bogdan Nu e nimic si totusi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitarii celei oarbe.
Mihai Eminescu – Luceafarul
Sa ne imaginam ca stelele mor, ca flacara din interiorul lor se consuma. Si cand se intampla asta, precum un balon care nu-si mai poate sustine invelisul, steaua care moare se chirceste sub greutatea propriei circumferinte. Ceea ce ramane in urma ei e un sorb imens, cauzat de compresia intr-un singur punct a intregii mase, pana mai adineaori sustinuta de arderea ce o facea sa fie stea.
Sorbul asta e cunoscut sub denumirea de gaura neagra. De fapt…nu e cunoscut, e intuit. Ceva din jurul lui il da de gol: lumina nu-i poate scapa si se curbeaza in preajma lui. Galaxii cu totul isi schimba cursul in preajma sa.
Tacut si nestiut, face ca lumea din jurul lui sa se inconvoaie sub forta prezentei sale. Ai putea crede ca asa sunt lucrurile , daca n-ai observa ca e un ceva care detine centrul: Zeul mort.
Ai sa-mi spui ca zeii nu mor si am sa fiu de acord cu tine. Nu e mort ca noi pamantenii, e…insensibil, nu e al tau. Nu (mai) e aici.
Suntem galaxii de ganduri, emotii. Si credem ca miscarea din interiorul nostru, cu fluviile de ganduri si emotii, suntem noi. Ne contemplam si credem ca suntem gandurile noastre.
Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaste,
Si vremea-ncearca în zadar
Din goluri a se naste.
Mihai Eminescu – Luceafarul
E un loc in mijlocul sufletului tau, un loc din care a plecat Zeul care-ti dadea lumina emotiei. Erai cu totul in jurul lui, in jurul Soarelui. Intr-o zi ai aflat ca Zeul e mort, ca n-a fost al tau. Ca a fost al lui, in cel mai egoist mod. Ca fost un ca parinte in viata caruia ai aparut si ai devenit unul din raurile de ganduri pe care le numea Eu.
Acum stii de ce Zeul e mort, iar tu esti singur. A lasat in urma lui acel sorb si sens despre care pana mai ieri credeai ca e spre centrul fiintei tale. Apropierea de centru devine acum o apropiere de linia unui orizont mortal: de-o treci, drumul inapoi dispare. Lumina, emotiile tale, se sting de-or trece de granita asta.
Sensul pe care-l generezi si contii e o miscare-amintire, initiata pe cand Zeul te locuia. Ai aflat ca Zeul e mort…dar sensul dat de el il vei trai continuu intr-o miscare de curgere circulara, asemeni unei galaxii cu o gaura neagra in mijlocul ei.
Contempla sensul, e ceea ce aduce amintirea si-o intrupeaza intr-un nou Zeu: TU.
Ei doar au stele cu noroc
Si prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Si nu cunoastem moarte.
Mihai Eminescu – Luceafarul
