Ulise – anthropos polytropos | Psihologie servicii
25 Feb

Ulise – anthropos polytropos

fabricImaginati-va o panza intinsa in fata voastra, pe care aruncati bile de diferite materiale si dimensiuni. Unele vor apasa mai mult in panza, altele mai putin. Cert e ca cele mai usoare vor fi atrase in adanciturile facute de cele mai grele.

Probabil ca asta-i modelul mental cel mai simplu pentru intelegerea gravitatiei ca fenomen fizic. O fi si un model de intelegere a relatiilor si continutului emotional al acestora?

Am observat in dialogurile cu unii dintre clientii mei ca apare un moment al abandonului in a povesti despre un X care ne enerveaza. Si atat de mult traim acolo, in povestire, ca pana si psihoterapeutul ajunge sa simta tensiunea! Si mi-am imaginat ca al meu client esueaza intr-o depresiune a tesaturii emotionale dintre el si un altul. Odata cu el, si eu merg in starea respectiva. Doar ca eu il cunosc pe Ulise si stiu sa ma leg de catarg atunci cand cantecul de sirena al emotiilor ma ademeneste sa uit de drum 😉

Mi-a placut Ulise cand am citit Odiseea. Pe langa faptul ca era cel mai istet dintre ahei, regele din Itaca mi-a parut iscusit la oameni. Pentru fiecare gaseste un stil, fiecaruia pare sa-i gaseasca un “carlig”. In Odiseea, Homer il denumeste pe Ulise – anthropos polytropos, adica “omul cu multe feluri de a fi”. Istetul e cunoscut pentru felul in care i-a facut pe locuitorii Troiei sa darame portile scheene ca sa introduca in cetate calul troian.

Intoarcerea acasa a eroului este presarata cu multe aventuri – de!, asa se intampla cand superi “sponsorii” din Olimp! In toate aventurile sale Ulise ramane un individ curios, gata sa riste totul de dragul cunostintelor: “nici milă de părinţi şi nici iubire/ de fiu şi de nevastă ori dorinţa/ de-a fi prilej în veci de fericire,/ n-au izbutit să-mi stîmpere dorinţa/ de-a cerceta pămîntu-n lung şi lat/ şi omului virtutea-ori neputinţa” (Dante, Divina comedie)

Mi-a atras atentia istoria in care Ulise se intalneste cu sirenele. Nu sirenele lui Vasile Roaita (!), ci cu fiintele magice care ademeneau marinarii si-i faceau sa esueze. Ulise stia ca sirenele l-ar fi ademenit cuOdysseus-and-the-Sirens…promisiunea cunoasterii! Avid dupa a sti, eroul grec risca sa fie atras pe solul steril al insulei sirenelor si sa piara acolo. Isi sfatuieste tovarasii de calatorie sa-si astupe urechile cu ceara, iar el cere sa fie legat de catargul vasului. Astfel asculta cantecele si promisiunile sirenelor, fara a putea sa-si paraseasca ruta catre casa (nostos).

Daca uiti de drumul tau, te poti trezi ca Ulise in insula vrajitoarei Circe: ademenit cu nemurire, fericire si cate-n luna si in stele in lumea frumoasei, are nevoie de un an ca sa-si aminteasca de casa si de drumul inca neterminat.

Hmm… banuiesc ca nu te-ai gandit la tine niciodata ca fiind in ipostaza lui Ulise, nu? Nu te-ai gandit ca ai parcursul tau emotional, din care te poti opri din cand in cand sa asculti ce simt altii? Si nici n-ai gandit ca daca uiti drumul poti sfarsi pe un teren steril al contemplarii emotiilor altora, poate mai puternici decat tine in a-si trai lumea si a o impune?

Cum ar fi sa vezi in graficele din postul anterior (cine zice ca un pic de matematica nu-i buna la psihoterapie?) ca ni se intampla asta in mod curent? Ca doar gandul la un oarecare individ ne poate da o stare diferita de cea avuta in momentul anterior gandului in sine?

Si te-as mai invita sa vezi ceva: ca in momentul in care stii de cantecul de sirena al emotiilor altora, poti sa-l asculti si sa afli. Poti sa fii asemeni lui Ulise – anthropos polytropos, sa te lasi ademenit daca vrei sa simti cum e in lumea altuia. Sa te lasi sa experientiezi a fi ca altul. Dar apoi ai de amintit de drumul tau si de urmat propria cale, fara a te lasa sa fii un satelit pe orbita emotionala a altuia.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com