psihoterapie | Psihologie servicii | Page 3
14 Oct

Teriac- gramaje si efecte ;)

reteta si gramaje..da…am asa un sentiment ciudat, cum ca nu m-ar crede lumea. Aud niste voci (sigur, v-ati prins ca eu iau medicamente, dar asta e pentru raceala, nu pentru voci). Si vocile astea imi spun: “Bogdan, nu te credem ca psihoterapia functioneaza!” Zzz..

Cand l-am lasat in urma pe maestrul meu (ca daca-i spuneam supervizor, suna asa.. cu mai putina metafora), l-am auzit spunandu-mi: “Luke, foloseste Fortza!”

Glumesc, n-a zis Forta, a zis Statistica! Si nici nu cred ca vorbea cu mine, ca nu ma cheama Luke. Sau…?

Deci: cand n-am increderea si aprecierea maselor in urma discursului meu despre psihologie organizationala si psihoterapie, ma pot refugia in autismul cert al Statisticii 🙂

Asadar, povestea merge mai departe. Daca am vazut ca radacina cuvantului teriac inseamna “care are legatura cu bestiile”, o sa vedem continuarea povestii cu reteta acestui panaceu, care continea gramaje diferite de radacini de plante, seminte flori, fructe, uleiuri, substante minerale si extracte animale. Totul pentru a vindeca “bestiile” din Imaginarul fiecaruia si efectele muscaturilor acestora asupra sufletului!

E mult de scris…nu vreti sa trecem la statistica?

Deeci: se ia un grup de oameni care si-o cauta doresc:

  • sa aiba mai multa libertate in decizie,
  • sa foloseasca mai putina energie in desfasurarea activitatii profesionale de zi cu zi,
  • sa aiba mai putine conflicte la locul de munca,
  • sa fie mai liberi sa-si exprime ideile

Si se masoara personalitatea lor cu un test (da, NEO-PI-R !), ca sa stim de unde plecam. Stiti, cei 30 de factori de personalitate, grupati pe cele 5 dimensiuni:

dezechilibru emotional – N,

extraversie – E,

deschidere la experienta si emotii – O,

agreabilitate -A

capacitatea de a sustine si proiecta scopuri – Cdimensiuni

Dupa masurare, trecem la treaba: lustruim idei fixe, polisham creiere si nituim rupturi de suflet. Ca doar suntem in atelierul de tuning psihologic 😉

nMda…ce sa vezi dupa 12 sedinte de psihoterapie? Nu stiu de ce, dar in tara noastra, lumea se fereste sa espuna ca merge la psihoterapeut, de parca ar fi vorba despre venerolog; asa ca am facut ce stiam eu mai bine: „Terapia nu este o chestiune de a face ceva pentru individ sau de a-i induce ideea de a face ceva pentru el. Este o chestiune de eliberare a individului opentru o crestere normala si dezvoltare” Carl Rogeras, c1942.

Dupa terminarea celor 12 sedinte de… discutat calm cu oamenii astia (cu fiecare in parte 12 sedinte) pe problemele pe care au considerat ei sa le aduca in atentie si discutie, le-am propus sa vedem daca s-a intamplat ceva cu ei.

Asa ca am reaplicat testul de personalitate. Dupa ce am dat deoparte erorile de masurare ale testului- scorurile din interiorul portiunii rosii a graficului privind diferentele de scoruri- am inceput interpretarea rezultatelor. Pentru cei extrem de curiosi, un instrument bun de psihodiagnostic are o eroare ±5 note T test-retest. Ce-s alea note T?..lasa, va spun alta data – au legatura cu curba lui Gauss. Si…surprize!

Iata lista modificarilor de personalitate (in varianta sintetica, a grupului, pentru ca cea detaliata e confidentiala, ca sa zic asa):

– au dezvoltat stima de sine si incredere in puterile personale (scor A5- modestie– scazut, scor C1- incredere in capacitatea profesionala-crescut, dorinta de realizare -C4 crescuta)

– a crescut echilibru emotional, prin scaderea vulnerabilitatii la stres – N6, si a constiintei de sine (timiditate) N4

– le-a crescut capacitatea de a-si seta obiective si a le urmari (ordinea crescuta -C2, simtul datoriei crescut- C3

– si..la urma, dar regina balului..Empatia (deschidere la sentimente – O3) cu maxim de dezvoltare pe tot grupul!dif

Yess!

Deja aud voci care-mi spun discret: “opreste-te, te rugam! Acum te credem! N-o sa ne mai indoim niciodata ca psihoterapia poate functiona in mediul organizational!” 😉

 

 

08 Oct

Teriac: simptome-tinta

hot glassLacrimile de Batavia sunt obiecte mici, formate din sticla topita hotheadturnata in apa foarte rece. In contact cu apa, sticla incandescenta se solidifica, formand picaturi cu o duritate extrema. Rezista aceste obiecte nou formate la lovitura unui ciocan, insa nu rezista la ruperea portiunii inguste- se distrug cu o viteza imensa (de noua ori viteza sunetului!), eliberand toata energia incatusata la formarea lor. Au fost aduse in 1660 de printul Rupert al Bavariei in Anglia si au capatat denumirea de “lacrimi de Batavia”. “Jucariile” din sticla ilustreaza si azi forta distructiva a tensiunii acumulate la formarea lor.

