psihoterapie | Psihologie servicii | Page 4
17 Mar

Shamyaza – hybris

meDEX: HÝBRIS s. n. (Lit.) Mândrie nemăsurată a unui individ, supraapreciere a forțelor și libertății sale în confruntarea cu destinul (considerate ca surse ale tragicului în teatrul antic)

Clientul sta in fata mea si priveste ingandurat in podea, cu o privire incetosata.

– De ce nu resusesc sa trec de asta si sa devin o persoana fericita? Ma simt ca si prins intr-o plasa care nu ma lasa se merg pe drumul meu.

Mi-as dori sa nu raspund la o intrebare care incepe in maniera perfida a rationalului “de ce?”. Pur si simplu cred ca inconstientul nu e un domeniu al vietii noastre caruia sa-i fie de ajuns un raspuns care sa inceapa cu “pentru ca”.

Ma uit la el acum. Il stiu prins in paienjenisul unor ritualuri si angoase obositoare, infrant de fiecare data in fata temerilor, esuand in repetitii.

..mda..dureros..sa-mi iau oare responsabilitatea sa-i zic? Dar daca propriile ganduri despre el si despre felul in care-si traieste viata vor bloca ce-i spun? Pe de alta parte, nici sa-l las in prag n-as vrea..pare ca mai are un pic. Ma gandesc ca ar trebuie sa-l astept cuminte, asa cum Principiul scolii de psihoterapie din care fac parte imi dicteaza.

Sau…sa-l trag discret de maneca si sa-i arat ceva care sa-l ajute?

Doar n-oi fi luat degeaba de atatea ori nota 2 pentru suflat la scoala… ceva-ceva era si atunci prezent. Asa! La naiba cu regulile!

Decid din nou sa sar parleazul peste toate deontologiile si normele.. fie ce-o fi! Trag aer in piept, constient ca pulsul mi-e accelerat de insolenta, si-i spun:

-Ti-s mai dragi compulsiile tale decat drumul inainte, bag seama.

Se uita la mine incruntat. De atatia ani e urmarit de teama de a nu fi ca al sau parinte, incat nu mai e sigur de nimic: o fi ceva in el din structura parintelui sau nu? Si daca da, cat e buna structura asta mostenita, cat din ea contine virusul distrugerii atat de bine cunoscut si simtit de-a lungul copilariei?

– Mai bine mergeam la un psihoterapeut cognitivist… macar mi-ar fi dat teme!

Sa rezist tentatiei de a-l “ajuta” cu o tema sau nu? Grea intrebare! Nici eu n-am multa minte… si pare ca, in spatele cuvintelor, inca imi spune ca e in cautarea rolului de Parinte. Ma tin in continuare pe valul insolentei ce-mi da putere:

– Timp de-o saptamana sa citesti cate o pagina mai mult in fiecare zi.

– Dar n-am mai citit de doua luni!

– …si sa-ti notezi cat de prezent/ atent ai putut sa fii de-a lungul exercitiului. Cand o sa apara renuntarea, sa stai cu ochii treji si sa-ti devii simpatic, chiar si asa sever 🙂

Intors mereu din drum de teama de a nu gresi, omul din fata mea e prins in mrejele unui trecut demult apus. Pot doar sa alerg odata cu el, in cerc, fara a-mi pierde rabdarea. Din cand in cand o iau fatis pe alta cale decat a lui. Ma asigur ca relatia noastra e inca suportabila pentru el si ma intorc. Apoi discutam despre ce-a simtit cand a constatat ca se poate si altfel, fara sa mori subit intr-un atac de panica.

Inca nu-s sigur, dar azi am vazut in ochii lui o scanteiere. Va indrazni oare sa comita gestul suprem al infruntarii? Pana acum imaginea terifianta a Parintelui l-a zdrobit, confirmandu-i ca lumea din jur poate fi stapanita doar prin “magia” tulburarii obsesiv-compulsive.

Am facut amandoi loc, cu rabdare si delicatete. Loc pentru mai multa lumina intr-o incapere a sufletului tapetata cu fricile copilariei. Am aruncat prin fereastra deschisa ganduri prafuite, imagini injumatatite. Inca nu vede fereastra, i-e doar frica de inaltime.

Acum se apropie de “examen”: are de vazut cu proprii ochi Parintele din el, instanta psihica interna care-l judeca si coordoneaza. Doar ca de data asta ar trebui sa simta dragoste si compasiune, in locul fricii si insingurarii.

