu maxim de efort (n-am vazut unul sa citeasca ceva prin telefon sau sa stea cu ochii pe pereti in timpul alocat introspectiei sau dialogului cu vreun coleg.

Mda… interesant ca ma gandesc la asta chiar acum, cat il astept pe omul asta!
Pe unde-o fi clientul meu? Ma gandesc la el si realizez ca-si fura singur caciula: deja are 20 minute intarziere. Dar daca asa vrea el, chiar fara sa-si dea seama? O fi posibil sa ma atraga intr-un joc al rezistentei la schimbare si sa ma faca sa-i observ comportamentul? Nu m-as hazarda prea mult acum, dar pare ca nu e intamplator comportamentul lui fata de ora de intalnire. Eu ma simt usor nemultumit, ma gandesc la seriozitatea nemteasca si am tendinta sa judec, sa evaluez. Sigur, cred ca ma si ajuta conditiile meteo la evaluarea asta 😉
Iata-l! mergem in cabinet si incepe prin a-si cere scuze… ma gandesc un pic si decid sa fiu deschis cat se poate: ”Uite, mi-e ciuda pe tine. Ai irosit jumatate din sedinta si nu putem recupera azi in niciun fel. Ai batut atata drum pentru a sta de vorba foarte putin timp. Va trebui sa-ti asumi asta si sa accepti ca sedinta se va termina la ora convenita, fara prelungire”.
Sta un pic pe ganduri si-mi povesteste apoi in timpul ramas despre dubiile pe care le are in a fi sau nu adult, in a-si respecta sau nu termenele-limita asumate. Imi povesteste despre riscurile si neplacerile la care se expune intr-un mediu in care oamenii il asteapta sa faca ce-a spus, si se intampla ca el sa aiba brusc o dilema privitoare la raportarea la termenul limita.
Povesteste despre ratarile produse din cauza unei instante interne careia pare sa-i fie frica sa devina/ sa constate ca-i adult. “Dar daca nu pot? Asta am auzit mereu in jurul meu…”
Sedinta se incheie si eu alerg unde mi-am propus sa ajung, iar clientul la treburile lui.
Dupa-amiaza primesc un sms de la client: “azi m-am simtit tratat ca un adult”.

21 Sep

Cercetasul

face“Un grup de aborigeni australieni inaintau odata prin mijlocul unui desert, insotiti de un etnolog. Acesta observa si nota constiincios tot ce faceau. Si astfel a remarcat ca, din cand in cand, grupul format din barbati si femei se oprea pentru un timp mai scurt sau mai lung. Nu se opreau ca sa manance, nici ca sa priveasca ceva, nici pentru a se odihni. Se opreau, pur si simplu.

Dupa doua-trei opriri din acestea, etnologul i-a intrebat pentru ce se opreau.

– E foarte simplu, i-au spus ei, stam si ne asteptam sufletele, le asteptam sa ne ajunga din urma.

I-au explicat etnologului ca, din cand in cand, sufletele se opreau din mers ca sa priveasca, sa miroasa ori sa asculte ceva ce trupurilor le scapa.

Motivele acestor opriri, chiar daca ramaneau ascunse, puteau sa fie foarte presante, chiar irezistibile. De aceea, in timp ce trupurile continuau sa mearga, sufletele se opreau uneori si un ceas.

Apoi trebuiau asteptate.”

Jean-Claude Carriere – Cercul Mincinosilor (povesti filozofice)

O fi..n-o fi.. am gasit totusi o configuratie a Eu-lui descrisa in psihologia creativitatii. Configuratia asta suna taman ca-n povestea noastra de mai sus: “se presupune ca gandirea logica de tip stiintific elimina aceste vestigii ale gandirii animiste. Si totusi exista semne ca ele intervin mai mult decat se recunoaste oficial, anume in faza de descoperire a unei noi abordari a problemei. Este vorba de intuitie care se refera la acele faze inconstiente ale gandirii, care survin brusc si al caror rezultat nu poate fi dedus pe calea unei gandiri conventionale de tip deductiv.