batavian tears1Ma voi folosi de ceea ce am descris pana acum pentru a ilustra modul de functionare al unor formatiuni din zona inconstienta a personalitatii noastre, procesul prin care aceste formatiuni iau nastere si, de ce nu, voi descrie intr-un post viitor cum au fost aceste formatiuni “tratate” cu ajutorul psihoterapiei unei doze de Teriac 😉

Simtul propriei persoane si al stimei de sine sunt emergente ale contactului cu un Altul. Polarizarile intre incredere-neancredere, autonomie-rusine si indoiala creeaza tensiuni greu de tolerat pentru identitatea inca in formare a copilului. Aceste tensiuni au un rasunet atat de profund, incat ajung in ceea ce neurologii denumesc proto-self (vezi Antonio Damasio), o instanta a personalitatii ce-si are temelia in insasi substanta fizica a creierului.

Acest mod de a fi al lucrurilor genereaza mai tarziu dileme in dezvoltare: sa lasam lucrurile cum sunt sau sa ne luam inima in dinti si sa acceptam schimbarea?

Sa fie oare de ajuns ca propunem adultului ce-si doreste a se dezvolta noi modele de comportament? Si astfel, intr-un veritabil “dresaj” acceptat cu buna stiinta, clientul nostru sa poata sa-si depaseasca limitele impotriva carora se lupta? Sa ne amintim totusi ca baza “softului” de identitate- Self-Concept-ul, nu pare deloc intangibila, abstracta, fiind compusa din retele neuronale si din energia care curge de-a lungul acestora…

Colectia de scripturi (suna ca-n informatica, dar…) formate prin combinarea de procese biochimice ale creierului, engramari emotionale, cognitii despre acestea si valori este “softul” care ne modeleaza viata. Se discuta din acest motiv despre tipare repetitive, cu auto-indeplinire, sau pur si simplu despre stil de viata.

Mda… si mie-mi vine in cap expresia aia cu liberul arbitru..unde-o fi?

Adica populatiile din Imaginar (vezi postul anterior) nu-s chiar asa..o metafora ?!

Daca metafora asta poate sa-mi “faca” un ulcer sau o boala de piele, parca as vrea sa stiu ce a adus-o prin Imaginarul meu si ce-i genereaza autonomia..

Obiectivul meu e sa va/ ma provoc (!) in a gandi mai aproape de ceea ce un individ pe nume Daniel Stern a denumit si descris in 1985 ca fiind: “representations of interactions that have been generalized”- RIGs. Nu imi doresc  neaparat o disertatie teoretica, ci sa-mi exprim uimirea fata de energia, forta cu care aceste formatiuni, odata „intrebate” de sanatate in cursul psihoterapiei, reusesc sa fure „peisajul” clientului si sa-l deturneze de la o discutie care le are drept obiect.

Da, lacrimile de Batavia stiu sa reziste tentativelor mai putin hotarate de a le face sa piarda suprematia asupra Imaginarului nostru!

Tot ele, RIGs, abordate cu rabdare si suficienta energie in cadrul psihoterapiei, pot ceda cantitatea de energie pe care au inmagazinat-o cu ani in urma la crearea lor. Altfel cum sa explici faptul ca un client care termina psihoterapia are pentru el, ideile si planurile sale mai mult entuziasm si creativitate?

Cam de-aici incepe liberul arbitru, dupa ce micile lacrimi de Batavia din Imaginarul nostru incep sa cedeze ce-au furat la formarea noastra ca fiinte autonome: simtul propriei persoane, Self-conceptul. Ne lasa, cu alte cuvinte, sa mai vedem/ sa ne simbolizam si altceva decat ce-au “vazut” ele la data formarii lor.

Si astfel, in Simbolic, (vazut ca domeniu psihic al sensului si semnificatiilor atribuite obiectelor inconjuratoare si trairilor noastre) , apar definitii ale realitatii noi, mai functionale, actualizate 😉

Mai pe romaneste, de fiecare data cand ne fuge mintea de la ceva important legat de noi, ar fi interesant s-o readucem cu blandete la traseul initial, acela in care eram angajati in auto-lamurire. Cu cat fuge mai mult, cu atat e un semn mai bun ca dedesubt e o lacrima de Batavia (stiu, si mie-mi place limbajul ultra-specializat al oricarei scoli de psihoterapie, asa ca am sa traduc metafora anterioara in acronimul RIGs 😉. Ea trebuie reancalzita, pentru ca doar astfel energia din ea se poate reantoarce pasnic la noi si ne poate alimenta creativitatea si pofta de viata. Interventia in forta poate cel mult sa ne oboseasca, sa ne confirme ca stratul de protectie al acestei formatiuni e mai puternic decat vointa noastra. Mai rau, daca reusim sa ciobim suprafata lacrimii de Batavia, efectul e unul singur: eliberarea dureroasa si distructiva a energiei care a fost inmagazinata la momentul formarii acesteia.

Daca n-ati adormit pana aici, probil ca deja sunteti nerabdatori sa vedeti daca se poate masura povestea spusa de mine… Vine si statistica, data viitoare 😉

 

 

01 Oct

Teriac

teriacTERIÁC s.n. 1. (Ant.) Compoziție medicamentoasă folosită ca remediu contra mușcăturilor de șarpe, migrenelor și în multe maladii. 2. Medicament universal; panaceu. [Pron. -ri-ac. / cf. fr. thériaque, gr. theriake (antidosis) – antidot contra animalelor veninoase, sălbatice].