Sau o sa cada iar.

Eu am indraznit si i-am aratat cum e sa infrunti cu capul sus Principiul-ce-limiteaza si consecinta acestuit gest: propria vinovatie.

Astept ca Shamyaza, duhul mandriei, sa-i dea aripi sa indrazneasca sa vada primavara de afara.

Cerul e dincolo de geam.

20 Feb

Shamyaza

shamyaza2” De aceea este pentru mine un lucru extrem de important sa ştiu cat mai multe posibil despre psihologia primitiva, mitologie, arheologie şi istoria comparata a religiilor, întrucât aceste domenii imi ofera analogii nepreţuite, cu care pot imbogaţi ideile ce le vin pacienţilor. Astfel putem sa mutam împreună ceea ce este aparent lipsit de insemnatate in apropierea zonei a ceea ce este plin de importanţa şi sa marim astfel considerabil sansa eficacitatii.”
C.G. Jung

Am sa va spun o poveste.. o poveste despre un copil care, incepand sa se dezvolte, a simtit ca nu poate sa accepte cele doua trairi dominante din interiorul lui. Pe de o parte, simtea ca i-e teama ca va muri intr-o zi. Atat de teama, incat parea ca lumea se sfarseste la fiecare indepartare a mamei de el, la fiecare vaga senzatie de foame.

Pe de alta parte, simtea ca e plin de iubire si bucurie in preajma parintilor sai. Simtea cum creste si cum inoata in iubirea alor sai in fiecare zi.

Numai ca cele doua trairi nu puteau fi acceptate simultan de sufletul sau crud, asa ca, natural, una din ele trebuia scoasa in mediul din jur. A incercat sa vada in jur obiecte care sa-i justifice furia si durerea pricinuite de clepsidra care-i numara clipele in interior, inca din prima zi de nastere.. si a vazut chipul unui parinte. Tocmai pe-al celui iubit. “Nu pot sa cred – si-a spus – ca tu ai acceptat ca eu pot muri si totusi m-ai creat.”

Si s-a simtit vinovat, si s-a intristat.

Apoi s-a trezit adult, arzand mocnit pe dinauntru, cuprins de o furie oarba, neanteleasa si salbatica.

Numele copilului e oarecare, dar, pentru ca e din povestea mea, vom conveni ca-l cheama Shamyaza. Asa cum il chema si in alta poveste, scrisa in cartea lui Enoh. Acolo, in povestea lui Enoh, numele lui Shamyaza insemna “mandru si razvratit, Puternicul lui Dumnezeu”. Pe buna dreptate era o forta acest personaj cu nume de rebel. Isi iubea Parintele, dar era animat de ura impotriva Lui. Personajul din cartea lui Enoh era la fel de uman cat de uman e fiecare din noi, doar ca traia mai repede si mai viu totul. Era un Gardian, trimis sa implineasca Cuvantul pe pamant. N-a reusit sa treaca de natura muritorilor cu care se asemana atat de mult. Puternic si feroce, a pornit o adevarata rascoala atunci, in timpurile lui. Si a ramas un excomunicat, suspendat intre Cer si Pamant, pururea ars pe dinauntru de flacarile furiei, vinovatiei si ale iubirii pentru al sau Parinte.

Il intalnesc pe Shamyaza de fiecare data cand, in terapie, al meu client imi shamyazapovesteste despre dualitatea sentimentelor pe care el are fata de unul din parinti: iubire sincera, urmata de furie vinovata ca nu-i lasat sa creasca, sa fie liber.

Dar Shamyaza din povestea lui Enoh nu e nicicand suficient de puternic sa rupa legatura ce-l tine langa imaginea parintelui…penduleaza vesnic intr-un dute-vino ce-l sfarseste.

In povestea mea insa, el trece mai departe, acceptand ca poate fi si bun si rau, de data asta liber.

Tu… l-ai vazut vreodata in tine?

 

16 Jan

De vorba cu casa din vis

casa“It is far better take things as they come along with patience and equanimity.”
Carl Gustav Jung-
Memories, dreams, reflections (1963).