Subiectul “simte” numai ca a ajuns la o solutie valabila.” (Susan Deri, Introducere in testul Szondi, pag. 166)

Avem asadar in interiorul personalitatii noastre, capsulat sub straturi de istorie personala, un strat (sa-i zicem) animalic. Manifestarile acestui strat le recunoastem adesea cand ni se “nazar” lucruri, ni se “pune pata” pe anumite intamplari sau persoane din jurul nostru. Pentru unii, aceste momente sunt material important in intelegerea felului in care stratul de profunzime al personalitatii noastre functioneaza. Devenim sensibili la modificarile ambiantei in acele momente, ne conduc emotiile si ne incita la actiune. As forta un pic nota si v-as spune ca acestea sunt momentele cand devenim sensibili la semnalele primite de la inconstientul celorlalti.

Foloseste careva tehnic simtul asta? E bun la ceva?

“De multe ori psihiatrul nu poate pune un diagnostic in absenta unor manifestari clinico-simptomatice clare, dar el poate simti persoana bolnavului si natura suferintei acestuia prin surprinderea ambiantei atmosferice pe care o degaja pacientul sau.

Aceasta descoperire a atmosfericului este calea de acces catre interioritatea bolnavului, pe care psihiatrul o simte ca pe o modificare psihopatologica a persoanei acestuia. Ea reprezinta intuitia sau sentimentul anormalului pe care-l poate surprinde psihiatrul experimentat cu ajutorul “simtului clinic”.  Acest simt este rezonanta interioara, in sfera subiectivitatii medicului psihiatru a subiectivitatii alterate a bolnavului.” (Tratat de psihopatologie, Constantin Enachescu, pag. 45).

In paragraful citat mai sus, unul din cei doi are cu siguranta ceva la “mansarda”…

Cu toate astea, Cercetasul poate fi util si noua, astia cu “mansarda” (inca) in ordine 😉

Daca…mi-as lasa un pic mintea deoparte? Asa, fara concepte si fara vreun scop precis legat de realitatea spre care ma indrept? Si, pasind agale spre ceea ce vine spre mine, sa ma intreb care-i senzatia pe care corpul meu o are. Oare sunt imagini ce apar in minte sau senzatii care-mi viziteaza muschii?

Caci astfel pot sa-i dau drumul acelui Cercetas din interior. Sa caute, sa simta in avans ceea ce vine. Apoi “discutia” cu el, in care, fara cuvinte, poate sa-mi transmita un continut.

Tine minte, nu stie cuvinte, pentru ca natura l-a pus in noi inainte de stadiul in care am invatat sa rostim in cuvinte ceea ce simteam. Asculta-i senzatiile pe care ti cercetasulle aduce. Sau temerile pe care le-a simtit in contact cu ceilalti intalniti de tine. Chiar crezi ca-s toate numai ale lui? Dar daca ti-a adus si o parte din continutul emotional al celor cu care ai interactionat tu? Poti astfel sa “vezi” in lumea emotiilor tale si ale celorlalti.

Incepe prin a-l lasa liber. Apoi cheama-l la tine sa-ti spuna ce-a simtit in desisul noptii.

 

01 Sep

Efectul “Oz” – demonstratie

Pentru a dovedi ca, in mediile unde-i importanta “infruntarea” creativa a mediului si inventarea solutiilor (sa zicem ca un bun exemplu pentru un astfel de mediu ar fi…in vanzari?), predomina efectul “Oz”, am cautat sa vad distributia statistica a profilelor de personalitate.

Frecventele de aparitie a profilelor sunt luate de pe site-ul Ashidge Business School.

Ca o scurta reamintire, profilele sunt stabilite cu ajutorul testului MBTI.
mbtiNew
SJ (denumiti si Gardienii): centrati pe indatoriri si responsabilitati, vorbesc despre lucrurile de care pot avea grija. Exceleaza in inteligenta logistica: sunt atenti la respectarea regulamentelor, regulilor si la respectarea drepturilor celorlalti.

SP (denumiti si Artizanii): vorbesc despre lucrurile aflate chiar in fata lor, pe care le pot manipula cu mare usurinta. Optimisti si realisti, au un talent special in rezolvarea crizelor de orice fel, uneori chiar prin modificarea (incalcarea?) regulior. Impetuosi si impulsivi, se manifesta ca mari iubitori de libertate. Exceleaza in inteligenta tactica.

NT (denumiti si Rationali): sceptici, independenti in gandire, focalizati peintelegerea abstracta a problemelor cu care se intalnesc. Lideri strategici innascuti, au incredere in logica si isi doresc intelegerea felului in care sistemele functioneaza. Tind sa mearga la principiile pe care se fundamenteaza functionarea cazurilor particulare. Nu tin cont de ceea ce inseamna ” politic corect”, cauta cea mai eficienta solutie pentru o problema intalnita. Exceleaza in inteligenta strategica.