In evolutia Eu-lui nostru, miscarile de inhalare-exhalare ale acestuia nu sunt chiar o metafora: sunt aduse la interior imaginile lumii exterioare si ale personajelor importante din viata noastra. Apoi imaginile sunt traite ca o realitate interna, cu forta si autonomie proprii. Putem astfel sa simtim relatia cu Celalalt prin simturi, dar si prin relatia cu imaginea perceputa a Celuilalt, asa cum e ea stocata in noi. Emitem comportamente exterioare partial in baza perceptiei lumii fizice, si partial in baza reactiilor interne la lumea obiectelor introiectate (aduse la interior, in imaginatie).

Te-ai certat vreodata cu vreun sef in mintea ta ca apoi sa-i zambesti cand a trecut pe langa tine? Ei, cam despre asta-i vorba in multele randuri inutile de mai sus 🙂

Si astfel apar lumile interioare: Realul, Imaginarul si Simbolicul.

Realul e instanta primara care se vrea revelata, transpusa in sens si imagine. De acolo ne vin instinctele, pornirile cele mai greu sau chiar imposibil de inteles si simbolizat.

ris“Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.

Mihai Eminescu, Luceafarul

In Simbolic, atribuim reguli, norme dupa care intelesul obiectelor poate fi conceput, iar obiectele manipulate. In Simbolic cream sensul dupa care se vor misca stelele din Universul intern:

“Dar deodat-un punct se mişcă… cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii…
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii..”

Mihai Eminescu, Scrisoarea I

Imaginarul contine reflectari ale lumii exterioare, incarcate de toate emotiile care au insotit intalnirea noastra cu aceste obiecte.

“Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale –
Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina”

Mihai Eminescu, Scrisoarea I

Imaginarul e populat de obiecte benigne, dar si de animale periculoase. Incarcate de forta telurica a primului contact intre noi-copii si Ceilalti-adulti, experientele cu Ceilalti bantuie prin noi partial cunoscute si explicate, furandu-ne tonusul si bucuria de a trai, modelandu-ne realitatea inconjuratoare dupa a lor emotie-chip.

Mai multa liniste si mai multa energie devin accesibile cand in spectrul Simbolic reusim reformulari care sa aduca mai multa congruenta intre nevoile Realului si hoardele de obiecte flamande de atentie ale Imaginarului. Nu intotdeauna este o munca usoara, de cele mai multe ori poate fi periculoasa: obiectele au viata lor si energia emotionala inmagazinata in acestea se poate dovedi brizanta.

Sigur, nu vorbesc aici de structura interna a cititorilor seriosi ai acestor randuri, ci de structura unor indivizi fantasmatici, utopici, care-si cauta dezvoltarea si pacea prin psihoterapie, meditatie si alte astfel de obiceiuri 😉

Am scris toate astea pentru a crea scena pe care voi invita sa apara imaginile-obiect din Imaginarul fiecaruia.

Te-ai intrebat vreodata cate salbaticiuni ai in menajeria personala?

Va urma 😉

 

 

 

 

15 Aug

Lampa lui Aladdin

doorwayTe plimbi de-a lungul plajei, incantat de senzatia pe care pietricelele si nisipul o transmit talpilor tale. Gandesti departe, fara sa vezi prea multe in jur.
Si apoi, ridicand privirile, constati ca plaja s-a sfarsit. Aici a rasarit o stanca imensa, iar plaja a devenit doar o panglica ingusta la picioarele stancii.
Continui drumul, sprijinindu-te cu mana de peretele de piatra. Si imediat devii constient de un sentiment destul de ciudat – ca si cum un fel de putere ar veni prin mainile tale de la stanca.
Recunosti in stomac senzatia pe care o aveai cand erai mic, in preajma sarbatorilor de iarna si, chiar daca mintea ta de adult inca se impotriveste, esti absolut convins in adancul sufletului ca stanca asta e magica. magic doorContinui drumul si, iata! O usa intredeschisa te asteapta in peretele neted de stanca. E incrustata cu semne ciudate, care-ti transmit ca s-ar putea sa fi ajuns mai aproape de raspunsurile cautate.
Pasesti pragul si intri intr-o curte interioara. Nu mai e nimeni altcineva acolo, dar te simti binevenit. E un spatiu frumos, decorat cu sculpturi din piatra. Observi ferestre in partea de sus a peretilor si o lumina care vine dintr-o deschidere de deasupra. Ferestrele au obloane sculptate, din lemn. Detalii naucitoare ale sculpturilor de pe aceste obloane te fac sa gandesti ca artizanii caresecond chamber le-au creat au avut tot timpul din lume sa-si exprime pasiunea pentru a crea.
Inaintezi si, din curtea interioara, intri intr-o camera cu lumina aramie, plina de divane si perne moi. Simti in aer mirosul de mirodenii (paciuli si scortisoara, dar parca si un miros vag de piper). Stii ca ai putea ramane aici pentru un somn odinitor. Totusi… mai e ceva: in capatul acestei incaperi – o usa care te cheama.
Pasii te duc intr-acolo si, dupa draperii, descoperi o scara care coboara. Fiecare trepta e luminata de un felinar.staircase-arabic-lights
Un pas… doi… simti ca, pe masura ce cobori treptele, te linistesti din ce in ce mai mult si simti ca te apropii de ceva vechi, demult cautat. Treptele te duc direct intr-o incapere de mici dimensiuni, in care gasesti un scaun de lemn si un scrin.
Te asezi, stiind ca vei deschide unul din sertarele scrinului si vei gasi ceva al tau. Intarzii un pic, ca pentru a te umple pe deplin de bucuria raspunsurilor care vor veni.
Intinzi mana stanga si tragi un sertar al scrinului, iar inauntru vezi lucirea aurie a alamei. Asta e: lampa lui Aladdin!
Tii deja in maini acest obiect si observaladdin vesseli ca, in lumina slaba a celor cateva lumanari din incapere, el scoate un fum albastrui.
Si-ti vine in minte intrebarea soptita: Ce-ai dori?
Te lasi in voia vocii din interior si a povestilor pe care ti le spune. Si afli despre toate cele cate le contii, minunate comori ale sufletului tau, uitate in fuga printre ganduri.
E timpul acum sa parasesti aceasta incapere. Dar stii ca te poti intoarce aici, oricand vei dori acest lucru, pentru ca aceasta camera iti apartine, este in interiorul tau.
Urca treptele luminate de felinare magice si indreapta-te catre poarta de afara. Sa nu uiti s-o lasi putin intredeschisa, pentru atunci cand vei dori sa te intorci.
Ai revenit pe panglica de plaja de la baza stancii, punand din nou mainile pe piatra pentru a te sprijini. Inca o data , simti sentimentul ca suportul, stabilitatea si securitatea vin din interior.
Ai inca in suflet cuvintele pe care duhurile lampii (Ente si Krisztina) ti le-au soptit, acolo, departe, la tabara de hipnoza ericksoniana 😉