Am tot timpul din lume. Am ajuns neasteptat de repede prin traficul lejer, iar stomatologul e la o strada mai incolo. Parchez masina in dreptul unei case, dupa care incep sa ma gandesc daca nu cumva felul in care am pus masina poate bloca vreun locatar. Ma uit mai atent la casa si, treptat, imi dau seama ca e rece si deloc doritoare sa fie locuita.

“.. visez o casa pustie, nemobilata, in care nu am timp sa ma opresc in fuga mea spre nicaieri.” Franturi dintr-o sedinta cu un client imi apar in minte, pe masura ce observ casa din fata mea.

Ore o vrea sa primeasca oaspeti?intrare Ma uit mai atent la intrare si la marchiza darapanata, observand grilajul de la usa si lacatul ruginit.

“Mi-e greu sa gandesc ca aproape de mine ar putea sa fie cineva, nu cred ca as putea vreodata sa las pe cineva in spatiul meu.”

lant

Am tot timpul din lume…curiozitatea ma imboldeste sa ma apropii, sa intreb casa ce face acolo, aiurea in drum, fara un scop anume. Lacatul de la poarta, crengile uscate si lantul ruginit sunt din nou semne ca pe-acolo n-a intrat nimeni de foarte mult timp.

“Uneori ma simt atat de inutil, incat teama ma inconjoara si ma simt atras de moarte, doar sa scap de durerea asta insurportabila”.

Un semn de viata pare a fi cutia postala: pare destul de noua. Si totusi, cineva a lasat o punte spre exterior! Mai stau un pic in fata casei, pe trotuar.. Pe unde s-o intra? N-as vrea sa plec mai departe, stiind ca s-ar putea sa ma intorc cu spatele si casa sa clipeasca pe furis. Haide, da-mi un semn.

Si uite, in stanga mea, se misca prin gradina doi ochi, greu de deosebit prin tufele uscate si fondul maroniu al peretilor.detaliu Un caine bej dormiteaza in dreptul unei tufe. Pot sa-i vad doar ochii negri, restul corpului apare si dispare, fantomatic, in lumina din ce in ce mai putina.

– Tu.. pe unde-ai intrat?

Ma retrag in masina, asteptand sa se mai intample ceva. Am tot timpul din lume, imi place cum povesteste casa asta. Ce poveste de folos imi dai pana plec de-aici? Promit ca te vizitez si saptamana viitoare!

“Am vazut in vis casa pe care mi-o doream: linistita, retrasa. M-am intins pe sezlongul din fata ei si m-am trezit linistit. Gandurile nu-mi mai zboara agitate. Sunt si acum linistit, pot sa citesc.”

Cainele-suflet-al-casei se trezeste si se indreapta spre un colt al gradinii..si vad cum o poarta se misca. N-am observat poarta aceea. Parea ca gardul e continuu pe acea portiune. E-n strada deja? Apoi cainele-fantoma intra din nou in curte si se culca in frunze.poarta

 

poarta-2Azi cainele-suflet-de-casa -pustie m-a invatat sa am rabdare pana se deschide poarta. Poate ca altii stiau de poarta asta, dar.. pentru mine e noua si plina de intelesuri.

 

04 Jan

Dragons and Dungeons

dragons and dungeons..ma gandesc sa fie asta introducerea la lucrarea de finalizare a patru ani de formare in psihoterapie 🙂

“As a matter of fact, the mind has gone to its present state of consciousness as an accorn grows into an oak or as saurians developed into mammals. As it has for so long been developing, so it still develops, and thus we are moved by forces from within as well as by stimuli from without.
These inner motives spring from a deep source that is not made by consciousness and is not uder its control. In the mythology of earlier times, these forces were called mana, or spirits, demons, and gods.
They are as active today as they ever were.
Yet, in order to sustain his creed,contemporary man pays the price in a remarkable lack of introspection. He is blind to the fact that, with all his rationality and efficiency, he is possessed by “powers” that are beyond his control. His goods and demons have not disappeared at all; they have merely got new names. They keep him on the run with restlesness, vague apprehensions, psychological complications, an insatiable need for pills, alcohol, tobacco, food- and, above all, a large array of neuroses.” Man and His Symbols, Carl Gustav Jung

Am inceput psihoterapia cu S. in conditiile in care mergea de cateva ori pe luna la Spitalul de Urgenta cu grave atacuri de panica, iar medicatia psihiatrica il ingenunchiase.

Supervizarea pentru caz mi-a confirmat (post-factum..) ca nu-i bine sa incerci sa relaxezi un anxios.. ca, de fapt, chiar s-ar putea simti mai rau in timp ce folosesti o tehnica de relaxare.. Am aflat pe parcurs ca nicio tehnica “ortodoxa” nu vindeca definitiv boala psihica cu care ma confruntam, ameliorari palide putand fi obtinute dupa indelungi antrenamente de suprafata, fara vreun impact major asupra subteranului problemelor.

Nu mi-a pasat prea mult de aceste avertizari ale tehnicienilor care ma supervizau si am continuat abordarea metaforica (de scos fraza asta din materialul ce va fi prezentat in fata comisiei..) 😛

Pe parcursul terapiei am intrebat de cateva ori cu voce tare clientul, mai mult pentru mine: “oare ce comoara pazeste acel dragon care te arde pe dinauntru atat de rau, de fiecare data cand incerci sa intelegi?”

Atacuri de panica la limita suportabilitatii au insotit pasii mai mari facuti in inconstient de catre client, moartea fiind pe parcursul acestor atacuri challenger-ul meu.

Ca n-a fost nici comoda, nici placuta “calatoria”, martori imi stau colegii de psihoterapie si supervizorii carora nu le-a fost usor cu mine: speriat de gravitatea si ineditul contactului cu un teritoriu aflat in umbra si populat cu continuturi psihice care refuzau si refuza constiinta, nu rare au fost iesirile mele agresive (verbal 😉 ) pe parcursul supervizarii.

Intelepciunea aparte si o stiinta de neanteles pentru mintea mea rationala au fost tot timpul apanajul acestor continuturi psihice care, odata chemate la “tratative” in lungile dialoguri cu S., au readus echilibrul sanatatii psihice.

Astazi S. nu mai are atacuri de panica, viseaza din belsug si a redus medicatia psihiatrica la minim.

Continua singur calatoria prin labirinturile in care-a pus atatea comori sufletesti, ferite de lumina zilei si a constiintei.

Jocul continua 😉

28 Nov

Work in progress

work in progressV-am mai zis ca Jung era meserias? Da… elvetianul (psihiatru) a gandit personalitatea ca un sistem cu auto-reglare, a carui forta rezulta tocmai din opozitia elementelor ce-l compun. Tipul asta a fost optimist. Contrariile gasite de el in personalitate nu se anuleaza reciproc, ci isi imprumuta din energie atunci cand unuia-i expira inspiratia!

Elemente contrare alcatuiesc o structura cu doua niveluri: constient-inconstient. Profilul din constient si cel din inconstient sunt aidoma personajelor Jekyll & Hyde. Dr Jekyll e ceea ce ne ajuta sa ne adaptam constient la exterior, iar mr. Hyde e ceea ce reprimam, ascundem sau negam la noi.

Si vine o zi cand reprimarea, ascunderea tendintelor inconstiente nu mai “tine” si mr. Hyde iese pe strada… dar, surpriza! Chiar daca face o impresie proasta, pare sa fie util cu ale sale abordari originale si diferite de cele ale dr. Jekyll. E mai puternic, are de partea sa instinctele si forta naturala care le anima, dar e mai putin intelept si e necivilizat. Asa.. ca o fiara ce poate fi imblanzita.

Asa se face ca descoperim solutii noi in momentele de pierdere a controlului constient ..bune sunt aceste momente, daca le consideram experimente timpurii pentru atitudini inca nenascute in constient. Utile devin cand le curatam de furia, deznadejdea sau spaima care le insotesc accidental, situational si pastram din ele doar caracterul inovativ.

Pentru fiecare dintre noi, mr. Hyde e diferit, aducand partile ascunse in umbra inconstientului direct in Agora, intre oameni, lasandu-le sa vorbeasca si sa se manifeste.

Bine ar fi, zice teoria (bunul-simt?), ca aceasta parte mai putin luminoasa a noastra sa nu fie prea tare legata, caci va rupe lanturile si atunci, vai si amar: nevroza-i numele nostru… Abordarea optimista a lui Carl Gustav Jung a constat tocmai in democratia pe care o recomanda ca si strategie pentru diada dr. Jekyll – mr. Hyde.

Intentia mea e sa demonstrez ca individuarea sau altfel spus, devenirea noastra, aduce la suprafata din adancurile sufletului nostru taman acele solutii de care avem nevoie ca sa fim rotunzi, sa devenim. Iar rotirea asta de rol e continua, pe toata durata vietii: “work in progress” scrie pe fiecare din noi.

Si cum fiecarui mecanic de suflete (tuning psihologic, da?) ii sta bine cu ceva unelte pe bancul de lucru, luam un personaj si-i urmarim transformarea pe lungimea unui interval de 5 ani. Adica voi demonstra punct cu punct cele povestite mai sus, folosind un test de personalitate si operatiuni matematice simple 😉

Aplicam pentru asta testul inventat de Myers si Briggs, dupa aprofundarea operei psihiatrului Carl Gustav Jung (despre MBTI e vorba, da!).

Din grafic vedem scorurile pe scalele Extraversie-Introversie, Senzorial-Intuitiv, aFectiv- Rational (T), Perceptiv-Judicativ. Suna ciudat scalele..au logica, vedem imediat.

Si scorurile astea variaza intr-o directie care arata efortul si lupta ce se da intre dr. Jekyll (ENFP) si mr. Hyde (ENTJ).

work in progress

Adica ce se intampla de-a lungul transformarii?individuare De la curiozitatea si agitatia intuitiei combinate cu empatia (N-F), profilul migreaza catre o logica stapanita, cu rare expresii ale emotiei (N-T). Am spune ca pierde ceva..dar nu. Abia asa profilul se echilibreaza. Se rasuceste cumva in jurul intuitiei (N– stabil), renuntand la fragilitatea functiei emotionale (F -scade) si opteaza pentru viteza de exprimare a functiei rationale (T– creste). Apare capacitatea de planificare in scena, inlocuind stilul boem al Perceptivului (P– scade) cu abordarea programata, ordonata a Judicativului (J– creste).

Iata mai jos zonele de efort in transformare, marcate cu uneltele mecanicului (matematic, fiecare punct marcat in grafic raspunde la intrebarea: care-i masura efortului de transformare cumulat in 5 ani, pentru fiecare scala?) Daca vreti sa stiti formula matematica, v-o zic 🙂

individuare

Inchei exprimandu-mi inca o data uimirea fata de sistemul (gandit?!) care ne anima din interior cu o precizie de ceas elevetian.. Continuu in transformare dupa legile sale, continuu punand contrariile in slujba noastra.

Adelante!

20 Nov

Legaturi cu timpul defunct

M-am intrebat adesea cum se face ca in grupurile cu care interactionez, unii din membrii acestor grupuri par sa nu fie prezenti. Nu ca n-ar fi atenti la dialoguri, dar parca inteleg nitel pe langa, nitel diferit de ceilalti. As zice ca-i percep defazati.

Si m-am intrebat ce-i face sa filtreze mai tot timpul realitatea care vine spre ei, astfel ca ajung sa tot constate ca nu progreseaza odata cu toti, ba chiar sa simta acut efortul de a tine pasul cu miscarile echipei/ grupului.

Tindem cu totii spre un viitor, dar il intelegem probabil diferit de ceilalti sau recunoastem in el lucruri diferite.

Sub stratul interactiunilor de grup va exista intotdeauna un strat profund si greu sondabil, al inconstientului. Atunci cand legaturile noastre sunt adanci si rigide in acest inconstient, va deveni vizibil, sesizabil, ca ne miscam mai greu spre inainte. “Am senzatia ca nu prea se intampla lucruri” – imi spunea acum ceva timp un cunoscut. Sigur, daca traim intr-o bula emotionala in care timpul incremeneste, vom fi insensibili la orice avans al mediului. Vom fi bruiati de muzica interioara a trecutului.

Si iata cum, la un avans al mediului in care interactionam cu ceilalti, ne gasim frustrati, obositi si cu senzatia ca stam pe loc. Franam cu toata puterea, de frica de a nu fi dezradacinati si a pierde contactul cu felul nostru de a simti realitatea. A cui realitate, ma intreb?

Poate ca sesizam schimbarea din jurul nostru, poate ca sesizam modificarea coordonatelor de orientare ale grupului sau ale echipei, dar legatura noastra cu un timp emotional din care inca nu ne-am extras e prea puternica. Traim si judecam pe suprafata realitatii impartasite cu ceilalti, dar simtim dupa structura si regulile unui strat defunct.

Inca n-am aflat ca radacinile noastre emotionale se pot misca si reconecta la noi realitati..?!

 

11 Nov

Maimute pe beton

Ieri am aflat o poveste haioasa de la unul din colegii mei: o organizatie care salva maimute tinute captive mult timp, a trecut printr-o situatie ciudata. Au salvat o maimuta tinuta mult timp intr-o cusca cu podea de beton.
Vrand s-o lase in libertate pe iarba, oamenii au constatat ca maimuta devine agresiva. Ciudat, dar se simtea bine doar intr-o cusca cu podea de beton.
Mult timp dupa punerea ei in libertate in parc, eroina povestii noastre s-a simtit bine doar traind pe o placa de beton, in mijlocul unui parc verde. Fugea in afara placii, isi lua hrana, apoi revenea in zona ei familiara.
Mi-a placut povestea pentru ca mi-a explicat ce am observat adesea, fara sa inteleg insa, la unii dintre cei cu care stau de vorba.
Lasati liberi in cadrul psihoterapeutic, unii prefera sa observe constant limitele pe care altii le impun din exterior. Constant sunt invitati sa paseasca pe iarba verde a libertatii. La fel de constant, se intorc in limitele dragi lor, pe beton.
Dar nu oare asta facem cu totii?
Ne dorim libertatea si facem efort sa ne apropiem de ea. Dar ne aparam cu toata energia de ceea ce vine cand incepem sa fim liberi.
Nu stim ce sa facem cu noi, cei care am putea fi diferiti si cu mai putine limite.
Felul in care simtim si interpretam realitatea nu ni se pare atunci suficient de matur. Nu ne face sa renuntam la fragilitate.
Si astfel limitele par familiare, securizante, utile echilibrului.
Cat timp mai e valabil echilibrul tau?

04 Sep

Trei povesti

20120904-224445.jpgWerner Heisenberg (1932-awarded the Nobel Prize for Physics “for the creation of quantum mechanics”):

“For the first time in history man, on this planet, is discovering that he is alone with himself . . . The conventional division of the world into subject and object, into inner and outer world, into body and soul, is no longer applicable.”

Prima:
Era tarziu si toata energia si entuziasmul de peste zi se consumasera. Ramasese in mine doar oboseala a 12 ore de munca si calatorit. Nerabdarea de a ajunge acasa o simteam fizic, ca pe foame. Colac peste pupaza, avionul care facea legatura spre casa era “consemnat” la sol din cauza unei furtuni.
Asa ca am intrat intr-un aer umed si cald incarcat de tensiunea zecilor de oameni care asteptau ca si mine sa ajunga dupa miezul noptii acasa.
Casti n-aveam la mine, chef sa citesc nici macar..as fi dormit, dar in spatele meu un ins guraliv povestea jumate in romana, jumate in germana, aventuri demne de Papillon: arestat pe nedrept in Austria, cunoscut si indragit de toti gardienii din nu stiu ce inchisoare…Tonul lui ma irita dintr-un motiv neclar.
E laudaros, vorbeste de rau despre romanii din randul carora face si el parte (asta daca n-o fi de alta etnie, ca inca nu-l vad). Chiar daca mi-as dori sa taca nitel, sa pot adormi, continua povestea vietii lui. Da si datele de contact celor doi care-l asculta (cum intri in orasul X, prima poarta mare si verde; intreaba de mine, ca ma stie toti”), apoi se ofera sa-i si conduca pana la Gara de Nord. De, Bucurestiul e mare si plin de tot felul de indivizi..
Din momentul in care am auzit ca are 37 ani, am devenit atent. Chiar, cum o arata insul asta? Toata povestea lui contine un mozaic cu tente vagi asemanatoare cu o parte din amintirile mele. Chiar daca pe alocuri piesele sunt antinomice memoriei mele: el puscarias de tanar (asa cariera..), eu fost politist (tot tanar, de!) Laudarosenia si nuanta infantila a discursului sau ma irita. Oare de ce?
In fine, ajungem pe aeroportul de acasa si, asteptand sa deschida trapa avionului sa iesim, nu rezist tentatiei sa vad cum arata “oglinda negativa” a mea. Imi plimb ochii prin avion si, ca din intamplare, ma uit si la personajul agasant din spatele meu. Nimic deosebit fata de ceea ce am vazut atatia ani la interviurile de dinaintea testului poligraf..un borfas “obisnuit”.
La scurt timp dupa ce-l privisem, surpriza! “Prietenul” meu ma bate usor pe brat:
-Esti roman?
Raspund ca da.
– Te cunosc.
Ii raspund ca nu si ma rog in gand sa mearga mai repede pasagerii din fata mea, neavand chiar deloc chef de dialoguri marete..
– Ba da, te cunosc: te cheama Adrian si esti politist.
Cobor din avion zambind la replica pe care i-am dat-o in gand: “ai gresit doar trei litere si sapte ani, in rest ai dreptate; si eu te stiu pe tine.”

A doua:
Acum 10 ani am cumparat o carte cu un titlu ciudat-Zen- scrisa de un autor sl carui nume am banuit ca-i scris gresit de cei de la Editura Herald- Dōgen Zenji.
M-a atras atunci la carte promisiunea unei minti care parea mai relaxata decat a mea. N-am reusit sa citesc decat introducerea cartii, restul fiind asemenea unui zid pentru mine: de nepatruns. Am “recidivat” de cateva ori de atunci si am mai cumparat cateva carti pe aceeasi tema, de fiecare data senzatia fiind aceeasi: pasul Oituz si “pe-aici nu se trece!”
Am pus cartile astea deoparte, pentru ziua cand o sa le pot cuprinde dincolo de introducere.
Mi-am adunat curajul si le-am luat cu mine in concediu (ma rog, am uitat una acasa).. le-am citit cap-coada, surpriza mare!
Acum nu-i nicio deosebire intre ce scriu oamenii aia acolo si principiile psihoterapiei.
Spune Jung (parca despre personajul din povestea de mai jos): constiinta […] poate fi inundata si chiar inghitita de materialele inconstiente activate si supradimensionate. Continuturile psihice nu imprumuta atunci numai caracterul de realitate, ci ele reflecta conflictul. Interpretarea la nivelul subiectului […] inlesneste intelegerea dificultatilor si conflictului in sau cu lumea exterioara ca pe o oglindire, ca pe o reproducere a unui eveniment intrapsihic, putand astfel duce la […] solutionarea problemelor in spatiul propriului psihic. (Despre psihologia inconstientului)

A treia:
In cap imi galgaie ceva ( o fi apa de mare sau vin?) si iar n-am castile la mine. Autocarul ma duce intr-o excursie fata de care n-am apucat sa-mi exprim oroarea la timp.
Neuronul meu cu insolatie se onduleaza gratios la curbe, facandu-ma sa cred ca vinul grecesc e naspa. Nici vorba sa citesc!
In spatele meu e unul care mai are un pic si calculeaza cu voce tare productivitatea caprelor de pe marginea drumului…Imi trece prin minte ca-i vreun foarte bun diriginte de santier, de la care nici nu apuci sa te gandesti sa furi un cui ca te-a si prins la inventar.
Momentul culminant cu tovarasul Dorel al meu apare la masa de pranz: ma trezesc fata in fata cu el. Si tin-te, Dorele, discutie (monolog..) despre detalii pe care nici in vis n-as fi stiut ca exista intr-un peisaj in care oamenii mananca ceva ca sa poata pleca mai departe. De la fata de masa, la mesajul care- culmea- nu-i si-n romana..Doar platim si noi, nu numai nemtii si francezii, nu?
In fine, mi-e foame si-mi dau silinta sa nu par (foarte) necioplit daca mananc in timp ce-mi vorbeste un om.
O fi asta motivul pentru care simt ca ma irita individul? O fi vreo portiune din sufletul meu careia-i refuz accesul la constient si pe care o recunosc la el?
Filosofarea mi-e intrerupta brusc de un val de furie, la vederea mainii lui, care numara nonsalat cati struguri mi-a pus chelnerul in farfurie.. Evident mai putini decat lui!
Respir adanc si-l pun la punct, moment din care nu ma mai priveste si-si reduce debitul verbal, evident imbufnat.
Ce-o fi cu mine? De unde reactia atat de vie in interiorul meu?..mult prea aproape de mine, mult prea in spatiul meu un comportament pe care eu il resping. Si evident nu din motive constiente.
I-am multumit in gand mai tarziu tovarasului Dorel pentru oportunitatea de a ma descoperi si l-am salutat cordial la terminarea concediului, despartindu-ne in aeroportul de acasa. Ajutat de intelegerea interactiunii cu Dorel al meu, m-am intors mai bogat sufleteste si cu intelegerea citatului:

“Ca si cum te-ai contempla in oglinda,
Forma si reflectarea se privesc
Tu nu esti reflectarea
Insa reflectarea esti tu.”

Dōgen Zenji (1200-1253)

13 Jun

Povesti (cuantice) la gura sobei (II)

..nu v-a placut fizica, asa ca ne intoarcem la psihologie.
Ce-ar fi daca, pe parcursul dezvoltarii si formarii sale, structura de baza a personalitatii viitorului adult ar fi supusa actiunii unui camp morfic? Sau, ca sa nu sperii prea multa lume, ce efect au conditiile de valorizare emise (constient sau inconstient) de catre adult asupra emotiilor copilului in formare?
La urma-urmei, cred ca gasim repede ceva studii pe tema asta, dar prefer abordarea retorica (deocamdata.. 😉 ) Ce-ar fi daca, spuneam, pe fondul legaturii emotionale create intre adult si copil, acesta din urma ar fi supus unui proces de modelare? Pai ar fi natural!
Si mai interesant ar fi de vazut cum, in cazul a mai multor frati, structurile lor particulare ar reactiona diferit la “campul morfic” creat de parintele semnificativ emotional. Din start se pare ca excludem aleatoriul si liberul arbitru din dezvoltarea viitorului adult.
Reactiile copilului la mediu nu mai sunt un fenomen independent, ci mai degraba un raspuns modulat de conditii anterioare oricarui stimul: conditiile de valorizare induse de relatia cu parintele.
Redundant in dialogurile cu clientii din terapie apare unul sau altul din parinti. Acel parinte care apare in dialogurile cu clientul pare sa fie nitel mai rigid, mai puternic in a induce structura personalitatii sale. As indrazni sa merg si mai departe si sa presupun ca e mai “eficient” in a-si transmite temerile in orice relatie, chiar si aceea cu un copil.
Treptat, otrava emotionala injectata in relatie de un astfel de parinte (ne referim aici la neancredere, ignorare, agresivitate verbala sau fizica) ataca si modifica naturaletea si fluiditatea celuilalt in relatie cu el.
Inseparabilitatea celor doi din perechea parinte-copil se mentine la distante mari si chiar peste timp (surpiza?) La fel ca si inseparabilitatea particulelor din fizica cuantica, inseparabilitatea emotionala reduce suma infinita de posibilitati de adaptare la doar cateva variante.
Acestea sunt acele corelate cu starea emotionala a parintelui. Cu cat mai sarac acest prim set de atitudini la parinte, cu atat mai putine raspunsurile posibile de adaptare la mediu ale copilului.
Set atitudinal sarac la nivelul parintelui- optiuni putine la viitorul adult..iacata-i gata tulburarea de personalitate! Si astfel codurile de reactie se diminueaza, producand aparitia unui fenomen descris “pattern de reactie si de simtire rigid si pervaziv, care produce dezinsertie sociala”.
Una peste alta, pe calea asta se transmit eficient (trist, dar putem fi extrem de precisi cand este implicat inconstientul, fie in bine, fie in rau) temerile unor intregi generatii.
Peste umarul nostru privesc experienta curenta multe fantome din trecut, si nu toate impacate.
Cum se vindeca? Ca sa reformulez in termenii folositi aici: cum se poate intrerupe inseparabilitatea emotionala?
Am o veste proasta si una buna: manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale (DSM IV) zice ca nu se vindeca. Structura de baza a personalitatii va pastra tot timpul amintirea si senzatia amprentei celui/ celei care a dat forma trairii emotionale. Vestea buna e ca se amelioreaza reactia initiala si pot fi invatate si alte reactii.
As zice ca ar mai fi si alte planuri de interventie, dar…sunt povesti (cuantice) la gura sobei ;)=

26 May

Duminica


Strict Standards: Only variables should be assigned by reference in /home/rpsi3328/public_html/blog/wp-content/plugins/photo-galleria/photo-galleria.php on line 397

Am primit un cadou de la un “deviant”:Alex Popiniuc (http://torr3z.deviantart.com). Deseneaza, sculpteaza..si e un miracol pentru mine..e IT-guru 😉

Asa ca m-am sfatuit cu Oggy si am hotarat sa onorez cat se poate cadoul, punandu-l la loc de cinste.

Parerea mea.
oggy-coffee

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com