NF (denumiti si Idealisti): sunt preocupati de crestere si dezvoltare personala. Fac eforturi pentru a afla cine sunt si cum pot sa dezvolte la maxim potentialul personalitatii lor si al celor din jur. Prefera sa se focalizeze mai mult pe ceea ce ar putea fi, mai degraba decat pe realitatea concreta.

Exceleaza in inteligenta diplomatica.

temperamentePentru mai multe detalii despre cele patru tipologii (temperamente) descrise mai sus, vedeti si tipologia Keirsey.

Revenind la cifre, alaturat sunt ilustrate distributiile temperamentelor atat in populatia normala, cat si in bransa profesionala a directorilor de vanzari.

S-vs-NGraficul alaturat reprezinta distributia profilelor iNtuitive vs profilele Senzoriale (gandire abstract-conceptuala vs gandire concret-practica) in ansamblul populatiei normale (UK si US), precum si in ansamblul bransei profesionale a directorilor de vanzari.

Este evidenta, pe de o parte, ponderea aproate de patru ori mai mare a profilelor NT (ganditori intuitivi) in bransa directorilor de vanzari, prin comparatie cu populatia normala. Daca mai punem si faptul ca profilele intuitive in bransa vanzatorilor sunt de doua ori mai multe decat in populatia normala, cred ca putem incepe sa discutam de o adaptare creativa la un mediu eminamente caracterizat de lipsa de resurse si inventarea solutiilor.

Spuneam ca efectul ” Oz” ar fi capacitatea de a materializa o idee, de a face pe altii sa ne urmeze intr-o viziune asupra realitatii. Nu numai ca profilele de personalitate care creeaza realitatea sunt rare in populatia normala, dar putem spune ca aceste profile de personalitate sunt esentiale acolo unde resursele nu sunt usor accesibile si este necesara reconfigurarea mediului pentru a le accesa.

26 Aug

Efectul “Oz” – introducere ;)

imageSensul comun, pe care-l gasim intr-o relatie, creeaza o alveola in realitate. Cream o alveola de liniste si familiaritate. De fapt, abia atunci se creeaza realitatea. Gasim acelasi sens si cand suntem pasionati de o idee, de un concept, de ceva care se vrea inventat de noi 😉

Din masa de nedefinit din jurul nostru, sculptam conform sensului propriu, subiectiv, acea realitate in care ne definim si pe care o definim astfel. Apoi traim bucuria si fericirea lui “Acasa”.

Chiar si cei mai putin treziti (constienti ?) dintre noi isi creeaza un sens al lor. Diferenta apare cred, atunci cand sensul cu ajutorul caruia construim e unul fluid si nu unul rigid.

Realitatea construita pe baza celui dintai e fluid-crescatoare, iar realitatea construita pe baza celui de-al doilea e securizanta-neschimbatoare.
Boat ThrottleIn prima varianta, realitatea pe care o construim e saturata cu emotia jocului, a placerii de a ne imagina. In cea de a doua varianta, cream o realitate din ceea ce avem la dispozitie, si din acest motiv gradele de libertate sunt reduse.
In varianta gandirii centrate pe posibilitati si imaginatie, starea celui care detine un astfel de “procesor” (da, cam ca la computere, dar mai simplu 😉 poate sa inspire si pe altii. Adica sa-i atraga, sa-i faca sa locuiasca in realitatea sa. Ce, voi n-ati auzit de viziunea care, traita de un ganditor, poate sa faca sa apara un intreg proiect sau produs nou?! Haide…o sa-mi spuneti ca nici de Steve Jobs n-ati auzit?!
In varianta gandirii centrate pe inventarierea mediului inconjurator si a descoperirii celei mai bune optiuni…ei bine… As risca sa spun ca astfel, in cel mai bun caz, putem continua sa traim intr-o versiune imbunatatita a…trecutului.

Nu ma credeti…

O sa urmeze niste statistica 😉

14 Jul

Lapis exiliis

lapis exiliis“Pe masură ce creşte complexitatea, formulările precise pierd din înţeles şi formulările pline de înţeles pierd din precizie.” Lotfi Zadeh (logica fuzzy)

Ma uit la omul din fata mea: a venit sa-si caute echilibrul pierdut pe undeva, pe carare. Ascult povestea lui intortocheata, cu explicatii despre problemele care-l chinuie.

Il vad apoi ca pe un fluture de noapte, lovindu-se orb de proprii Zei-principii, in drumul sau spre liniste.

Lucian Blaga parca spunea ca ca suntem inzestrati cu doua tipuri de cunoastere: una paradisiaca, bazata pe ratiune si pe observarea realitatii ca dat. Cealalta forma de cunoastere e denumita luciferica, in care misterul e acceptat si revelat incet-incet.

Prima e cunoasterea imediata, faptica a prezentului. Frica de dispretul celorlalti, frica de a nu vedea in ochii lor ceea ce banuiam despre lasitatea noastra, ne fac sa cautam a fi “normali”. Atat de mult incat ne anesteziem singura instanta care ne poate ghida in cautarile noastre: intuitia.

Cea de a doua forma de cunoastere, denumita de Blaga “luciferica”, caracteristica omului creator, capabil sa-si infrunte temerile si sa-si transforme destinul. O redescoperim de fiecare data cand faldurile socialului ne orbesc inaintarea.

Lapis exiliis (piatra exilului) e indicatorul de drum, borna: spre intuitia razvratitului sau spre cunoastere rationala a conservatorului? E metafora pe care cultura noastra o contine de cateva mii de ani: desemneaza piatra care transforma alchimic materia impura in esenta, necunoasterea in revelatia transcendenta a adevarului. Metafora a carei intrupare a fost cautata in van de Artur si de cavalerii lui, cu o frenezie caracteristica animalelor inradacinate in concretul foamei si al simturilor.

Reantorcandu-ma la nevoia de principii a clientului meu, ma trezesc meditand la toate propozitiile pe care mi le spun si eu folosindu-l pe TREBUIE. Enunt adesea imperative impersonale de care ma tin apoi cu vinovatie, uitand ca nu-mi apartin sau ca au fost rolul unei conjuncturi in care nu am putut simti, in care frica ori furia m-au orbit.

E inca in fata mea, intr-o carapace, fara vitalitate. Nerabdator, e iritat de linistea pe care i-o propun prin intalnire.

Stiu ca vrea solutii si pot sa aleg a-i domoli durerea si dezamagirea, explicandu-i. Dar stiu ca ce-i explic azi, de maine va fi inutil. Si stiu ca se va intoarce impotriva “explicatiilor”, in trecerea lui de la static la fluid. Acum mult timp in urma, cand a simtit ca presiunea misterului din jur ii ameninta structura, a creat in jurul lui o armura aspra – Ratiunea. Stie si el ca are nevoie de timp sa se vindece de stratul asta.

Sau pot sa-l astept sa vada, ca-n povesti, rascrucea. Atunci cand criza va fi suficient de puternica, va descoperi viata din sufletul sau.

Prins in schematismul dogmelor personale, e in siguranta deocamdata. Dar simte dureros ca nu mai creste si ca-l ingradesc propriile absolutizari.

Se-nfurie si-i vad tornada din interior, pe cale sa rastoarne piedestalurile mancate de timp ale Zeilor-Principii.

Pe asta ai vazut-o? Ii arat cu mana linia fina-miscatoare a misterului. Se-ncrunta: nu se incadreaza in ce STIU! circular

Domeniul contradictoriului e infiorator, populat fiind de intrebari de genul:

– am fost sau n-am fost iubit de ai mei?

– sunt sau nu demn de stima mea?

— Da-mi o explicatie, psihologule!

— Ia o iluzie, pana te prinzi: gandesti corect, desi asta nu-ti ajuta cresterea.

Imediatul nu e locul tau. Iesi din ce stii deja.

31 May

Al Khidr, intuitia verde

al khidr” Primitive man must tame the animal in himself and make it his helpful companion; civilized man must heal the animal in himself and make it his friend”. Carl Gustav Jung, Man and his symbols

Marturisesc ca povestea de-o scriu acum am rulat-o mult timp in minte inainte sa indraznesc s-o scriu. Pe de o parte, e greu de scris/ exprimat ceea ce aduce intuitia. Pe de alta parte, disciplina de empirist (radem, glumim, da’ tre’ sa iasa si ceva statistica, ceva corelatii..) nu ma lasa prea usor sa scriu “chestii”. Si totusi…

“Visam ca eram intr-o incapere ciudata, ca si cum ar fi fost intr-o casa cum vezi prin filmele cu regi si razboaie barbare. Totul era facut din piatra gri, iar familia mea dormea in paturi raspandite prin camera aia mare. Pe unul din pereti era un semineu imens, in care ardea mocnit focul. Eu eram singurul treaz si nu stiu de ce-i priveam cum dormeau. Apoi m-a cuprins o groaza imensa, vazand cum o aratare verde trecea de la unul la altul din cei care dormeau. In tot timpul asta ma privea fix. M-am uitat mai atent la aratare, moment in care m-am trezit cu ea/ el fix in dreptul ochilor, la distanta de o palma. Am vazut cu oroare pielea verde si ochii galbeni, ca de pisica, apoi am realizat ca aratarea aia avea fata mea, eram eu. Am vrut s-o imping, dar bratele imi erau paralizate. A disparut, retragandu-se in semineu, ultima imagine avand-o cu ochii aia galbeni, inumani.

M-am trezit respirand greu, plin de transpiratie, obosit ca dupa un efort imens.”

“Al doilea vis a fost si mai ciudat, pentru ca visam ca-s treaz si ca privesc o aratare verde, calare pe pieptul meu. Si-a apropiat fata de mine incet, ca pentru a-mi da timp s-o vad si sa inteleg. I-am observat trasaturile si am recunoscut-o: era personajul din visul anterior. Numai ca acum pielea era neteda, aproape umana. Ochii erau ca de pisica, galbeni, cu irisul-virgula negru. Senzatia de teroare si paralizie a fost de nedescris. Am coborat privirea spre pieptul meu, unde mi se parea apasarea cea mai puternica. Acolo am vazut cu ma presa cu mainile. Avea gheare puternice, ca de pisica, de culoarea cuprului curat.

Am simtit o durere vie in piept, moment in care am realizat ca-si infipsese ghearele in carnea mea. Privind din nou spre “mainile” aratarii, am observat ca emiteau scantei electrice.

Apoi m-am trezit. Aratarea din vis disparuse, insa imaginea camerei era la fel ca-n vis. Oare visasem cu ochii deschisi? N-am putut adormi la loc, in camera parandu-mi-se ca-i persistenta prezenta aratarii.”

al khidrClientul care mi-a povestit cele doua vise n-a auzit de Al Khidr, cel despre care musulmanii scriu in Coran.

Literal, Al Khidr inseamna ” Cel verde”. E descris ca personajul-cheie al initierii celor fara de invatator. Vazut ca si o forta a naturii, incalca cu nonsalanta orice principii etice, in virtutea unei legi mai presus de canoanele omenesti. Povestea spune ca Moise i-a cerut lui Al Khidr sa-l invete, dar n-a putut suporta/ indura tot ce a venit dinspre maestrul sau. La despartire insa “cheile” tuturor faptelor savarsite de Al Khidr si acuzate de Moise ca fiind neetice si salbatice, au fost aratate lui Moise.

Sufitii, filosofi si mistici musulmani, il descriu pe Al Khidr ca aspect atemporal al dezvoltarii umane. Timpul in care ne grabim sa intelegem faptele din jurul nostru e diferit de timpul din care dezvoltarea noastra isi ia directie.

Continem oare mai mult decat intelegerea pe care o extragem din lumea care ne inconjoara? Grea intrebare, al carei raspuns il regasesc mereu la confluenta tuturor tehnicilor si metodelor de care ma folosesc pentru a-mi asigura rigoarea discursului. Iar si iar, in spatele cifrelor gasesc metafore.

Gasesc o lume in care timpul face salturi agile, de felina, unind pervers intamplari din copilarie cu evenimente din lumea tehnicizata si rece a organizatiilor. Gasesc instincte mai vechi decat Orasul furisandu-se viclean printre birouri, computere si telefoane.

Personajul despre care va vorbesc e o expresie a ingemanarii creative dintre vehicolul modern al civilizatiei si vechile cursuri subterane ale insinctelor.

Al Khidr inglobeaza forta vitala  si originalitatea intregii naturi, traducand in graiul viselor vastele miscari ale lumii din interior.

