Nadir

nadirNe consideram normali si, pe cale de consecinta, avem si orgoliul de a considera ca suntem stapani pe gandurile noastre. Apoi se intampla sa constatam ca parti mai mari sau mai mici din sufletul nostru au o oarecare autonomie. Dorinte care apar, emotii care nu tin cont de ora de culcare. Se contureaza ca imaginea unor ghetari care plutesc pe ape adanci. Ce-i misca? In niciun caz noi, caci aceste continuturi par sa se supuna altor forte decat pura noastra vointa.

Mi-au trecut aceste ganduri prin cap odata cu dialogul avut cu o clienta care-mi povestea uimita cum si-a recunoscut povestea vietii ei intr-un om pe care-l intalnise la un curs. Mai mult decat recunoastere, a venit intelegerea propriei povesti odata cu privirea aruncata in sufletul celuilalt. In joaca, mi-am intrebat clienta ce-ar face daca ar fi psihoterapeuta acelui om. Ceea ce a urmat a fost o descriere exacta a propriei probleme si o strategie de tratament mai eleganta decat tot ce-as fi indraznit sa imaginez eu.

Daca lumea pe care o privim zilnic ar fi cea de deasupra, un nume potrivit pentru ea ar fi Zenit. Si astfel ar exista si opusul ei – Nadir. Una decurge din cealalta; fiinta uneia e ecoul de teama al celeilalte.

Odata cu pasii timizi dincolo de linia de demarcatie Zenit – Nadir, pe langa teama amplificata, solutii si resurse inimaginabile pentru mintea noastra sunt revelate. Avem nevoie numai de rabdarea de a asculta soapta metaforica a inconstientului.

“Cu cat este insa omul mai civilizat, adica mai constient si mai complicat, cu atat isi poate urma mai putin instinctul. Conditiile sale complicate de viata si influenta mediului sunt atat de rasunatoare, incat acopera vocea slaba a naturii. Atunci ii iau locul opinii si convingeri […] In astfel de cazuri trebuie sa se acorde atentie inconstientului in mod intentionat, pentru ca sa poata actiona compensatia” Carl Jung -Aion. Contributii la simbolistica Sinelui

2 comments to “Nadir”
  1. “Dar urias e palatul Tau, Doamne al meu, si-n vreme ce umblam in cautarea ei, am ajuns in fata usii Tale.
    Ma opresc sub aurita bolta cereasca a inserarii Tale, si spre fata Ta imi inalt ochii plini de dorinta.
    Am ajuns pe puntea vesniciei, de unde niciodata nimic nu-i spulberat- nici o nadejde, nici o fericire, nici o amintire a chipului intrezarit printre lacrimi…”

    • Oricât ai drege-n lume – atunci te oboseşte
      Eterna alergare… ş-un gând te-ademeneşte:
      Că vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi.
      🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *