Tatuaj

 ” – Ce-ti doresti?

– Ceva care sa-mi aduca aminte de pragul pe care l-am trecut.

– Stii ca nu-ti mai iese din piele decat cu mare durere: va trebui ars cu laserul daca te razgandesti.

– Da, stiu.

– Facem o proba sa vedem daca rezisti.. o sa doara un pic cand acul de tatuaj o sa-ti strapunga pielea.”

Mi-am deschis atelierul de scoatere tatuaje de pe suflet. Ii vad cum vin: au pe ei tot felul de hieroglife, impregnate demult de cine stie ce cumpana din viata lor.

Unii sunt inchisi in borcane mari, ermetice. Isi contempla reflectia in peretii de sticla din jurul lor. Disting vag ce-i inconjoara si ma lovesc peste mana daca intind degetele dupa ei in borcan. Le e teama?

..ce-avem noi aici? ..mda ..un alt om incremenit in timp. Traieste cu jumatate din suflet intr-un timp apus, restul de suflet e deja obosit. Alearga continuu intre incremenirea tatuata adanc in el si respiratia vietii din jurul lui.

Ii vad privirea indreptata catre o piesa de teatru al carui regizor a uitat demult ce-a vrut sa zica. Omul meu inca-si stie rolul si da replici de-atunci.

– Ei? Pe unde mergi?

– Vreau sa scap de tatuajul asta.

– O sa te doara pana-n suflet.

Uneori amprenta-tatuaj e atat de adanca incat oricat ai arde, cicatricea ramasa va arata urat, iar tatuajul isi va spune povestea in continuare. Mai bine nu faci nimic.

Pielea ce-i acopera emotiile poarta in profunzimea ei tatuajul creat de atatea situatii in care replici sau priviri ascutite au strapuns-o. Pe alocuri e amortita, traieste altcandva. Fiinta asta penduleaza intre fasii de timp, traindu-si povestea. Imi spune:

– Nu stiu daca vreau sa ma uit la ce-am aflat azi la terapie. E prea mult, mi-e rau si nu mai vin aici.

Il privesc cum se indeparteaza.

Nu stie ca aripile lui, chiar asa tatuate cu semne ciudate, inca pot zbura.