Ma intalnesc cu Al Khidr in orele de psihoterapie, de fiecare data cand un client la limita resurselor gaseste pe neasteptate treapta spre mai bine. Si intuiesc acolo scanteia verde care nu lasa omul sa se stinga.

 

20 May

..nitel mai linistit

“Urmaream atenta cum fetita aceea construia pe mal un castel de nisip. Tragea cu mainile nisipul si-l presa cu genunchii, ridicand o gramajoara de nisip. Apoi valul i-a spulberat munca, lasand-o pentru o clipa prada surprizei. S-a apucat iar de construit, presand de zor nisipul cu palmele si genunchii.
Cand alt val i-a topit castelul, a luat in palma nisip si s-a apropiat de apa:
–    Poftim, ia-l tu!
Si astfel a descoperit Marea”. psihoterapeut Liliana Malahov
congresSunt dupa trei zile de participare la Congresul National de psihoterapie organizat de Societatea de Analiza Existentiala si Logoterapie si de Asociatia Romana de psihoterapie centrata pe Persoana . Tema evenimentului a fost Fenomenologia. Marturisesc ca a trebuit sa caut semnificatia termenului, ca nu-l stiam. Nu de alta, dar greseam lucrarea!
Mișcare filozofica inițiata de Ed. Husserl, la începutul sec. 20, care opune teorii cunoașterii bazate pe atitudinea naturalista (presupunerea unei lumi fizice obiective existând independent de conștiința) o interpretare a elementelor experienței noastre (fenomenele) prin prisma intenționalitații. Ca metoda, Fenomenologia consta în suspendarea sau punerea în paranteza a atitudinii naturaliste (empirice) și ridicarea, printr-o succesiune de reducții la conștiința pura, independenta de orice determinație a lumii empirice.
Greu! Prima data cand am citit randurile de mai sus, mi-am zis: luati doua kile de cartofi si faceti-le o reductie eidetica la piure. Mai greu e ca prin reductia asta nu ajung sa mananc nimic, ci doar sa-mi imaginez ca mananc si sa vorbesc despre asta. Dar..pot descrie o reteta, si voi s-o realizati in bucatariile voastre?!
Din certitudinea senzoriala demna de un sofer de Bucuresti, in trei zile intense de Congres am esuat in valurile iuti ale sensului subiectiv.
Marturisesc ca n-am fost pregatit sa inot  in materia densa pe care am gasit-o in atmosfera din sala de congres. Mai ales ca lucrarea (o gasiti aici) pe care o redactasem dupa toate regulile metodei empirice (obiectiv, metoda, instrumente riguroase si concluzii pertinente), investiga tocmai zona de confluenta intre obiectiv-subiectiv in perceptie. Adica imi inchipuiam ca-mi voi folosi creierul (sau macar partea lui rationala) si voi vedea incotro bate vantul.
Nu stiu cati dintre voi ati incercat senzatia (si sper sa nu fie cazul prea curand) dintr-un accident auto. La momentul asta mediul din jurul meu are niste caracteristici clare, apoi mediul se schimba brutal intr-o fractiune de secunda. Si-ti vine sa intrebi: da’ tu..de unde ai aparut in portiera mea?
La inceputul lucrarilor imi treceau prin cap chestii de pe la psihiatrie (“schizofrenia s-ar putea manifesta in plan clinic prin fenomenologie productiva intensa, dezorganizare in plan cognitiv si frecvente episoade de tip autist”- Pamfil Ogodescu, Persoana si devenire). Tentatia a fost mare in a ma agata de empirism, mai ales la lucrarile care au continut studii de caz clinice.
Progresiv, realitatea din sala a fost metamorfozata si au aparut forme de simtire vie, puternica. Unele lucrari au fost plictisitoare si am “vazut” valuri-valuri de furie politicoasa trecand prin sala (ce, doar nu era sa ne manifestam nepoliticos intre atatia psihiatri si psihologi… cu pastilele la ei! 😉 Alte lucrari au fost emotionante si am simtit magnetismul comunicarii compasiunii si al empatiei.sala congres
Nu pot spune ca m-am intors odihnit de la Congresul din Predeal… dezbaterile din grupul psihoterapeutilor se intindeau pana tarziu in noapte, totul insotit de apa plata si lamaie 😉

La final, empiristul din mine a luat diploma asta:

diplomaInsa noul convertit la fenomenologie din mine pot spune ca s-a intors mai linistit. Am inteles ca noi „vedem” sensuri, idei, avem intuitii care ne determina sa vedem specia în spatele individului, conceptul în spatele lucrului concret. Am inteles ca esentele sunt accesibile intuitiei deoarece constituie acel „ceva” sub care se releveaza „lucrul însusi”.
M-am intors, cu alte cuvinte, mai increzator in intutitia si creativitatea mea.

