Formulele reductive prin care individualitatea se exprima la nivel social sunt alese in cursul civilizarii noastre. Conduita reprezinta insumarea de practici prin care individul se dovedeste integrat unei comunitati, unei ordini suprasegmentate. Adica, fiecare din noi alege ce sa semnifice in contact cu stimulii inconjuratori: exercitam benevol un autocontrol asupra emotionalitatii noastre, pentru a pastra atributul zoon politikon. Prin faptul ca alegem sa reactionam emotional la fel ca cei de langa noi, aducem imaginarul in real si in conduita. Ne asemanam cu cei de langa noi si suntem previzibili, asa cum si ei sunt pentru noi.

Hai sa ne uitam la o paradigma generala prin care, in orientarea vocationala (demersul profesionist prin care

individul isi dezvolta resurse personale cu scopul de a-si stabili, implementa si ajusta planurile de viata, atat pe termen scurt cat si pe termen lung -Nilsson & Akerblom, 1999)se stabilesc vectorii mari de interese individuale.

Aceasta paradigma este cea a lui Holland si e definita de plasarea antagonica a unor dimensiuni de tip: date vs idei, lucruri vs oameni. Combinatiile dintre cele 4 dimensiuni la nivel individual dau implicarea profesionala in domenii saturate in sarcini de tip: servicii sociale, arte, stiinta si tehnologie, tehnica, operatiuni comerciale, vanzari si administrare. Modelul se numeste generic RIASEC

(schema alaturata). Modelul Holland permite ca cei talentati intr-un anumit domeniu sa fie mai usor orientati spre domeniul in care sa-si atinga maximul de performanta…si sa lucreze alaturi de indivizi asemanatori (pasionati de aceleasi tipuri de interactiuni 🙂

Un exemplu si mai general: un tip, pe nume P.R. Hofstatter a utilizat tehnica diferentiatorului semantic pentru a studia comparativ haloul afectiv sau conotatia unor termeni, printre altele, notiunea de “singuratate” (“lonesomeness”). El a propus unui lot de studenti americani si unui lot de studenti germani evaluarea acestei notiuni pe o scala cu 24 de polaritati. S-a retinut profilul modal la cele doua loturi, adica adjectivele cu frecventa maxima.
Constatarea: notiunea de singuratate este corelata – in cadrul lotului american – indeosebi cu asociatii negative: slab, pustiu, marunt, bolnav, trist, urat, invechit, las, superficial. In mediul german, marcat de o bogata traditie filosofica, aceeasi notiune se bucura de un halou mult mai pozitiv. “Spre deosebire de german – arata autorul – americanul solitar are un simtamant cu totul neplacut. Cu alte cuvinte, el suporta aceasta stare mult mai greu decat germanul; nu e de presupus ca ar cauta-o de buna voie”. In limba germana, conotatii mai apropiate de cuvantul american “lonesomeness” prezinta, de pilda, teama, plictisul, oboseala.

Mini-experimentul de saptamana trecuta era legat de perceptia asupra unei imagini si s-a finalizat asa:imaginea reprezinta ceva primitor, cald si intim (primele trei ordine de marime la frecvente).

Si, va veti intreba, ce-i cu asta?

Pai..am aflat ca cititorii acestui blog (sau cel putin cei care au votat in sondajul de saptamana trecuta) impartasesc valori precum: caldura interpersonala, spirit gregar, preferinta pentru o conduita agreabila.

Ma va contrazice, probabil, esantionul care a votat atributele imaginii din categoria “rece, singuratic, pustiu” 😉

.