04 Aug

Obsesiv-compulsiv: cartea prefacerilor interzise

iching“The Chinese mind, as I see it at work in the I Ching, seems to be exclusively preoccupied with the chance aspect of events. What we call coincidence seems to be the chief concern of this peculiar mind, and what we worship as causality passes almost unnoticed. We must admit that there is something to be said for the immense importance of chance. An incalculable amount of human effort is directed to combating and restricting the nuisance or danger represented by chance. Theoretical considerations of cause and effect often look pale and dusty in comparison to the practical results of chance.”

Carl Gustav Jung – I-Ching, foreword, 1949

Vinerea trecuta, cand am ajuns la munca, mi-a spus unu’: “La multi ani, bre!” Si daca tot m-am uitat la el mirat, mi-a precizat “Dai de baut, ca-i ziua lui Jung”. Asta asa-i, s-a nascut pe 26.07.1875 !

M-am hotarat sa scriu despre un subiect cercetat de Jung in ultima parte a vietii lui: Cartea prefacerilor- I Ching. Versiunea originala a cartii a fost publicata la noi de Editura Herald, cu prefata scrisa in 1923 de autorul ei, sinologul german Richard Wilhelm.

Asta pentru ca, in ultima vreme, ma preocupa reactiile subiective in prezenta schimbarii, pe care le am si le au cei cu care lucrez. Ce, voi n-ati inchis niciodata masina pentru ca apoi sa verificati daca ati inchis-o pe bune?

Mai mult, traiesc convingerea ca, fara o “revizie” a felului in care gandesc, ma regasesc in fiecare an in punctul in care senzatia de invirtit in cerc incepe sa ma oboseasca. Nu neaparat fizic, dar parca nu mai fuge mintea atat de repede cand o accelerez (vorba ceea: depasim si noi pe careva in trafic? 😉

De la logici “imbatabile” si rigide care duc de rapa proiecte prin refuzul schimbarii/ adaptarii, la reactii cumplite ale pielii (zona zoster si psoriazis), insomnii si ritualuri obsesiv-compulsive obositoare, agatarea de neschimbare pare sa fie apararea suprema impotriva viitorului. Ne agatam de ceea ce ne securizeaza, pentru ca pasul in necunoscut ne introduce intr-un mediu rece. Asa cum costumul cosmonautului reduce haosul mortal al spatiului cosmic la un mediu propice vietii, tot astfel compulsiile par sa aiba ca functie mentinerea unui echilibru (de data asta inselator) in fata necunoscutului. ritual OCDVedem asadar cum intreaga noastra fiinta se poate gasi subjugata temerii de schimbare, de entropie crescuta. Nu este ceva care te omoara. Dar nici nu pleci prea departe de locul (si timpul..) unde te-a prins temerea.

As vrea sa cred ca de la generatiile care ne-au precedat mostenim si ceva reactii adaptative in adancul sufletului. Si printre reactiile astea sunt cele care ne arata cum sa reactionam la schimbarea mediului, a reperelor de orientare. Pe unii dintre noi, structurile de profunzime ale personalitatii ne fac sa cautam iluzia controlului. Pe altii, disconfortul schimbarii/ pierderii punctelor de reper din jur ne arunca in prospectare, in ascutirea simturilor.

Spun ca as vrea sa cred ce-am scris in paragraful anterior, pentru ca altfel suntem si mai culpabili pentru propria neschimbare.
Cati dintre voi n-ati observat exasperati lentoarea cu care un sofer din alta localitate se orienteaza in fata voastra, in intersectie? In mod sigur pentru el momentele acelea de orientare sunt obositoare si-l priveaza de accesul la toate informatiile din jurul sau. Adica, vreau sa spun, nici nu vede ca-i dati flash si uita sa dea semnal cand ia o directie… Ce m-a mai fugarit un domn dintr-asta dupa ce i-am aratat directia corecta cu unul din degetele mainii.. 😉
Revenind, putem spune ca adaptarea la schimbare este marcata de doua mari
atitudini: una caracteristica gandirii industriale (vestice), alta caracteristica gandirii metaforice (estice). Prima preamareste empirismul, senzatia si deductia. Doar obtinem rezultate predictibile cand aplicam metoda corecta, nu?

A doua atitudine se simte bine cu fenomenologia, metafora si intuitia. Asa.. ca si cand ti-ai propune sa faci o afacere, dar n-ai decat senzatia ca o sa mearga bine treaba. Sau ca si cand te-ai apuca de psihoterapie, doar cu credinta ca o sa te prinzi pe parcurs care-i medicamentul magic pentru suflet.
Niciuna din cele doua atitudini nu-i corecta si aplicabila in mod automat, doar ca gandirea fluida a metaforei e mai putin supusa oxidarii cauzate de stres.

Eminescu- GlossaPentru intuitie, timpul curge mai lent, faptele au alt inteles, mai plin. Sigur, cu poezia asta in cap, e greu sa numeri banii 🙂 Dupa cum e si mai greu sa-i mai faci cand s-a schimbat mediul in care ai pornit sa-i faci acum cativa ani, nu-i asa?
Asa ma uit la mainile celor pe a caror piele vad psoriazis (reactie psihosomatica la stres), si asa inteleg repede povestea lor: stapanul acelor maini poseda o minte care se agata cu incapatanare de ceva care a expirat.
Pe o mica portiune din jurul nostru, ritualurile obsesiv-compulsive pot crea iluzia controlului. Ele sunt insa si un indicator al perimarii sistemului subiectiv pe care-l folosim la orientarea in mediul inconjurator. Sunt cu atat mai greu de stapanit si de eliminat aceste obsesii, cu cat schimbarea vine mai dinspre radacinile sufletului nostru.

Chilling_on_the_moonParadoxal, dar daca ai inceput sa observi ca anumite gesturi iti sunt necesare pentru a te linisti…si nu poti sa te relaxezi pana nu numeri de doua ori creioanele de pe biroul vecinului (ca pe ale tale le stii ca-s aliniate 😉 .. poti sa incepi sa te bucuri: schimbarea e la cativa centimetri de pielea ta!

Fa-ti un bine si relaxeaza-te…asa vei incepe sa devii.

p.s. DEX: a deveni. 1) A căpăta o altă formă sau un alt conținut; a se transforma; a se preface; a se preschimba; a se modifica; a se schimba. 2) A începe să fie; a ajunge; a se face

 

 

 

28 Jul

Obsesiv-compulsiv: tablou clinic

ratoi-OCDMarturisesc ca gandurile care urmeaza mi-au fost inspirate de vizionarea reclamelor in care un ratoi hidos o consiliaza pe o doamna de treaba in legatura cu modalitatea cea mai rapida de anihilare a populatiilor de extraterestri care locuiesc in wc-ul de acasa.

cerb-skizoAr mai fi vreo doua reclame care au tenta de gandire psihotica (de exemplu una in care domnul cu schizofrenie paranoida discuta cu cerbul despre o masina de productie romaneasca, totul insotit de bere 😉 -dar voi reveni mai incolo la ele.

As vrea sa va invit la un test banal: voi afisa mai jos cateva imagini. Ele reprezinta instantanee luate in bucatariile, dulapurile si rucsacii unor oameni (domni si doamne) respectabili din reteaua Pinterest. Prin aceste poze, indivizii respectivi intentioneaza sa ne invete cum sa ne organizam (adica ne impartasesc din experienta propriilor ritualuri obsesiv-compulsive).

Iaca:

352

 

How to organize stuff

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acum, dupa ce v-ati uitat la cele patru poze anterioare, va rog sa fiti sinceri: pe care dintre voi 4l-a incercat starea doamnei din imaginea alaturata? Adica: v-a venit pofta sa frecati podele, mobila, sa spalati geamuri? Daca raspunsul este (chiar si vag) afirmativ-entuziast, va rog sa ma contactati.

Va voi face o oferta pe care n-o veti putea refuza: 5 sedinte de psihoterapie gratuite 😉

22 Jul

Scutul Atenei

gorgon's shieldThe relationship which I have found helpful is characterized by a sort of transparency on my part, in which my real feelings are evident by an acceptance of this other person as a separate person with value in his own right and by a deep empathic understanding which enables me to see his private world through his eyes.
(Carl Rogers, 1902- 1987)

Legenda spune ca Meduza era una dintre cele trei Gorgone, cea mai frumoasa si singura muritoare.

Ranita de dubla nedreptate care i s-a facut de catre zei (violata de Neptun si apoi transformata intr-un monstru de Atena cea razbunatoare si inteligenta- zeita ratiunii, da?), Meduza a ramas in legenda ca fiind capabila sa impietreasca cu privirea. Meduza a fost decapitata de Perseu care a reusit sa se fereasca de privirea ingrozitoare a monstrului (era si ea suparata, na!) folosind scutul imprumutat de Atena. Pana la urma, capul Meduzei a ajuns pe scutul Atenei, sporind puterea de protectie a acestui “scut psihologic”. Vedem de ce-i spun asa imediat.

Legenda e atat de raspandita, incat ostiri intregi au ajuns sa-si puna pe armuri efigia Meduzei, pentru a fi protejati imptriva nenorocului si a spaimelor din timpul luptei.

Unele din cele mai frumoase scuturi si armuri facute de armurierul milanez Filippo Negroli (ca. 1510–1579) au capul monstrului pe ele, ca pentru a-l proteja pe purtatorul lor nu numai de agresiunile fizice, dar si de agresiunile emotionale.

Astfel, armuraarmour capata functie apotropaica (greu termenul, dar mi-a placut dupa ce l-am inteles :p) – protejeaza impotriva raului spiritual.

Si, va veti intreba poate, care-i motivul pentru care o disertatie despre armuri si monstri apare in randurile scrise de un psihoterapeut?

Hai sa ne mai uitam impreuna inca o data la una din functiile de baza ale Eu-lui: apararea impotriva stresului. Si apare corelatul apararii: mecanismul de aparare.

Suna vreun clopotel pe undeva?

Hai sa vedem, cu alte cuvinte, ce monstri punem pe noi ca sa ne aparam de monstrii pe care ni-i  imaginam in exterior.

Am zice ca mecanismele de aparare psihice sunt procese psihice inconştiente, care vizează reducerea sau anularea efectelor neplăcute ale pericolelor reale sau imaginare, remaniind realitatea internă şi/sau externă, şi ale căror manifestări -comportamente, idei şi afecte pot fi conştiente sau inconştiente” (Ionescu și colaboratorii, 2002, pagina 35).

Daca le numaram prin manuale, lista mecanismelor de aparare (gorgonele..) cuprinde intre 10 si 17 itemi (vezi lista aici).

Ia ganditi-va nitel… e cald, suntem obositi si ..tre’ sa caram si o armura cu noi (motociclistii stiu!) Asta in caz ca ne sperie careva si nu stim cum sa-l privim. Nicio problema, armura vie pe care o purtam la exteriorul personalitatii se ocupa de toate. Ideal ar fi ca armura sa fie usoara, fluida si..adaptabila la multe situatii.

Asta inseamna ca mecanismele de aparare sunt si ele care mai evoluate…care mai infantile. Pe cale de consecinta, aceste mecanisme de aparare, consuma mai putina si respectiv mai multa energie din rezerva noastra. Rolul lor ramane acela de a “intoarce” raul la agresorul care, cu vorba, fapta sau gandul ne pune in incurcatura.

Mda… mi-am adus aminte de ce am inceput sa scriu azi: mi-am propus sa facem impreuna un experiment: sa cream o noua armura-Gorgona. Si promit ca nu cer nimanui sa-mi spuna Negroli 😉 E o armura vie, care respira odata cu noi, e usoara!

Hai sa ne imaginam ca cel de langa noi e speriat, trist si ne face sa simtim (chiar si peste birou poti sa-l simti, asa-i?) o stare de rau. Logica (experienta?) spune ca nu-l putem ajuta atat timp cat suntem in aceeasi stare ca si el sau ne taraste cu forta emotiei sale in ceva de care trebuie sa ne aparam.

Si atunci ne imaginam scutul Atenei intorcand Gorgonei privirea care impietreste. Lasand deoparte violenta legendei, un simplu procedeu mental ne poate ajuta sa curatam un pic spatiul perceptiei interpersonale, pentru a putea interveni sa aducem nitica empatie si (eventual) ajutor.

Lasa-i emotiile sa ajunga la tine (si sigur vor veni, daca le traieste tot atat de intens pe cat iti traiesti si tu frica, dezamagirea sau durerea), apoi imagineaza-ti separarea pe care o produce un scut pe care-l pui intre tine si cel care se afla in fata ta. Acum poti sa-ti dai seama ca te uiti la emotiile pe care le traieste, fara sa te confunzi cu spaimele la care te “invita”.

Sigur, nu cred sa ma fi deranjat vreodata bucuria vreunui om de langa mine… n-as folosi vreun procedeu ca sa ma protejez impotriva fericirii si cred ca nici tu n-ai face-o. Ce vorbim aici inseamna raspunsul la intrebarea “cum sa fiu functional intr-un mediu cu emotii innorate?”

De aici (ai inteles starea lui si poti s-o separi de a ta) poti decide tu singur daca-l ajuti sau nu.

Sigur ai facut un pas in a intelege ca ceea ce te enerva era, de exemplu, disperarea celulalt. Si sigur armura pe care-o folosesti acum nu mai e atat de costisitoare, lasandu-ti timp si energie sa descoperi chestii noi in jur 😉

14 Jul

Lapis exiliis

lapis exiliis“Pe masură ce creşte complexitatea, formulările precise pierd din înţeles şi formulările pline de înţeles pierd din precizie.” Lotfi Zadeh (logica fuzzy)

Ma uit la omul din fata mea: a venit sa-si caute echilibrul pierdut pe undeva, pe carare. Ascult povestea lui intortocheata, cu explicatii despre problemele care-l chinuie.

Il vad apoi ca pe un fluture de noapte, lovindu-se orb de proprii Zei-principii, in drumul sau spre liniste.

Lucian Blaga parca spunea ca ca suntem inzestrati cu doua tipuri de cunoastere: una paradisiaca, bazata pe ratiune si pe observarea realitatii ca dat. Cealalta forma de cunoastere e denumita luciferica, in care misterul e acceptat si revelat incet-incet.

Prima e cunoasterea imediata, faptica a prezentului. Frica de dispretul celorlalti, frica de a nu vedea in ochii lor ceea ce banuiam despre lasitatea noastra, ne fac sa cautam a fi “normali”. Atat de mult incat ne anesteziem singura instanta care ne poate ghida in cautarile noastre: intuitia.

Cea de a doua forma de cunoastere, denumita de Blaga “luciferica”, caracteristica omului creator, capabil sa-si infrunte temerile si sa-si transforme destinul. O redescoperim de fiecare data cand faldurile socialului ne orbesc inaintarea.

Lapis exiliis (piatra exilului) e indicatorul de drum, borna: spre intuitia razvratitului sau spre cunoastere rationala a conservatorului? E metafora pe care cultura noastra o contine de cateva mii de ani: desemneaza piatra care transforma alchimic materia impura in esenta, necunoasterea in revelatia transcendenta a adevarului. Metafora a carei intrupare a fost cautata in van de Artur si de cavalerii lui, cu o frenezie caracteristica animalelor inradacinate in concretul foamei si al simturilor.

Reantorcandu-ma la nevoia de principii a clientului meu, ma trezesc meditand la toate propozitiile pe care mi le spun si eu folosindu-l pe TREBUIE. Enunt adesea imperative impersonale de care ma tin apoi cu vinovatie, uitand ca nu-mi apartin sau ca au fost rolul unei conjuncturi in care nu am putut simti, in care frica ori furia m-au orbit.

E inca in fata mea, intr-o carapace, fara vitalitate. Nerabdator, e iritat de linistea pe care i-o propun prin intalnire.

Stiu ca vrea solutii si pot sa aleg a-i domoli durerea si dezamagirea, explicandu-i. Dar stiu ca ce-i explic azi, de maine va fi inutil. Si stiu ca se va intoarce impotriva “explicatiilor”, in trecerea lui de la static la fluid. Acum mult timp in urma, cand a simtit ca presiunea misterului din jur ii ameninta structura, a creat in jurul lui o armura aspra – Ratiunea. Stie si el ca are nevoie de timp sa se vindece de stratul asta.

Sau pot sa-l astept sa vada, ca-n povesti, rascrucea. Atunci cand criza va fi suficient de puternica, va descoperi viata din sufletul sau.

Prins in schematismul dogmelor personale, e in siguranta deocamdata. Dar simte dureros ca nu mai creste si ca-l ingradesc propriile absolutizari.

Se-nfurie si-i vad tornada din interior, pe cale sa rastoarne piedestalurile mancate de timp ale Zeilor-Principii.

Pe asta ai vazut-o? Ii arat cu mana linia fina-miscatoare a misterului. Se-ncrunta: nu se incadreaza in ce STIU! circular

Domeniul contradictoriului e infiorator, populat fiind de intrebari de genul:

– am fost sau n-am fost iubit de ai mei?

– sunt sau nu demn de stima mea?

— Da-mi o explicatie, psihologule!

— Ia o iluzie, pana te prinzi: gandesti corect, desi asta nu-ti ajuta cresterea.

Imediatul nu e locul tau. Iesi din ce stii deja.

07 Jun

Tatuaj

tatuaj ” – Ce-ti doresti?

– Ceva care sa-mi aduca aminte de pragul pe care l-am trecut.

– Stii ca nu-ti mai iese din piele decat cu mare durere: va trebui ars cu laserul daca te razgandesti.

– Da, stiu.

– Facem o proba sa vedem daca rezisti.. o sa doara un pic cand acul de tatuaj o sa-ti strapunga pielea.”

Mi-am deschis atelierul de scoatere tatuaje de pe suflet. Ii vad cum vin: au pe ei tot felul de hieroglife, impregnate demult de cine stie ce cumpana din viata lor.

Unii sunt inchisi in borcane mari, ermetice. Isi contempla reflectia in peretii de sticla din jurul lor. Disting vag ce-i inconjoara si ma lovesc peste mana daca intind degetele dupa ei in borcan. Le e teama?

..ce-avem noi aici? ..mda ..un alt om incremenit in timp. Traieste cu jumatate din suflet intr-un timp apus, restul de suflet e deja obosit. Alearga continuu intre incremenirea tatuata adanc in el si respiratia vietii din jurul lui.

Ii vad privirea indreptata catre o piesa de teatru al carui regizor a uitat demult ce-a vrut sa zica. Omul meu inca-si stie rolul si da replici de-atunci.

– Ei? Pe unde mergi?

– Vreau sa scap de tatuajul asta.

– O sa te doara pana-n suflet.

Uneori amprenta-tatuaj e atat de adanca incat oricat ai arde, cicatricea ramasa va arata urat, iar tatuajul isi va spune povestea in continuare. Mai bine nu faci nimic.

Pielea ce-i acopera emotiile poarta in profunzimea ei tatuajul creat de atatea situatii in care replici sau priviri ascutite au strapuns-o. Pe alocuri e amortita, traieste altcandva. Fiinta asta penduleaza intre fasii de timp, traindu-si povestea. Imi spune:

– Nu stiu daca vreau sa ma uit la ce-am aflat azi la terapie. E prea mult, mi-e rau si nu mai vin aici.

Il privesc cum se indeparteaza.

Nu stie ca aripile lui, chiar asa tatuate cu semne ciudate, inca pot zbura.

wings

 

20 May

..nitel mai linistit

“Urmaream atenta cum fetita aceea construia pe mal un castel de nisip. Tragea cu mainile nisipul si-l presa cu genunchii, ridicand o gramajoara de nisip. Apoi valul i-a spulberat munca, lasand-o pentru o clipa prada surprizei. S-a apucat iar de construit, presand de zor nisipul cu palmele si genunchii.
Cand alt val i-a topit castelul, a luat in palma nisip si s-a apropiat de apa:
–    Poftim, ia-l tu!
Si astfel a descoperit Marea”. psihoterapeut Liliana Malahov
congresSunt dupa trei zile de participare la Congresul National de psihoterapie organizat de Societatea de Analiza Existentiala si Logoterapie si de Asociatia Romana de psihoterapie centrata pe Persoana . Tema evenimentului a fost Fenomenologia. Marturisesc ca a trebuit sa caut semnificatia termenului, ca nu-l stiam. Nu de alta, dar greseam lucrarea!
Mișcare filozofica inițiata de Ed. Husserl, la începutul sec. 20, care opune teorii cunoașterii bazate pe atitudinea naturalista (presupunerea unei lumi fizice obiective existând independent de conștiința) o interpretare a elementelor experienței noastre (fenomenele) prin prisma intenționalitații. Ca metoda, Fenomenologia consta în suspendarea sau punerea în paranteza a atitudinii naturaliste (empirice) și ridicarea, printr-o succesiune de reducții la conștiința pura, independenta de orice determinație a lumii empirice.
Greu! Prima data cand am citit randurile de mai sus, mi-am zis: luati doua kile de cartofi si faceti-le o reductie eidetica la piure. Mai greu e ca prin reductia asta nu ajung sa mananc nimic, ci doar sa-mi imaginez ca mananc si sa vorbesc despre asta. Dar..pot descrie o reteta, si voi s-o realizati in bucatariile voastre?!
Din certitudinea senzoriala demna de un sofer de Bucuresti, in trei zile intense de Congres am esuat in valurile iuti ale sensului subiectiv.
Marturisesc ca n-am fost pregatit sa inot  in materia densa pe care am gasit-o in atmosfera din sala de congres. Mai ales ca lucrarea (o gasiti aici) pe care o redactasem dupa toate regulile metodei empirice (obiectiv, metoda, instrumente riguroase si concluzii pertinente), investiga tocmai zona de confluenta intre obiectiv-subiectiv in perceptie. Adica imi inchipuiam ca-mi voi folosi creierul (sau macar partea lui rationala) si voi vedea incotro bate vantul.
Nu stiu cati dintre voi ati incercat senzatia (si sper sa nu fie cazul prea curand) dintr-un accident auto. La momentul asta mediul din jurul meu are niste caracteristici clare, apoi mediul se schimba brutal intr-o fractiune de secunda. Si-ti vine sa intrebi: da’ tu..de unde ai aparut in portiera mea?
La inceputul lucrarilor imi treceau prin cap chestii de pe la psihiatrie (“schizofrenia s-ar putea manifesta in plan clinic prin fenomenologie productiva intensa, dezorganizare in plan cognitiv si frecvente episoade de tip autist”- Pamfil Ogodescu, Persoana si devenire). Tentatia a fost mare in a ma agata de empirism, mai ales la lucrarile care au continut studii de caz clinice.
Progresiv, realitatea din sala a fost metamorfozata si au aparut forme de simtire vie, puternica. Unele lucrari au fost plictisitoare si am “vazut” valuri-valuri de furie politicoasa trecand prin sala (ce, doar nu era sa ne manifestam nepoliticos intre atatia psihiatri si psihologi… cu pastilele la ei! 😉 Alte lucrari au fost emotionante si am simtit magnetismul comunicarii compasiunii si al empatiei.sala congres
Nu pot spune ca m-am intors odihnit de la Congresul din Predeal… dezbaterile din grupul psihoterapeutilor se intindeau pana tarziu in noapte, totul insotit de apa plata si lamaie 😉

La final, empiristul din mine a luat diploma asta:

diplomaInsa noul convertit la fenomenologie din mine pot spune ca s-a intors mai linistit. Am inteles ca noi „vedem” sensuri, idei, avem intuitii care ne determina sa vedem specia în spatele individului, conceptul în spatele lucrului concret. Am inteles ca esentele sunt accesibile intuitiei deoarece constituie acel „ceva” sub care se releveaza „lucrul însusi”.
M-am intors, cu alte cuvinte, mai increzator in intutitia si creativitatea mea.

“..un locus al evaluarii intern. Poate cea mai importanta conditie a creativitatii este aceea ca sursa sau locusul judecatilor evaluatoare sa fie interna. Pentru persoana creativa, valoarea produsului ei este data nu de laudele sau criticile venite de la altii, ci de ea insasi. Am creat ceva care ma multumeste pe mine?  (…) Putem spune ca EU-ul aduce o structura in relatie cu realitatea. “
Carl Rogers – A deveni o persoana, p.481

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com