“..un locus al evaluarii intern. Poate cea mai importanta conditie a creativitatii este aceea ca sursa sau locusul judecatilor evaluatoare sa fie interna. Pentru persoana creativa, valoarea produsului ei este data nu de laudele sau criticile venite de la altii, ci de ea insasi. Am creat ceva care ma multumeste pe mine?  (…) Putem spune ca EU-ul aduce o structura in relatie cu realitatea. “
Carl Rogers – A deveni o persoana, p.481

02 May

Select workout

select workout1“Stateam acolo in camera si simteam cum incep sa ma enervez. Doctorul nu parea sa inteleaga ca ma grabesc, continua sa scrie la tastatura cu cate doua degete de la fiecare mana, spre disperarea mea. Intarziam la o alta intalnire si el parea ca n-are habar de asta. Apoi m-am gandit: daca tot am ajuns pana aici, ce-ar fi sa ma hotarasc ce-i mai important? Intre nevoia mea de precizie a programului si sanatate, am ales sanatatea. M-am linistit si am putut sa inteleg ce am de facut.”
Mergem pe un drum cu jaloane valorice, pe care le simtim adanc in centrul emotiilor noastre de fiecare data cand le atingem sau le ratam. Aparent luam decizii rationale, dar mintea noastra emotionala “decide” cu secunde bune inainte ca ratiunea sa realizeze “motivul”.

Ce ne-am face fara familiaritatea conferita de recunoasterea valorilor care s-au sedimentat si ne-au securizat in deciziile de pana acum? In loc sa parcurgem relaxati un drum ale carui intersectii le putem recunoaste usor, fara valori ne-am folosi excesiv mintea rationala, iar drumul ar fi obositor si plin de teama difuza.
Dar se intampla ca nu mergem singuri pe drum si, la intalnirea cu un altul, facem comparatia rapida intre sistemul lui de orientare si al nostru. Rezultatul comparatiei ne spune daca putem continua drumul impreuna sau nu. Sisteme similare de reprezentare arata un drum comod, fara dificultati in adaptare. Sisteme de orientare usor diferite fac sa se simta “optica” straina la decizii minore. Nu neaparat ne deranjeaza decizia diferita, ci mai mult senzatia de disconfort creata de expunerea la un aspect al lumii pe care nu-l vedeam pana atunci. Caci omul din fata noastra s-a format intr-o alta istorie decat a noastra si se adapteaza la realitate cu alte valori.
Scriptul semi-automat conform caruia ne programam traseul se zdruncina in aceste cazuri si ne trezim fata in fata cu realitatea de care uitasem ca exista.

Si, uite asa, o luam de la capat: iar anxietate, iar adaptare…

Si dezvoltam variante: ne retragem, pentru ca efortul e mare, senzatia de teama si disconfortul sunt greu de dus la momentul selecto workout2deciziei..mergem pe calea cunoscuta. Efort minim, drum cunoscut, crestere modesta.
Sau… acceptam ca n-am vazut tot si strangem haina subtire a ratiunii in jurul nostru, pasind in viscolul haosului din jur. Gandul e la destinatie si la cum fiinta noastra va fi mai puternica, fericita si adaptabila cand vom fi ajuns acolo. Trecem prin transformarea ceruta de acceptarea si/sau adoptia noilor valori, induram senzatia de alienare.

Dar la final zambim, pentru ca am crescut in urma efortului, iar la destinatie am ajuns tot noi, insa usor diferiti si intariti de experienta inedita.

Sau.. mergem la intamplare?

17 Mar

Shamyaza – hybris

meDEX: HÝBRIS s. n. (Lit.) Mândrie nemăsurată a unui individ, supraapreciere a forțelor și libertății sale în confruntarea cu destinul (considerate ca surse ale tragicului în teatrul antic)

Clientul sta in fata mea si priveste ingandurat in podea, cu o privire incetosata.

– De ce nu resusesc sa trec de asta si sa devin o persoana fericita? Ma simt ca si prins intr-o plasa care nu ma lasa se merg pe drumul meu.

Mi-as dori sa nu raspund la o intrebare care incepe in maniera perfida a rationalului “de ce?”. Pur si simplu cred ca inconstientul nu e un domeniu al vietii noastre caruia sa-i fie de ajuns un raspuns care sa inceapa cu “pentru ca”.

Ma uit la el acum. Il stiu prins in paienjenisul unor ritualuri si angoase obositoare, infrant de fiecare data in fata temerilor, esuand in repetitii.

..mda..dureros..sa-mi iau oare responsabilitatea sa-i zic? Dar daca propriile ganduri despre el si despre felul in care-si traieste viata vor bloca ce-i spun? Pe de alta parte, nici sa-l las in prag n-as vrea..pare ca mai are un pic. Ma gandesc ca ar trebuie sa-l astept cuminte, asa cum Principiul scolii de psihoterapie din care fac parte imi dicteaza.

Sau…sa-l trag discret de maneca si sa-i arat ceva care sa-l ajute?

Doar n-oi fi luat degeaba de atatea ori nota 2 pentru suflat la scoala… ceva-ceva era si atunci prezent. Asa! La naiba cu regulile!

Decid din nou sa sar parleazul peste toate deontologiile si normele.. fie ce-o fi! Trag aer in piept, constient ca pulsul mi-e accelerat de insolenta, si-i spun:

-Ti-s mai dragi compulsiile tale decat drumul inainte, bag seama.

Se uita la mine incruntat. De atatia ani e urmarit de teama de a nu fi ca al sau parinte, incat nu mai e sigur de nimic: o fi ceva in el din structura parintelui sau nu? Si daca da, cat e buna structura asta mostenita, cat din ea contine virusul distrugerii atat de bine cunoscut si simtit de-a lungul copilariei?

– Mai bine mergeam la un psihoterapeut cognitivist… macar mi-ar fi dat teme!

Sa rezist tentatiei de a-l “ajuta” cu o tema sau nu? Grea intrebare! Nici eu n-am multa minte… si pare ca, in spatele cuvintelor, inca imi spune ca e in cautarea rolului de Parinte. Ma tin in continuare pe valul insolentei ce-mi da putere:

– Timp de-o saptamana sa citesti cate o pagina mai mult in fiecare zi.

– Dar n-am mai citit de doua luni!

– …si sa-ti notezi cat de prezent/ atent ai putut sa fii de-a lungul exercitiului. Cand o sa apara renuntarea, sa stai cu ochii treji si sa-ti devii simpatic, chiar si asa sever 🙂

Intors mereu din drum de teama de a nu gresi, omul din fata mea e prins in mrejele unui trecut demult apus. Pot doar sa alerg odata cu el, in cerc, fara a-mi pierde rabdarea. Din cand in cand o iau fatis pe alta cale decat a lui. Ma asigur ca relatia noastra e inca suportabila pentru el si ma intorc. Apoi discutam despre ce-a simtit cand a constatat ca se poate si altfel, fara sa mori subit intr-un atac de panica.

Inca nu-s sigur, dar azi am vazut in ochii lui o scanteiere. Va indrazni oare sa comita gestul suprem al infruntarii? Pana acum imaginea terifianta a Parintelui l-a zdrobit, confirmandu-i ca lumea din jur poate fi stapanita doar prin “magia” tulburarii obsesiv-compulsive.

Am facut amandoi loc, cu rabdare si delicatete. Loc pentru mai multa lumina intr-o incapere a sufletului tapetata cu fricile copilariei. Am aruncat prin fereastra deschisa ganduri prafuite, imagini injumatatite. Inca nu vede fereastra, i-e doar frica de inaltime.

Acum se apropie de “examen”: are de vazut cu proprii ochi Parintele din el, instanta psihica interna care-l judeca si coordoneaza. Doar ca de data asta ar trebui sa simta dragoste si compasiune, in locul fricii si insingurarii.

Sau o sa cada iar.

Eu am indraznit si i-am aratat cum e sa infrunti cu capul sus Principiul-ce-limiteaza si consecinta acestuit gest: propria vinovatie.

Astept ca Shamyaza, duhul mandriei, sa-i dea aripi sa indrazneasca sa vada primavara de afara.

Cerul e dincolo de geam.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com